Guvernul polonez pregăteşte un plan de fuzionare a companiilor energetice de stat, deoarece, în prezent, acestea sunt prea mici pentru a putea concura pe piaţa din Europa, a declarat ministrul de Finanţe, Wlodzimierz Karpinski, transmite Bloomberg, preluat de Agerpres. De remarcat, şi România a vrut, în anii 2007 – 2008, să aducă la un loc producătorii de energie şi distribuitorii deţinuţi de stat, având acelaşi argument: creşterea puterii companiilor româneşti pe piaţa europeană. Dar, Comisia Europeană, precum şi reprezentanţii Băncii Mondiale s-au opus acestor planuri. Mai mult, comisarul european pentru Energie din acel moment, Andris Piebalgs, numea noua companie gândită de autorităţile române drept ”un monstru energetic”. S-a mai încercat realizarea a două mari companii energetice, Electra şi Hidroenergetica, dar nici acest proiect n-a avut mai mulţi sorţi de izbândă.
Karpinski a adăugat că ministerul pe care îl conduce va prezenta, la finele acestei luni, planurile pentru cele patru mari companii de utilităţi din Polonia: PGE (cel mai mare producător de energie polonez), Tauron Polska Energia (producător şi distribuitor de energie, precum şi proprietar al unor mine de cărbune), Energa (producător de energie în hidrocentrale) şi Enea (distribuitor şi producător de energie în termocentrala pe cărbune de la Kozienice).
“Obiectivul nostru este să creştem rolul şi importanţa companiilor energetice poloneze pe piaţa din Europa. Doar companii puternice, cu un grad adecvat de capitalizare şi capabile să-şi asigure credite ieftin, vor putea fi în măsură să asigure securitatea energetică a Poloniei“, a apreciat ministrul polonez de Finanţe.
Autorităţile poloneze au încercat în 2010 să realizeze o fuziune între PGE, cea mai mare companie poloneză de utilităţi, şi Energa însă la final s-a renunţat la această idee pe fondul opoziţiei exprimate de Autoritatea de reglementare. Preşedintele Autorităţii de reglementare de la vremea respectivă, Malgorzata Krasnodebska-Tomkiel, a fost demisă anul trecut de primul ministru.
Ministerul polonez de Finanţe controlează cele patru mari companii de utilităţi, care concurează între ele pe fondul scăderii preţurilor şi, de asemenea, intenţionează să investească 100 de miliarde de zloţi (27,6 miliarde de dolari) pentru construcţia unor capacităţi de generare în valoare de 5.000 MW până în 2020. În plus, Karpinski a apreciat că o consolidare a celor patru companii de utilităţi le va ajuta să achiziţioneze acţiuni la o companie specială de minerit, pe care Guvernul polonez vrea să o creeze pentru a salva cel mai mare producător de cărbune din Polonia, Kompania Weglowa. Companiile poloneze de utilităţi utilizează în principal cărbune.



1 comentariu
Sa vedem daca vor reusi! Ideea este excelenta si personal o vehiculez de multa vreme. La dimensiunile actuale ale producatorilor romani, precum si datorita ‘esecului pietei’ este imposibila realizarea tintelor strategice, de pregatire a unei noi generatii de centrale electrice de orice fel. Bravo Polonia. D.
esecul pietei /market failure – este evocat din ce in ce mai mult, cei mai vocali si care incearca solutii sunt britanicii. Inca paternalismul Bruxelului este greu de contracarat de multe State Membre, dar UE pierde din ce in ce mai mult teren in competitia mondiala, ca o fata batrana cu ‘printipii’ care se intrece cu fete tinere si pragmatice!
Comments are closed.