Acasă MediuDezvoltare Durabila Forestierii vor TVA de 5% la lemnul pentru foc

Forestierii vor TVA de 5% la lemnul pentru foc

de L M

Comunitatea forestierilor Fordaq susține o inițiativă legislativă promovată de mai mulți parlamentari, prin care TVA la lemnul de foc să fie de 5%. Forestierii consideră că o astfel de măsură ar lovi puternic în evaziunea fiscală din domeniu, chiar dacă se practică TVA la încasare. Și mai trebuie înlăturată posibilitatea transporturilor multiple făcute de cei care, prin lege, nu trebuie să se înregistreze în SUMAL dacă transportă cel mult 20 mc de lemn pe an. Așa că, forestierii consideră că toată lumea ar trebui să folosească SUMAL, excepțiile urmând să fie bine definite, pentru a nu crea haos.

O inițiativă legislativă de reducere a TVA pentru lemnul de foc la 5% a fost depusă în Parlament, susțin forestierii pe pagina lor de internet Fordaq. Proiectul legislativ a fost inițiat de mai mulți parlamentari. Forestierii consideră că prin această măsură s-ar descuraja evaziunea fiscală în comerțul cu lemn de foc. „În conexiune cu limitarea la 20 mc/an a transporturilor făcute de neprofesioniști, reducerea TVA la 5% susține comerțul legal cu lemn de foc”, susține Fordaq. Mai mult, acest nivel de TVA reprezintă un sprijin fiscal pentru consumatorii care nu au alternative energetice, pentru grupurile sociale defavorizate. „Prin creșterea bazei de impozitare, chiar și veniturile la bugetul de stat ar putea să nu fie diminuate”, sunt de părere forestierii.

„Măsura ar fi și mai bună dacă ar fi aplicată pentru toate materialele lemnoase. Practic se utilizează pentru foc și deșeurile din prelucrare, chiar și rumeguș, deci ar trebui extinsă reducerea și către aceste categorii de resursă, aceleași argumente fiind aplicabile ca și pentru lemnul de foc”, sunt de părere experții.

În promovarea proiectului legislativ, s-a plecat de ideea costurilor pentru obținerea unei gigacalorii folosind lemnul de foc, care variază între 200 și 349 lei, în timp ce costul pentru gaz metan este între 169,3 ți 178,7 lei, în situația unor instalații pentru obținerea energiei termice utilizate, în general, de către populație. Iar prețul lemnului de foc, la nivelul lunii august 2018, era de 300-450 de lei/tonă în depozitele comercianților, iar în magazinele de bricolaj ajungea la 600-650 de lei/tonă.

„Prin propunerea de reducere de la 19% la 5 % a taxei pe valoare adăugată a lemnului de foc necesar încălzirii locuințelor, se dorește asigurarea creșterii nivelului de trai prin reducerea cheltuielilor cu utilitățile în gospodării și protejarea populației care cumpără lemn de foc de tendințele speculative, prin prețul mare la care se comercializează în prezent”, se arată în Expunerea de motive a proiectului de lege.

Comunitatea forestierilor ia în calcul și lemnul folosit în construcții, care ar trebuie să beneficieze de TVA redus la 5%. „Dezvoltatorii imobiliari beneficiază de taxare inversă pentru cheresteaua consumată, la vânzarea produsului finit plătesc 5 %. Ar fi logic ca valoarea TVA de 5 % să fie extinsă și la cheresteaua pentru construcțiile realizate de către persoane fizice – ca să nu existe discriminare pentru persoanele fizice. Având în vedere aceste argumente, TVA de 5% ar trebui extinsă la tot ceea ce înseamnă materiale lemnoase”, conchid forestierii.

Atenție la samsarii de lemn

Fordaq a adus în discuție și problema celor care sunt scutiți de a se înrola în SUMAL 2.0, sistemul informatic de trasabilitate a lemnului, mai exact cei care transportă cel mult 20 mc de lemn pe an. Toți forestierii au atras atenția că sunt mulți cei care profită de această portiță a legii și transportă mai mult de 20 mc pe an. Forestierii au dat ca cel mai frecvent exemplu cazul samsarilor de lemn de foc sau chiar al celor de cherestea.

„Evaziunea fiscală, realizată de cărăușii persoane fizice comercianți de lemn de foc, este principalul motor economic al acestei forme de comerț cu lemn de foc. Reducerea TVA la 5 % și concomitent operaționalizarea acestei limite de 20 mc transportați anual de către transportatorii neprofesioniști ar crea un mediu  economic corect, cu concurență loială, de stimulare a comerțului legal cu lemn de foc”; precizează Fordaq. Se pare că măsura este îmbrățișată inclusiv de autoritățile de mediu, care vor să modifice SUMAL 2.0 astfel încât să răspundă acestor cerințe.

„Măsura ar fi incompletă dacă nu s-ar aplica și pentru comerțul cu cherestea de construcții. Taxarea inversă a TVA pentru materiale lemnoase și cota redusă de 5% pentru dezvoltatorii imobiliari fac din evaziunea fiscală în comerțul cu cherestea de construcții un fenomen de anvergură. Cota de TVA redusă, de 5% și pentru cheresteaua de construcții, ar face să dispară această motivație economică pentru piața neagră a comerțului cu cherestea de construcții”, susțin foresterii. Ei sunt de părere că „măsura ar fi cu atât mai mult binevenită în contextul actual al exploziei prețurilor în special pe segmentul rășinoaselor, prețurile actuale de pe piețele de export la care s-ar adăuga TVA în cazul valorificării pe piața internă fiind foarte greu de suportat de populație”.

”Dacă aceste măsuri ar fi susținute complementar de măsuri de creștere a eficienței energetice în utilizarea resursei de lemn cu această destinație, prin programe de stimulare a înlocuirii sobelor clasice cu centrale și termoșeminee cu randamente energetice mult mai mari în utilizarea resursei, am avea un program coerent de combatere a evaziunii fiscale, combatere a tăierilor ilegale și concomitent de eficiență energetică”, arată forestierii.

De aceea, Comunitatea Fordaq susține reducerea cotei TVA la 5% pentru toate materialele lemnoase, comerț legal prin operaționalizarea limitei de 20 mc transportați de transportatorii neprofesioniști și eficiență energetică în utilizarea resursei de lemn.

 

din aceeasi categorie