Acasă Economie Fond de investiţii energetice  

Fond de investiţii energetice  

de GM

bani-lireRomânia va lansa, în următoarele luni, un fond de investiţii pentru infrastructuri critice şi energie, după modelul Poloniei, a declarat Mircea Geoană, Înalt Reprezentant al Guvernului României pentru Proiecte Economice Strategice şi Diplomaţie Publică, la conferinţa internaţională de prezentare a Iniţiativei Autostrada Model a IRU (MHI).

“Vreau să vă spun că în urma muncii noastre – a Institutului Aspen – Guvernul, Banca Naţională şi Ministerul de Finanţe au fost în principiu de acord ca, în următoarele câteva luni, să lansăm după modelul Poloniei un fond de investiţii pentru infrastructuri critice şi energie, poate şi pentru alte domenii. Speranţa noastră este ca la marea conferinţă pe care Aspen o organizează în octombrie să facem anunţul”, a spus Mircea Geoană, transmite Agerpres.

Potrivit acestuia, este vorba despre înfiinţarea unui fond de investiţii pentru infrastructuri, care să funcţioneze ca o bancă public-privată pentru infrastructurile critice fizice şi intangibile, pentru logistică şi transport multimodal, întrucât resursele bugetului şi banii europeni, chiar folosiţi optimal, nu acoperă nevoia uriaşă de infrastructuri.

Senatorul social-democrat a făcut referire şi la parteneriatul public-privat (PPP) ca modalitate de finanţare, subliniind că România, din motive proprii, nu a reuşit să se pună de acord la nivel politic în principal cu privire la tipul de PPP care poate fi aplicabil.

“România, din motive proprii, nu a reuşit să se pună de acord la nivel politic în principal şi la nivel de Uniune Europeană cu privire la tipul de PPP care este aplicabil şi util pentru această ţară. Eu am fost şi sunt un mare entuziast al acestui instrument de finanţare, pentru că este un instrument aproape banal în alte ţări ale lumii. Eram preşedintele Senatului, era o altă majoritate la guvernare, şi am reuşit să obţinem unanimitate în Senat cu privire la Legea PPP, toată lumea fiind convinsă că, în sfârşit, avem şi noi o Lege a PPP, pentru că toate partidele o votaseră. După două săptămâni, mă trezesc cu Michel Barnier, comisarul european pentru piaţă unică, şi îmi spune: «Mircea, aveţi o problemă uriaşă cu legea voastră de PPP». Uşor-uşor, mi-am dat seama că în spatele acestei legi importante se ascund o groază de interese româneşti şi europene care, nefiind sincronizate sau negociate, în cele din urmă au dus la anihilarea acestei legislaţii, care se află acum la a «n»-a reîncarnare şi poate că reuşim să ieşim cu o variantă cu care să putem să finalizăm odată un instrument de legiferat care este banal, până la urmă“, a explicat Geoană.

Potrivit acestuia, consultanţii internaţionali care fac parte din echipa Gateway Unit constituită la nivel de Guvern au ajutat Guvernul Malaeziei să poată încheia parteneriate public private.

“O parte din echipa care lucrează cu noi la Gateway Unit – consultanţii internaţionali cu care lucrăm – au ajutat într-o manieră similară Guvernul Malaeziei, acum vreo trei ani. Malaezia, în urmă cu vreo câţiva ani de zile, nu făcuse niciun PPP. (…) Astăzi, Malaezia face între 70 şi 100 de PPP-uri pe an. România are doar un PPP undeva în sănătate de vreo 4-5 milioane de dolari, dar nu pun asta pentru că vorbim despre proiecte mari, consistente“, a arătat senatorul PSD.

Pe 27 mai, la Palatul Victoria a avut loc lansarea proiectului “România – Punte între Est şi Vest, Nord şi Sud (Romania Gateway) “. Romania Gateway Unit este un instrument practic, coordonat de Mircea Geoană, care permite Guvernului României şi sectorului privat să lucreze împreună pentru a transforma România într-un nod economic, comercial, logistic, industrial, energetic şi de IT.

Potrivit lui Geoană, înfiinţarea Gateway Unit este o inovaţie în modul de guvernanţă al Guvernului României, prin care ministere şi reprezentanţi ai sectorul privat şi academic, cu sprijinul Băncii Mondiale, lucrează împreună la un proiect strategic de interes naţional. Proiectul este realizat în parteneriat cu Institutul Aspen România.

din aceeasi categorie