Acasă Analize FMI se întoarce

FMI se întoarce

de GM

FMI 3O misiune comună de experţi ai Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi Comisiei Europene (CE) se va afla la Bucureşti, în perioada 2-10 decembrie, pentru a discuta cu autorităţile române proiectul legii bugetului pentru anul 2015, se arată într-un comunicat al Ministerului Finanţelor Publice (MFP). Pe de altă parte, Greg Koniecnzy, managerul Fondului Proprietatea (FP) este de părere că România ar trebui să încheie un nou acord cu instituţiile financiare internaţionale. De remarcat, atât timp cât există un acord cu FMI şi CE, Bruxellesul asigură 95% din valoarea proiectelor derulate cu fonduri comunitare, iar fără un acord – numai 85%. Diferenţa înseamnă un minus de circa un miliard de euro, care ar trebui acoperită din bani de la buget.

Misiunea ce va sosi la începutul lui decembrie va fi condusă din partea FMI de Andrea Schaechter, iar din partea CE – de Istvan Szekely.

“Misiunea este una dedicată strict proiectului legii bugetului, nu reprezintă o misiune de evaluare a angajamentelor pe care ţara noastră şi le-a asumat în faţa FMI în cadrul acordului de tip preventiv semnat între partea română şi reprezentanţii creditorilor externi. Ulterior discuţiilor cu reprezentanţii instituţiilor financiare internaţionale, proiectul legii bugetului pentru anul viitor va fi supus dezbaterii publice şi transmis Guvernului spre aprobare”, se precizează în comunicat.

Preşedintele Traian Băsescu a făcut miercuri apel la Guvern să prezinte proiectul de buget pe 2015 cât mai curând, arătând că acesta este o prioritate majoră. „Fac un apel la Guvern, pentru că faptul că prim-ministrul nu se află în Bucureşti nu este o scuză, ministerele, împreună cu ministrul de Finanţe, pot pregăti, pot pune la dispoziţia publicului proiectul de buget”, a spus şeful statului la Palatul Cotroceni.

Premierul Victor Ponta a cerut, marţi, membrilor Cabinetului să pregătească proiectul de buget pentru anul 2015 până la sosirea delegaţiei Comisiei Europene, FMI şi Băncii Mondiale în România.

„Vreau să ne facem treaba în continuare, cât timp avem sprijinul Parlamentului, se aşteaptă să îndeplinim ceea ce este în fişa postului. O să vă rog, până la sosirea delegaţiei Comisiei Europene, Fondului Monetar Internaţional şi Băncii Mondiale, să pregătiţi bugetul pe 2015. Deci, fiecare ministru vorbeşte cu Finanţele şi, după aceea, pentru măsuri speciale luăm decizia politică în cadrul coaliţiei şi în cadrul Guvernului”, a transmis prim-ministrul în cadrul şedinţei de Guvern.

Un nou acord al României cu Fondul Monetar Internaţional, în 2015, ar fi benefic pentru România şi pentru economie, deoarece ar creşte încrederea investitorilor, apreciază Greg Koniecnzy, managerul Fondului Proprietatea, unul din cele mai mari fonduri închise de investiţii din lume.

“Verificarea externă şi asistenţa din partea unor instituţii financiare internaţionale onorabile, precum FMI, este întotdeauna folositoare şi sporeşte încrederea investitorilor în economia României, care a început să crească şi are un potenţial de creştere de 5%”, a declarat Konieczny, care a adăugat că investitorii cred în politicieni, dar într-o anumită măsură, şi vor, de asemenea, o verificare suplimentară din partea unor instituţii financiare internaţionale onorabile.

Întrebat de jurnalişti despre impactul alegerilor prezidenţiale de duminică, managerul FP a afirmat că numărul mare de persoane care au votat dă un mandat mai puternic politicienilor pentru a conduce ţara şi un mesaj puternic despre ceea ce îşi doresc cu adevărat.

“În mod categoric, după aceste alegeri, există un echilibru mai bun în termeni de putere, iar exemplul altor state din această parte a lumii arată că, în general, acest echilibru este foarte bun pentru ţară”, a spus managerul FP, conform Agerpres.

“Ceea ce aşteptăm (după aceste alegeri – n.r.) este o mai bună cooperare între preşedinte şi Guvern, care ar putea să conducă la crearea unui climat investiţional mai transparent şi mai prietenos”, a mai spus managerul FP, care a subliniat importanta continuării reformelor şi a disciplinei fiscale, în sensul angajamentelor asumate faţă de FMI.

Creat pentru despăgubirea persoanelor ale căror proprietăţi au fost confiscate în timpul regimului comunist, FP este, în prezent, unul dintre cele mai mari fonduri închise de investiţii din lume, cu active nete de 3,22 miliarde euro şi o capitalizare bursieră de 2,51 miliarde euro. FP este listat la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) şi ar urma să fie listat la începutul lunii decembrie la bursa din Londra.

din aceeasi categorie