Acasă EconomieIndustrie Fermierii din Australia iau subvenții să reducă emisiile

Fermierii din Australia iau subvenții să reducă emisiile

de GM

Noul prim-ministru din Australia, Tony Abbott, și-a lansat programul de guvernare și a promis să îl implementeze cât mai rapid, scrie BBC.co.uk. Potrivit programului, toți solicitanții de azil care sosesc în Australia cu barca vor fi de acum trimiși în Indonezia pe mare, fiind o cale mai sigură. Politica a fost însă criticată de grupurile pentru drepturile omului.

În ceea ce privește politicile de mediu, noul premier a anunțat totdată că a început demersurile pentru a renunța la taxa pe emisiile de carbon introdusă de laburiști.

Taxa a făcut ca marii poluatori din Australia să plătească pentru emisiile de carbon de peste o anumită cantitate.  Abbott a declarat că din cauza acestei măsuri s-au pierdut locuri de muncă, iar prețul energiei a crescut.
În locul acestei taxe, noul premier australian intenționează să introducă un plan printr-o ”acțiune directă”, prin care subvențiile vor fi acordate fermierilor și întreprinderilor, ca aceștia să își reducă emisiile.

Politicile lui Tony Abbott privind schimbările climatice au determinat însă critici din partea unui om de știință din Australia, profesorul Ian Chubb .

”Acest gen de probleme nu vor dispărea doar pentru că le ignorăm”, a declarat acesta, pentru Australian Broadcasting Corporation.

Cel mai probabil, guvernul lui Abbott (care numără 19 miniștri) nu va controla Senatul, ceea ce înseamnă că va trebui să lupte pentru a trece legislația de bază. Este de așteptat ca noua administrație va trebui să lucreze cu mai multe partide mici pentru a trece în camera superioară.

din aceeasi categorie