Chiar în ziua în care silvicultorii protestau la porțile Ministerului Mediului, pe site-ul ministerului a fost postat proiectul de modificare a legislației care să limiteze bonusurile de care aceștia beneficiază. Totul a pornit de la declarațiile ministrului Mediului, care a acuzat starea economică proastă a Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva și din cauza bonusurilor excesive pe care angajații le primesc. Și pentru că acestea sunt stabilite prin lege și, apoi, prinse în Contractul colectiv de muncă, ministrul s-a văzut nevoit să modifice legea. Iar ca totul să fie complet, ministerul și-a anunțat intenția de a merge mai departe în procedura de selecție a administratorilor Romilva. E drept, primii pași au fost făcuți în vara 2024, iar acum este vorba doar de proiectul pentru documentele necesare derulării procedurii. Până la stabilirea unei date exacte, mai este!
Mircea Fechet, ministrul Mediului, a acuzat faptul că salariații Romsilva, regia care administrează pădurile statului, primesc bonusuri foarte mari, cel mai vehiculat fiind prima de pensionare. Cazul extrem – 100.000 de euro, prima de pensionare a unui fost director general. Ministrul a declarat că regia se zbate într-o situație financiară dezastruoasă și din cauza acestor bonusuri, alături de managementul prost.
De aceea, a susținut că vrea ca aceste bonusuri să fie înlăturate. Numai că ele sunt cuprinse în Statutul personalului silvic introdus prin OUG nr. 59/2000, care, între timp, a devenit lege. În plus, figurează și în Contractul colectiv de muncă. Cum era imposibil ca sindicatul să accepte diminuarea veniturilor, ministrul a anunțat că schimbarea Statutului personalului silvic se va face prin OUG, pentru că o modificare a legii în Parlament ar dura prea mult.
În tot acest context, Federaţia Sindicatelor din Silvicultură Silva a organizat, miercuri, 12 februarie 2025, un protest în fața Ministerului Mediului, sindicaliştii acuzând campania de discreditare a Regiei Naționale a Pădurilor din partea ministrului Mediului. Cele două părți s-au întâlnit, rezultatul fiind nul. Fiecare parte și-a susținut punctul de vedere.
În consecință, în aceeași zi, proiectul de OUG prin care se modifică Statutul personalului silvic a fost pus în dezbatere publică pe site-ul ministerului. Pe 18 februarie va fi și o consultare cu părțile interesate, restul cetățenilor și organizaților putând trimite observații scrise.
OUG pentru eliminarea bonusurilor
În esență, proiectul de OUG înlătură prima de pensionare și asigurarea unei locuințe de serviciu sau indemnizații pentru cei care nu locuiesc în localitatea unde muncesc. În plus, se limitează dreptul la 6 mc de lemn în funcție de salariu, dar limita de salariu este atât de mare încât nu prea afectează silvicultorii de rând.
Mai exact, reducerea cheltuielilor se rezumă la eliminarea „indemnizației lunare neimpozabilă în cuantum de 30% din salariul mediu brut pe economie pentru personalul silvic care nu deține locuință personală în localitatea în care își desfășoară activitatea beneficiază de locuință de serviciu, de protocol sau de intervenție, după caz”, se arată în Nota de fundamentare. Se elimină și „gratificația egală cu de minimum 5 ori salariul brut pe ultima lună de activitate pentru personalul silvic pensionat la vârsta standard”, completează Nota.
Cât privește lemnul ce poate fi primit gratuit de către angajații Romsilva, proiectulde OUG susține că „ stabilește clar contravaloarea volumului de 6 mc lemn fasonat de foc de care beneficiază personalul silvic, folosind media valorilor lemnului de foc din Lista prețurilor de referință, pe specii și sortimente stabilite anual, pentru materialele lemnoase care nu se găsesc sau care nu pot fi identificate, aprobată în baza art. 152 alin. (6) din Legea nr. 331/2024 privind Codul Silvic, se suportă de angajator și se prevede în bugetul de venituri și cheltuieli”, se arată tot în Nota de fundamentare.
„Prezentul proiect de ordonanță de urgență a Guvernului va determina scăderea cheltuielilor permanente, până la un nivel care să permită respectarea condiţionalităţilor asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce priveşte nivelul deficitului bugetar și să evite crearea premiselor unui dezechilibru bugetar major”, precizează documentul. Cu toate acestea, nu este avansată nicio sumă economisită prin înlăturarea acestor bonusuri.
„Zorii” selecției CA la Romsilva
În completare, Ministerul Mediului a mai făcut un pas în procedura de selecție pentru desemnarea administratorilor Romsilva. De altfel, sindicaliștii au reproșat ministrului că degeaba acuză Romsilva de proastă gestionare pentru că, în ultimii 4 ani, regia a funcționat cu conducere provizorie, numită de ministerul pe care îl conduce.
În aceste condiții, a fost publicat „Proiectul componentei inițiale a Planului de selecție a candidatilor pentru pozițiile de membri în consiliul de administrație al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva 2025 – 2028”. Proiectul conține „Componenta inițială”, „Scrisoarea de așteptări”, „Profilul CA” și „Indicatorii de performanță”. Eventuale propuneri de completare/modificare pot fi transmise doar în scris, pe e-mail, până pe 21 martie 2025.
Potrivit proiectului, noul Consiliu de Administrație va fi format din 5 membri, dintre care doi vor fi desemnați de autoritatea tutelară. Membrii Consiliului de administrație sunt numiți pentru un mandat de 4 ani care poate fi revocat în condițiile prevăzute de lege. „Mandatul administratorilor numiți ca urmare a încetării, sub orice forma, a mandatului administratorilor inițiali coincide cu durata rămasă din mandatul administratorului care a fost înlocuit”, se arată în proiect.
Cel mult doi membrii al Consiliului de administrație vor fi funcţionari publici sau două persoane din rândul altor categorii de personal din cadrul autorităţii publice tutelare ori din cadrul altor autorităţi sau instituţii publice. În plus, CA nu poate fi format în exclusivitate din persoane de acelaşi gen, astfel, „cel puţin o treime din totalul administratorilor trebuie să fie femei/cel puţin o treime trebuie să fie bărbaţi”, susține documentul.
În aceste condiții, un administrator trebuie să fie autorizat ca auditor financiar. Candidații pentru acest post vor trebui să aibă o vechime în specialitatea studiilor de cel puţin 7 ani. Alte 2 posturi de administratori, trebuie să aibă studii superioare de lunga durata în domeniul științelor inginerești – domeniul silvicultură și o vechime în specialitatea studiilor de cel puţin 7 ani. Unul dintre candidați va fi desemnat ca reprezentant al ministerului. Cel de-al patrulea adminstrator trebuie să aibă studii superioare de lunga durata în domeniul științelor juridice, plus o vechime în specialitatea studiilor de cel puţin 7 ani . Ultimul administrator va trebui să aibă studii superioare de lunga durata în domeniul științelor economice și o vechime în specialitatea studiilor de cel puţin 7 ani. Candidatul selectat pentru acest post va fi desemnat ca reprezentant al ministerului.
Cum este vorba de un proiect, mai durează până devine document definitiv. Iar pe 16 aprilie 2025 expiră mandatele actualilor administratori; nu-i o problemă, pentru că pot fi prelungite, așa cum au fost în ultimii 4 ani.
Pe 27 mai 2024, a fost aprobat Ordinul nr. 1134 pentru aprobarea Componentei inițiale a planului de selecție elaborată în cadrul procedurii de selecție a membrilor Consiliului de Administrație al RNP – Romsilva. La acea vreme, doar FOCUS ENERGETIC a avut o luare de poziție, atrăgând atenția asupra lipsei de transparență și solicitând aplicarea prevederilor OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor de stat și a normelor de aplicare. Ministerul Mediului a transmis că nu se poate, pentru că nu s-ar respecta anumite prevederi GDPR. Chiar procedura de selecție ar încălca prevederile privind protecția datelor, dar situația este îndepărtată prin acceptul participanților la selecție. Aceeași soluție a avansat-o și FOCUS ENERGETIC pentru ca populația să știe cine sunt candidații finali pentru administrarea unei proprietăți publice atât de importante.
Rămâne de văzut când se va ajunge la depunerea dosarelor de selecție.