Acasă Economie Execuţie la buget

Execuţie la buget

de GM

În perioada 1.01 – 31.07. 2012, execuţia bugetului general consolidat s-a  încheiat cu un deficit de – 6,97 miliarde lei, respectiv 1,15 % din produsul intern brut (PIB), faţă de -11,3 miliarde lei, respectiv 1,96% din PIB realizat la aceeaşi dată a anului precedent, se arată într-un comunicat al Ministerului Finanţelor Publice (MFP).

Conform Finanţelor, veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 110,4 miliarde lei, reprezentând 18,2% din PIB, au fost cu 8% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, în termeni nominali, şi cu 0,5 pp ca pondere în PIB.

Veniturile fiscale au înregistrat, în termeni nominali, o creştere cu 9,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, evoluţii favorabile înregistrându-se la taxa pe valoarea adăugată (+6,3%), accize (+5,2%), impozit pe venit (+16,0%), impozit pe profit (+5,4%). Veniturile din alte impozite şi taxe pe bunuri şi servicii au crescut, de asemenea, datorită colectării, începând cu anul 2012, a contribuţiei pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, conform OUG nr. 77/2011.

La nivelul administraţiilor locale s-au înregistrat creşteri faţă de anul precedent în cazul veniturilor din impozite şi taxe pe proprietate (+4,3%) şi venituri nefiscale (+13,4%).

Contribuţiile de asigurări au fost în sumă de 29,9 miliarde lei, în creştere cu 5,3% faţă de aceeaşi perioadă din 2011.

Sumele rambursate de Uniunea Europeană în contul plaţilor efectuate din resurse publice au crescut cu 42,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

În ceea ce priveşte cheltuielile bugetului general consolidat, acestea au fost de 117,3 miliarde lei, reprezentând 19,3% din PIB. Cheltuielile au crescut în termeni nominali cu 3,4% faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent, dar, ca pondere în PIB, s-au redus cu 0,3 pp.

S-au înregistrat creşteri faţă de aceeaşi perioadă din anul 2011, în

principal, la proiectele finanţate din fonduri UE, cu 44,2%, dobânzi – cu 26,5%, bunuri şi servicii – cu 7,6%.

Cheltuielile cu bunuri şi servicii au crescut îndeosebi la administraţiile locale, precum şi la fondul naţional de sănătate, ca urmare a plăţilor făcute pentru servicii medicale şi medicamente.

Cheltuielile de personal au crescut cu 2,1%, creşterea înregistrându-se, în principal, datorită majorării cu 8% a salariilor personalului bugetar, care se reflectă în buget începând cu luna iulie 2012

Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost de 17,4 miliarde lei (2,9% din PIB), crescând în termeni nominali cu 8,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

din aceeasi categorie