Acasă EconomieIndustrie EXCLUSIV-Lulache: Estimăm un profit semnificativ mai mare pentru 2013

EXCLUSIV-Lulache: Estimăm un profit semnificativ mai mare pentru 2013

de GM

Directorul general al producătorului de energie Nuclearelectrica, Daniela Lulache, a declarat într-un interviu pentru Focus-Energetic.ro că se așteaptă pentru acest an la un rezultat pozitiv mai mare decât cel de anul trecut, ținând cont și de cifrele de pe primele trei trimestre. În plus, compania ia în calcul posibilitatea de a se implica în proiectul hidrocentralei de acumulare prin pompaj Tarniţa – Lăpuşteşti.

”La închiderea exercițiului financiar la 31 decembrie 2013, Nuclearelectrica va avea un  profit semnificativ mai mare față de 2012. Până la centralizarea datelor pentru întregul an, putem discuta comparativ de rezultatele înregistrate la 9 luni: cifra de afaceri și profitul operațional ale Nuclearelectrica au crescut în primele 9 luni ale anului 2013 de 1,2 ori, respectiv 3,2 ori față de aceeași perioadă a anului trecut, iar profitul net a fost de 75 milioane de euro comparativ cu perioada precedenta a anului 2012, când SNN a raportat o pierdere netă de 34 milioane lei”, a menționat Daniela Lulache.

Aceasta a precizat că cel mai important obiectiv al acestui an a fost să aducă Nuclearelectrica pe profit, ”iar rezultatele pe trimestrul 3 sunt o confirmare”.

”Faptul că am început mandatul la o companie care a avut pierdere și am încheiat anul pe profit consider că a fost un test pentru mine ca manager. Cred că acest an a dovedit că managementul privat și privatizarea prin listare acțiunilor sunt soluțiile pentru problema veche a companiilor de stat și s-a văzut că lucrurile se pot schimba în bine în acest sector”, a menționat CEO-ul companiei.

Interesată  de Tarnița

De asemenea, Nuclearelectrica analizează posibilitatea de a se implica în proiectul hidrocentralei de la Tarniţa – Lăpuşteşti ca acţionar minoritar.

”Pentru Nuclearelectrica ar fi utilă o strategie de diversificare care poate crește profitul și atractivitatea pentru investitori, așadar vom analiza cu mare atenție acele proiecte în care am putea deține statutul de investitori minoritari. Implicarea SNN la Tarniţa se bazează pe mai multe argumente, cum ar fi faptul că România are nevoie de o centrală pe pompaj, iar în contextul construcției reactoarelor 3 şi 4 cele două proiecte se completează”, a afirmat Daniela Lulache.

Aceasta consideră că trecerea de la statutul de producător la cel de investitor pe piața de energie este un atribut al unei corporații orientată spre dezvoltare.

Hidrocentrala cu acumulare prin pompaj Tarniţa – Lăpuşteşti, judeţul Cluj, presupune o investiţie de aproximativ 1,164 miliarde de euro fără TVA. Proiectul va avea rolul de a regla sistemul energetic, prin funcţionarea ca producător în timpul zilei, când cererea de energie este mare, şi ca utilizator de energie în timpul nopţii, folosind surplusul de electricitate din reţea pentru a pompa apa înapoi în lacul de acumulare.

Centrala mizează pe unitățile 3 și 4

Autoritățile merg totodată mai departe cu proiectul construcției unităților 3 și 4 de la Cernavodă.

”Proiectul este dezvoltat în continuare așa cum s-a pornit inițial: cu două unități. Din punctul meu de vedere, este mult mai rentabil, ca investiție, costuri și efecte, să construiești două unități în loc de una. Impactul finalizării proiectului unităților 3 și 4 este unul major pentru sectorul energetic, pentru industria nucleară și pentru economie. O soluție pentru unele din problemele sectorului energetic și un obiectiv pentru țintele asumate în strategia energetică. Este cel mai bun proiect al României și nu trebuie făcut contraconometru, stând cu ochii pe ceas, ci făcut pas cu pas o negociere bună”, a subliniat Lulache.

Nuclearelectrica este controlată de stat, prin Departamentul pentru Energie din Ministerul Economiei. Cele două reactoare asigură 20% din consumul de energie al ţării.

Nuclearelectrica este compania care administrează centrala nucleară de la Cernavodă, cu o putere totală instalată de 1.400 MW. Producătorul de energie a realizat anul trecut un profit net de 34,46 de milioane de lei şi afaceri în valoare de 1,65 de miliarde de lei. În anul 2011, profitul net al companiei s-a ridicat la un nivel de 95,03 milioane de lei, în timp ce cifra de afaceri netă realizată a fost de 1,58 de miliarde de lei. Compania numără circa 2.100 de angajaţi.

din aceeasi categorie