Acasă Stiri ExterneAsia Pacific Excedent comercial pentru China

Excedent comercial pentru China

de GM

Excedentul comercial al Chinei a avansat, anul trecut, cu peste 50%, la 231 miliarde de dolari, după trei ani de scădere. Astfel, evoluţia exporturilor şi importurilor din decembrie indică un avans economic solid atât în China, cât şi în străinătate.

În decembrie, China a înregistrat un surplus comercial de 31,6 miliarde de dolari, comparativ cu 19,6 miliarde de dolari în noiembrie. Exporturile au urcat cu 14,1% în decembrie, raportat la aceeaşi lună a anului anterior, în timp ce importurile s-au majorat cu 6%. Ambele rate au depăşit estimările analiştilor, potrivit Financial Times, preluat de Mediafax.

„Datele reconfirmă accelerarea economică din trimestrul al patrulea”, a afirmat Shuang Ding, economist la Citi.

Analiştii se aşteaptă ca avansul economic să fi revenit spre 8% în trimestrul IV, după şapte trimestre de încetinire.

Excedentul comercial mai mare asigură o importantă sursă de creştere economică pentru China, după ce ţara a fost afectată de declinul cererii externe, de la declanşarea crizei financiare în 2008. De asemenea, indică o stabilizare în SUA şi Europa, principalele pieţe de export ale economiei chineze.

din aceeasi categorie