Acasă Stiri ExterneAmerica Europa are nevoie de investiţii în energie de aproape 4.000 miliarde de euro

Europa are nevoie de investiţii în energie de aproape 4.000 miliarde de euro

de M G
Maros Sefcovic,

Maros Sefcovic

Uniunea Europeană are nevoie de investiţii de 379 de miliarde miliarde de euro pe an în perioada 2020 – 2030 (3.790 miliarde de euro în total) pentru a-şi îndeplini obiectivele energetice legate de climă, a declarat vicepreşedintele Comisiei Europene pentru uniune energetică, Maros Sefcovic, transmite DPA, preluată de Agerpres.

Prezentând un raport referitor la progresele UE către o energie curată la un preţ convenabil, Sefcovic a explicat că blocul comunitar este în grafic pentru a-şi îndeplini obiectivele fixate în Acordul de la Paris destinat combaterii încălzirii climatice. Până în 2030, UE vrea să reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu 40% faţă de nivelul din 1990.

Investiţiile nu implică doar costuri, ci sunt necesare pentru modernizarea economiei şi crearea de locuri de muncă, a afirmat vicepreşedintele Comisiei Europene pentru uniune energetică. În prezent, în UE peste un milion de persoane lucrează în sectorul energiei regenerabile, iar cifra ar putea creşte la trei milioane până în 2020, conform estimărilor UE.

În perioada 1990 – 2015, PIB-ul UE a crescut cu 50%, în timp ce emisiile de gaze cu efect de seră au scăzut cu 22%, a explicat Sefcovic.

Acesta a cerut noului Guvern SUA să adere la Acordul de la Paris destinat combaterii încălzirii climatice, după ce Donald Trump s-a angajat în campanie să susţină industriile americane de extragere a petrolului şi cărbunelui şi să retragă SUA din acest acord.

„Pacta sunt servanda” (Acordurile trebuie păstrate)” a afirmat Sefcovic, care şi-a exprimat speranţa că noua administraţie de la Washington nu va retrage SUA din Acordul de la Paris.

din aceeasi categorie

1 comentariu

Calin Vilt februarie 2, 2017 - 8:57 pm

Interesant. Strategia UE din 2010 avea un necesar de investitii de 1300 miliarde euro. Nu inteleg cum s-a ajuns de la aceasta cifra la 4000?!
Strategia Ro pe 2007-2017 a avut un necesar de 22 miliarde. Primele esteimari facute la actualizarea strategiei in 2015 au estimat undeva spre 40 miliarde. In 2016 s-a estimat un necesar de 20. Realizarile 2007-2017 sunt undeva la 50% si pe alta structura decat era prevazut. Diferentele mari nu au explicatii logice si rationale cam la fel ca si cifrele de la nivelul UE. Nu cred ca este productiv ca cineva sa se joace cu cifrele.

Comments are closed.