Dezvoltarea durabilă reprezintă obiectivul principal al asociaţiei europene Eurelectric. Conform lui Hans Ten Berge (foto), secretarul general al asociaţiei europene, care a acordat un interviu Focus-Energetic.ro, o industrie a energiei electrice eficientă, cu emisii reduse de carbon, care să asigure furnizarea la un cost sustenabil pe o piaţă integrată, reprezintă „cheia” pentru o dezvoltare durabilă. Reamintim, dezvoltarea durabilă urmăreşte satisfacerea nevoilor prezentului, fără a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi. Pe de altă parte, reprezentanţii Eurelectric au declarat că vor ca România să se implice mai mult în dezbaterile privind viitorul sectorului energetic european, că gazele din zona Asiei Centrale şi a Mării Caspice trebuie să ajungă în Europa şi prin alte conducte decât TAP, dar şi că oleoductul Constanţa – Trieste ar trebui realizat, pentru a asigura siguranţa în aprovizionarea cu petrol şi gaze a Europei.
Termenul de „dezvoltare durabilă” a fost „inventat” după ce Clubul de la Roma a prezentat, în anul 1970, raportul „Limitele creşterii”, realizat de profesorul de la MIT (SUA), Dennis Meadows, care constata conflictul apărut între dezvoltarea civilizaţiei industriale, aflată într-o creştere dinamică, şi resursele limitate ale planetei, pe care se sprijină această dezvoltare. Cea mai importantă soluţie la „limitele creşterii” o reprezintă „creşterea limitelor”, iar cea mai importantă soluţie la „creşterea limitelor” o reprezintă “dezvoltarea durabilă”.
„Poate cea mai importantă problemă cu care ne confruntăm este cea a schimbărilor climatice. Iar aceste schimbări sunt produse de gazele cu efect de seră, emise ca urmare a activităţilor umane. Iar una dintre cele mai importante surse de gaze cu efect de seră o reprezintă producţia de energie electrică”, a spus Hans Ten Berge pentru Focus-Energetic.ro.
Reamintim, pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră a fost adoptat Protocolul de la Kyoto, pe care Uniunea Europeană l-a dezvoltat, printre altele, şi prin pachetul legislativ „Energie – Schimbări climatice”, mai cunoscut ca „20-20-20” (până în anul 2020, 20% din consumul de energie trebuie să provină din surse regenerabile, să sporească cu 20% eficienţa energetică, iar emisiile de gaze cu efect de seră să se reducă cu 20%).
În contextul instituirii şi al funcţionării pieţei interne şi din perspectiva necesităţii de protecţie şi conservare a mediului înconjurător, politica energetică a UE urmăreşte asigurarea funcţionării pieţelor de energie în condiţii de competitivitate; asigurarea siguranţei aprovizionării cu energie în Uniune; promovarea eficienţei energetice şi a economiei de energie; dezvoltarea surselor regenerabile de energie; reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră; promovarea interconectării reţelelor energetice.
Pentru reducerea poluării, Uniunea Europeană a promovat o schemă de comercializare a certificatelor de emisii (EU-ETS), un mecanism aplicat la nivelul Statelor Membre, care se bazează pe principiul „limitare – tranzacţionare” şi care este, de fapt, o detaliere financiară, de comercializare, a Protocolului de la Kyoto. Astfel, au fost emise EUA-uri (European Union Allowance – certificate de emisii de gaze cu efect de seră – titlul care conferă unei instalaţii dreptul de a emite o tonă de CO2 echivalent). De exemplu, o termocentrală pe cărbune trebuie să deţină un certificat de CO2 pentru fiecare megawatt de energie produs, în timp ce o centrală pe gaze are nevoie de un certificat de CO2 la 2 megawaţi produşi.
Surplus de certificate de CO2
„Deocamdată, asistăm la un surplus de certificate de CO2, situaţie care, cel mai probabil, se va perpetua până în anul 2025”, a spus Hans Ten Berge. Astfel, preţul unui certificat este mic şi face, încă, atractivă producerea de energie în termocentrale, unii dintre cei mai mari poluatori industriali. „De aceea, aşteptăm ca legislaţia comunitară să „sterilizeze” acest surplus de certificate de CO2. Deocamdată, practic, nu există o piaţă serioasă a certificatelor de CO2. Pentru Eurelectric, aceasta este o situaţie critică, mai ales că, în perpectiva anului 2030, ne dorim o reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră de 40%”, a mai spus Ten Berge.
Reamintim, în prezent, un certificat de drepturi de emisii se tranzacţionează, pe bursele europene, la un preţ de circa 5 euro. Dacă, până în anul 2012, cea mai mare parte a acestor certificate a fost alocată gratuit, din 2013 acestea se alocă numai în urma unor licitaţii. De aceea, se aştepta ca preţul certificatelor de CO2 să ajungă la 20 euro, ba chiar 40 sau 60 de euro! Nu s-a întâmplat aşa, iar preţul actual afectează mult prea puţin producţia în termocentral, în special în cele pe cărbune.
„Odată cu majorarea preţului certificatelor CO2, evident, va creşte şi preţul final al energiei produsă în termocentrale şi va creşte apetitul pentru tehnologiile cu emisii reduse. Va deveni atractivă energia produsă din surse regenerabile, iar acestea nu vor mai avea nevoie de scheme suport”, a explicat secretarul general al Eurelectric, asociaţie care a promovat sistemul EU ETS.
Conducta Constanţa – Trieste este necesară Europei
O altă soluţie pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră o reprezintă înlocuirea termocentralelor pe cărbune cu cele pe gaze naturale. Susanne Nies, reprezentanta Eurelectric pentru Politici Energetice, a insistat pe necesitatea unei pieţe regionale funcţionale de gaze naturale, pentru a reduce dependenţa ţărilor din Estul Europei de gazele ruseşti. ”Trebuie să avem o piaţă liberă pentru proiecte comerciale şi nu este nevoie de intervenţia statului şi da, trebuie să reducem dependenţa de gazele ruseşti. Trebuie să se asigure acces la resursele de gaze din alte regiuni, cum ar fi Asia Centrală şi zona Mării Caspice. Dar, fără o piaţă funcţională de gaze în regiune nu se poate înlocui cărbunele cu gazul”, a mai spus Nies.
Reamintim, concernul Shah Deniz II, a preferat proiectul TransAdriatic Pipeline (TAP) pentru a aduce gazul din Azerbaidjan în Europa (în Grecia, Albania şi Italia), în locul proiectului Nabucco (în care era implicată şi România), susţinut de Uniunea Europeană. Motivaţia a fost pur comercială, economică, TAP fiind mai ieftin. În aceste condiţii, pentru diversificarea surselor de import a gazelor naturale în zona centrală şi de est a Europei, dependentă de gazele ruseşti, este necesară promovarea unui proiect comercial sustenabil.
În ceea ce priveşte transportul ţiţeiului, Susanne Nies este de părere că petrolul, încărcat pe vase la Novorosiisk, nu va putea tranzita strâmtorile turceşti Bosfor şi Dardanele, din considerente de protecţie a mediului înconjurător. „În aceste condiţii, este necesar să se construiască oleoductul Constanţa – Trieste”, a mai spus reprezentanta Eurelectric.
Subvenţii acordate aiurea
Pe de altă parte, Hans Ten Berge crede că nu e corect ca ţările UE să adopte scheme diferite de subvenţionare a energiilor „verzi”. “Trebuie să existe o unitate la nivel european. Pledăm pentru o competiţie între diferitele surse de energie, nu favorizăm un anumit producător faţă de altul, cum ar fi energia nucleară faţă de cea eoliana. Toate trebuie să aibă un rol, mai ales pe viitor, care să fie şi în concordonanţă cu politica europeană energetică şi de decarbonizare a economiei până în 2050. Noi dorim să ajutăm, în primul rând, populaţia, care să aibă acces la cel mai ieftin curent electric posibil”, a afirmat reprezentantul Eurelectric.
Hans Ten Berge a atras atenţia că, în prezent, campionii naţionali sunt favorizaţi în detrimentul consumatorilor, un exemplu în acest sens fiind subvenţiile acordate „total aiurea”. „Se cheltuie bani ineficient, în detrimentul consumatorilor casnici şi industriali. În Munţii Pădurea Neagră, din Germania, se acordă subvenţii foarte mari pentru energia fotovoltaică, deşi acolo nu e soare! De asemenea, se construiesc turbine eoliene în Alpi, în loc de Irlanda sau alte părţi unde bate mult vânt”, a exemplificat Hans Ten Berge.
El este de părere că este necesară o politică energetică comună, dar nu urmând exemplul Politicii Agricole Comune (PAC), care se bazează pe subvenţii. De remarcat, subvenţiile sunt plătite de către cetăţeni, fie direct (fiind consumatori, casnici sau industriali), fie indirect (prin „stipendii” de la bugetul de stat).
La rândul său, Susanne Nies, reprezentanta Eurelectric pentru Politici Energetice a insistat pe necesitatea diferenţierii politicilor sociale de cele economice.
“Politica socială nu poate fi făcută prin tarifele la energie. Nu e o dovadă că preţurile reglementate reduc povara facturilor. Calea cea mai bună o reprezintă ţintirea socială (n.r. – definirea şi sprijinul pentru consumatorul vulnerabil), infrastructura şi o piaţă regională de energie”, a mai spus Hans ten Berge,
În opinia celor doi reprezentanti ai asociaţiei europene, trebuie să existe un echilibru între costul de producere a energiei şi ceea ce plătesc consumatorii în facturi. “Am identificat 27 de taxe în facturile la energie ale europenilor”, a semnalat Hans ten Berge. El a dat exemplul Danemarcei, unde costul de producere a energiei este 30-40 euro/MWh, iar consumatorul plăteşte 120-130 euro/MWh, diferenţa fiind reprezentată de taxele de transport, distribuţie, subvenţii.
Uniunea Industriei de Electricitate – EURELECTRIC este o asociație care reprezintă interesele industriei de energie electrică la nivel pan-european. În prezent sunt peste 30 de membri cu drepturi depline, care reprezintă industria de energie electrică în 32 de țări europene.
Hans Ten Berge, secretar general al asociaţiei, Susanne Nies, responsabilul pentru Politici Energetice,Marc Denys, reponsabilul pentru administraţie şi IT, şi Aura Cărămizaru, consilier, au avut, la Bucureşti, o întâlnire cu reprezentanţii sectorului energetic din România.
Începând cu anul 2002, Institutul Naţional Român pentru Studiul Amenajării şi Folosirii Surselor de Energie – IRE este membru cu drepturi depline al Eurelectric. Din păcate, pentru că membrii IRE nu şi-au plătit cotizaţiile, nici IRE, la rândul său, nu şi-a plătit cotizaţia către Eurelectric, ceea ce constituie un mare dezavantaj, pentru că „vocea” României nu se va mai auzi la Bruxelles. Eurelectric şi EFET sunt cele două organizaţii pe care Comisia Europeană le consultă de fiecare dată când se ia o decizie în domeniul energetic.
“Această zonă, care include ţări precum Bulgaria, Grecia, România, ţări din sud-estul Europei, trebuie să fie mai bine reprezentată la nivelul Eurelectric. Industria românească a energiei trebuie să se implice mai mult în Eurelectric şi în dezbaterile europene. Să vină cu propriile propuneri, idei, să le preia pe cele avansate în cadrul asociaţiei noastre. Până la urmă, este foarte important preţul energiei nu numai pentru consumatorii casnici, ci şi pentru cei industriali, dar trebuie să se şi utilizeze eficient energia”, a mai spus Hans Ten Berge.
