Acasă Analize Este cazul să privatizăm anul acesta?

Este cazul să privatizăm anul acesta?

de GM

Guvernul şi-a asumat, prin acordul cu instituţiile financiare internaţionale, Fondul Monetar Internaţional (FMI), Comisia Europeană (CE) şi Banca Mondială (BM) că va trece la vânzarea unor pachete de acţiuni ale unora dintre cele mai profitabile companii rămase în portofoliul statului: Hidroelectrica, Complexul Energetic Oltenia şi Electrica. Este, însă, cazul?

Până acum nu s-a auzit ca vreo mare companie deţinută de stat să nu fie “căpuşată”, ceea ce “se traduce” prin aceea că, după privatizare, profiturile “au explodat”. Aşa s-a întâmplat la Petrom, Rompetrol etc. Listarea unui pachet de acţiuni sau vânzarea pachetului majoritar, aşa cum se doreşte la cele trei companii, ar avea avantajul că regulile bursei vor face mult mai transparente deciziile conducerilor companiilor.

Conform acordului cu FMI, CE şi BM, până în luna iunie statul trebuie să listeze câte 15% din acţiunile Hidroelectrica şi CEO şi să vândă 51% din acţiunile Electrica.

Titlurile Hidroelectrica şi Electrica vor fi listate atât la bursa din Bucureşti, cât şi la cea din Londra, iar o parte dintre acţiuni vor fi vândute sub formă de certificate de depozit (GDR – pe piaţa englezească). În plus, se discută ca astfel de certificate de depozite ale Hidroelectrica să fie vândute şi pe piaţa americană (ADR). Acţiunile Complexului Energetic Oltenia se pare că vor fi listate numai la Bursa de Valori Bucureşti. Banii obţinuţi ar urma să intre în conturile companiilor şi ar urma să fie cheltuiţi în special pentru investiţii.

Astfel, aceste listări vor determina o mai mare transparenţă a tranzacţiilor pe care cele trei companii ar urma să le încheie. În plus, din consiliile de administraţie ale companiilor ar trebui să facă parte şi alte persoane decât cele desemnate de statul român şi Fondul Proprietatea (celălalt mare acţionar din prezent), ceea ce va responsabiliza şi mai mult conducerile companiilor.

Totuşi, se naşte întrebarea dacă este profitabilă privatizarea în acest moment.

Economia mondială şi, în special, cea europeană încă nu şi-au revenit din criză, ceea ce înseamnă că nu sunt atât de mulţi bani în piaţă. De altfel, acest lucru se vede şi din nivelul investiţiilor străine realizate în ţară: 2,7 miliarde de euro, din care participaţiile la capital consolidate cu pierderea netă estimată au însumat 1,7 miliarde euro, iar creditele intragrup – 937 milioane euro. Reamintim, în 2008, când criza încă nu se abătuse atât de straşnic, investiţiile străine au însumat de aproape 10 miliarde de euro.

Astfel, banii care ar urma să intre în conturile companiilor ce vor fi privatizate ar fi mai puţini decât dacă acţiunile s-ar vinde când piaţa mondială ar fi pe creştere susţinută.

O altă problemă o reprezintă momentul privatizărilor: acţiunile la toate cele trei companii vor fi scoase la vânzare, practic, în acelaşi moment. Ceea ce înseamnă că, după ce că nu sunt bani pe piaţă, investitorii interesaţi de sectorul energetic românesc vor trebui “să-şi drămuiască” cheltuielile astfel încât fie să le ajungă la toate trei, fie să opteze numai pentru una sau două dintre companii. Astfel, se vor pierde, din nou, bani.

Ca şi cum toate acestea nu ar fi fost de ajuns, Guvernul a introdus, începând cu acest an, celebra “taxă pe stâlp” – un impozit de 1,5% pe construcţiile speciale. Conform declaraţiilor oficialilor, numai la Hidroelectrica această taxă ar reprezenta un efort financiar de circa 40 milioane de euro anual. Când un investitor “îşi bagă” banii într-o companie, se aşteaptă să câştige mai mult decât a cheltuit, într-o perioadă rezonabilă de timp. Dacă Hidroelectrica plăteşte la stat, în plus, o sumă atât de mare, investitorii s-ar putea să nu mai fie atât de atraşi de acţiunile companiei! Ceea ce înseamnă că “nu se vor înghesui” să cumpere titlurile scoase la vânzare de statul român.

Aşa că, este cazul să privatizăm anul acesta?

din aceeasi categorie