Acasă Stiri ExterneEuropa Electrica vrea penalități de un miliard euro de la Enel

Electrica vrea penalități de un miliard euro de la Enel

de GM

Electrica a solicitat plata unor penalități de aproape un miliard de euro de la Enel pentru nerespectarea prevederilor din contractele de privatizare a filialelor Electrica achiziționate de compania italiană, dar și pentru neplata dividendelor aferente anilor 2007 și 2008, potrivit notei de fundamentare a unui proiect de Hotărâre de Guvern inițiat de Ministerul Economiei.

În document se arată că Electrica a trimis către Enel două notificări pentru plata penalităților, ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor din contractele de privatizare.

„Situația sintetică a litigiilor promovate până în prezent de societatea comercială de Distribuție a Energiei Electrice Electrica SA în contradictoriu cu Enel Investment Holding BV și garantul Enel S.p.A. reiese din rapoartele elaborate de Electrica la data de 30.06.2013 asupra modului de derulare a clauzelor din contractele de privatizare încheiate de către Electrica, în calitate de Vânzător, pentru filialele privatizate, din care a rezultat transmiterea de către Electrica către Enel a două notificări de plată penalitați, astfel: Notificarea cu nr. 9900/1988/28.01.2013 a fost transmisă către Enel pentru plata penalități în valoare de 118.458.817,63 euro; Notificare de plată penalități cu nr. 9900/8309/03.04.2013 prin care EIH a fost solicitat să achite suma de 715.752.905,74 euro”, se arată în document.

În plus, Electrica a cerut celor de la Enel despăgubiri constând în dividendele aferente anilor 2007 și 2008, precum și a dobânzilor contractuale aferente acestora, în valoare totală de 378.609.380,6 lei, notează Agerpres.

„Cererea de arbitraj a fost transmisă către ICC Paris în data de 26.04.2013, Dosar nr. 19431/MHM (ca urmare a neplății penalităților și a nerespectării prevederilor Contractului de Privatizare). În prezent, la cererea părților, Curtea Internațională de Arbitraj de pe lângă Camera Internațională de Comerț de la Paris a acordat o prelungire a termenului de constituire a tribunalului arbitral până la data de 25 noiembrie 2013, dată până la care părțile trebuie să desemneze arbitrul sau arbitrii”, se mai arată în documentul citat.

La finele lunii iulie, șeful Direcției de Privatizare din Departamentul pentru Energie, Gabriel Dumitrașcu, declara că Electrica cere despăgubiri totale de 1,5 — 2 miliarde de euro companiilor private Enel, E.ON și CEZ pentru neîndeplinirea condițiilor din contractele de privatizare.

Enel a cumpărat filialele Electrica Muntenia Sud, Banat și Dobrogea, CEZ a achiziționat Electrica Oltenia, iar E.ON a preluat Electrica Moldova.

din aceeasi categorie