Acasă Stiri InterneRegenerabila E.ON a instalat în România 100 de stații de încărcare pentru mașinile electrice

E.ON a instalat în România 100 de stații de încărcare pentru mașinile electrice

de M G

E.ON Energie România a instalat până în prezent circa 100 de puncte de încărcare publice şi private pentru maşinile electrice, prin proiectul E.ON Drive, potrivit unui comunicat al companiei.

Staţiile sunt în majoritate rapide, cu o putere de 50 kW în curent continuu, şi permit încărcarea a până la 80% din nivelul bateriei în 30-40 de minute, în funcţie de capacitatea acesteia şi modelul maşinii.

Cele mai multe puncte de încărcare sunt în Bucureşti şi în regiunea Moldovei, dar şi în alte locaţii din ţară, acestea fiind prezentate interactiv prin intermediul platformei online E.ON Drive (hartă staţii) sau prin aplicaţia mobilă E.ON Drive (disponibilă atât pentru Android, cât şi pentru iOS).

Soluţia E.ON de electromobilitate se adresează atât persoanelor fizice, cât şi clienţilor business, printre aceştia regăsindu-se în principal companii care activează în domeniul HoReCa, real estate şi din industrie.

„Pentru noi mobilitatea electrică este mai mult decât un concept sau un pas inovativ în tehnologie. Este încă o dovadă a felului în care contribuim la protejarea mediului înconjurător şi la un viitor verde”, a declarat Claudia Griech, director general adjunct E.ON Energie România.

Anul acesta numărul sesiunilor de încărcare prin intermediul aplicaţiei E.ON Drive a depăşit 2.200, aproximativ 33,3 de MWh fiind utilizaţi prin intermediul punctelor de încărcare E.ON. Spre comparaţie, această cantitate de energie ar permite parcurgerea a peste 180.000 de km şi reducerea concomitentă a unor emisii de CO2 de circa 25 tone.

Totodată, în baza unui parteneriat încheiat luna trecută cu Hubject, toate punctele de încarcare E.ON Drive vor fi integrate până la sfârşitul anului în platforma interoperabilă de Roaming Hubject (hubject.com), cea mai mare reţea de staţii din lume, ceea ce va facilita călătoriile pe distanţe lungi.

E.ON Drive este o soluţie la cheie dedicată posesorilor de maşini electrice, clienţi rezidenţiali, business sau municipalităţi şi a fost lansată în România în anul 2018. Soluţia este disponibilă pe site-ul eondrive.ro şi include pachete de echipamente dar şi servicii care să răspundă nevoilor specifice pieţei e-mobility.

Printre beneficii se numără suportul din partea specialiştilor, montajul şi punerea în funcţiune gratuite, mentenanţă pe perioada contractuală, staţie la schimb cât timp staţia este în service, asistenţă 24/7, sistem de monitorizare şi control de la distanţă, sistem de facturare ce oferă posibilitatea de amortizare a investiţiei.

Utilizatorii pot reîncărca vehiculele folosind aplicaţia mobilă cu acelaşi nume, E.ON Drive, lansată în anul 2019. Aceasta include numeroase facilităţi, între care o hartă interactivă pentru vizualizarea staţiilor de încărcare din apropiere, dar şi pentru călătoriile planificate, posibilitatea de a porni sesiunea de încărcare direct din aplicaţie, fără a avea un cont E.ON Drive, rezervarea staţiei de încărcare, acces la informaţii detaliate cum ar fi: tipul de conector, puterea staţiei, disponibilitate sau preţul pe unitate de încărcare şi, foarte important, opţiunea de a plăti uşor şi sigur, direct de pe telefonul mobil.

E.ON oferă posibilitatea de încărcare, fără înregistrare, printr-o singură plată cu card bancar, la un preţ de 1,34 lei/unitate de încărcare pentru încărcarea lentă în curent alternativ şi 1,9 lei/unitate de încărcare pentru încărcarea rapidă în curent continuu.

Prin înregistrare, clienţii îşi alimentează în sistem prepaid „portofelul virtual” cu suma de 150 lei, sumă pe care o utilizează pentru efectuarea sesiunilor de încărcare la staţiile E.ON Drive. Astfel, clienţii companiei beneficază de tarife preferenţiale de 1,2 lei, respectiv 1,7 lei/unitate de încărcare.

La nivel european E.ON operează peste 10.000 de puncte de încărcare în 10 ţări europene, numărul încărcărilor fiind de peste 2 milioane anual.

din aceeasi categorie