Acasă MediuDezvoltare Durabila Doi candidați pentru postul de șef Romsilva

Doi candidați pentru postul de șef Romsilva

de L M

Doi candiați au rămas în cursa pentru fotoliul de șef al uneia dintre cele mai mari companii din România, Regia Națională a Pădurilor. Se pare că postul pus la bătaie nu a trezit un interes prea mare, având în vedere că în această etapă a procesului de recrutare ar fi putut rămâne 5 candidați. Interesant este faptul că, până acum, cei doi merg „umăr la umăr”, mai ales că punctajul obținut este egal. În acest mod simplu, fiecare dintre candidați îți păstrează șansele de câștig, semn că încă „se joacă” postul. Tradițional, un astfel de proces se finalizarează cu selecția șefului interimar.

După mai mult timp de când trebuia să fie definitivată, în cele din urmă Lista scurtă cu candidații la funcția de director general al Regiei Naționale a Pădurilor (RNP) Romsilva a fost făcută publică astăzi, 21 septembrie 2020. Pe 3 august 2020, regia a demarat „ediția de vară” a pocesului de recrutare pentru acest post, în baza OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor de stat. Potrivit documentului, cei doi candidați din cursa pentru fotoliul de șef al Romsilva sunt Teodor Țigan și Daniel Nicolaescu. Amândoi au obținut aceeași notă, 65 de puncte.

Teodor Țigan este directorul general interimar al Romsilva, iar Daniel Nicolaescu este consilier al unui secretar de stat din Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Dacă luăm în calcul rezultatul primei etape de evaluare din cadrul procedurii de selecție, nu va fi o surpriză dacă Nicolaescu va obține postul, mai ales că cei doi candidați au obținut, până acum, același punctaj.

Graficul inițial prevedea ca întreaga procedură de selecție să se finalizeze cel mai târziu pe 18 septembrie. În cele in urmă, Consiliul de Administrație al regiei a decis prelungirea procesului cu încă 15 zile lucrătoare, mai exact cu 3 săptămâni. FOCUS ENERGETIC a solicitat explicații cu privire la motivele care au determinat această prelungire, mai ales că nici prea mulți candidați nu s-au arătat dacă lista scurtă are doar doi candidați, din maximum 5 posibili. Consiliul nu a precizat nimic în acest sens.

Etapa următoare și ultima din procesul de selecție se termină cu Propunerile de nominalizare avansate de consultant, după care Consiliul de Administrație va decide cu cine va semna contractul de management.

din aceeasi categorie