Majorarea preţului gazelor naturale ne va transforma din producători, în consumatori de bunuri, foarte multe sectoare de activitate care se bazează pe o utilizare masivă a gazelor urmând să se prăbuşească în perioada următoare, a declarat Vasile Turcu, preşedintele Confederaţiei Patronale din Industrie, Agricultură, Construcţii şi Servicii din România (CONPIROM), în cadrul seminarului cu tema “Probleme energetice din economia naţională”, organizat de Uniunea Naţională a Patronatului Român (UNPR) la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR).
“Intrarea României în Uniunea Europeană ne-a prins nepregătiţi, iar, din punctul meu de vedere, politicienii sunt principalii vinovaţi pentru acest lucru. A fost ca şi cum am fi intrat să jucăm în Champions League cu o echipă de liga a IV-a. Majorarea preţului gazelor naturale, anunţată pentru perioada următoare, ne va transforma din producători, în consumatori, foarte multe sectoare de activitate riscând să se prăbuşească din acest motiv. Ca urmare, ne aşteptăm la un şomaj ridicat la nivelul tuturor companiilor, care se bazează pe un consum ridicat de gaze naturale. Sperăm ca, după alegeri, să putem sta la masa discuţiilor cu membrii noului Executiv, pentru a vedea ce sectoare de activitate vor beneficia de susţinere pe termen scurt, mediu şi lung”, a afirmat Vasile Turcu.
La rândul său, Marian Petre Miluţ, preşedintele UNPR, a subliniat că organizaţiile patronale vor exista atât timp cât firmele cu capital românesc vor mai activa pe piaţă.
“În cadrul acestui seminar dorim să facem o radiografie a momentului, să ştim unde ne aflăm, dar şi cu ce probleme se confruntă firmele din domeniu. Sperăm că întâlnirea la care participă şi Niculae Havrileţ, presedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), să aibă pe viitor caracter lunar sau trimestrial, aşa cum se întâmplă în ţările civilizate, cum ar fi Germania, de exemplu”, a spus Marian Petre Miluţ.
Preşedintele ANRE, Niculae Havrileţ, a prezentat calendarul liberalizării preţului la gaze naturale, susţinând că instituţia pe care o reprezintă are în centrul preocupărilor sale consumatorul final, deoarece acesta nu poate interveni în structura preţului de cost.
“Conform calendarului stabilit pentru liberalizarea pieţei gazelor naturale, preţul va creşte de la 1 decembrie 2012 pentru consumatorii industriali, şi de la 1 iulie 2013 pentru consumatorii casnici”, a precizat oficialul ANRE.
Potrivit Legii energiei electrice şi a gazelor naturale, aprobată în 10 iulie 2012, termenul final pentru furnizarea de energie electrică în regim reglementat este 31 decembrie 2013 pentru clienţii non-casnici, respectiv 31 decembrie 2017 pentru clienţii casnici.
Pentru piaţa gazelor naturale, calendarul de eliminare treptată a preţurilor reglementate pentru clienţii finali începe de la 1 decembrie 2012 pentru clienţii non-casnici şi de la 1 iulie 2013 pentru clienţii casnici. Furnizarea gazelor naturale la preţ reglementat şi în baza contractelor-cadru se efectuează până la 31 decembrie 2014 pentru clienţii non-casnici, cu excepţia cazului în care la această dată se constată existenţa unei diferenţe semnificative între preţul de comercializare a producţiei interne şi preţul european de import, care ar putea periclita stabilitatea pieţei. În această situaţie, termenul se poate prelungi până la 31 decembrie 2015. Pentru clienţii casnici, furnizarea gazelor naturale la preţ reglementat va avea loc până la 31 decembrie 2018.


