Guvernanții se pregătesc de cele patru rânduri de alegeri de anul viitor. S-ar putea spune că pregătirile se referă la organizare, la înființarea de noi secții de votare în străinătate, la acte normative privind buletinele de vot etc. Ei bine, nu! Guvernanții par că se pregătesc să facă rost de bani, pentru noi ”pomeni” electorale! Cum economia stă din ce în ce mai rău, nu prea mai au de unde să ia bani. Așa că nu dau! Un exemplu în acest sens este reprezentat de furnizorii de energie electrică și gaze naturale: după ce că anul acesta statul are – la propriu! – miliarde de lei datorie către aceștia, în bugetul pe anul viitor nici măcar nu mai apare vreo referire privind rambursarea datoriilor statului către furnizori! Sigur, este posibil ca referirile să fie aferente unor fonduri extrabugetare. Din păcate, ne îndoim! Și aceasta din două motive: bugetul Ministerului Energiei scade vertiginos anul viitor (- 63%), iar noua Ordonanță ”trenuleț”, care a fost publicată aseară în dezbatere publică, iar astăzi se aprobă în Guvern (!) face referire la Fondul pentru Mediu (un fons extra-bugetar), cu efecte pentru anul viitor, dar nu pomenește nimic de Fondul pentru Tranziție Energetică!
Reamintim, pentru a proteja populația și economia de prețurile uriașe la energie și gaze, autoritățile au instituit, din anul 2021, o schemă de plafonare/compensare a facturilor, valabilă până la sfârșitul lunii martie 2025. Subvenția se aplică în doi pași: în primul pas, furnizorii încasează de la clienții casnici și non-casnici doar sumele plafonate/compensate, dar plătesc suma întreagă pe lanț (producătorilor, distribuitorilor, transportatorilor, inclusiv taxele și impozitele către stat!). Practic, în prima fază, furnizorii susțin, în numele statului, schema de ajutor pentru populație și economie. În a doua fază, după ce Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) verifică documentele transmise de către furnizori, aceștia primesc înapoi, de la stat, prin ministerele Energiei (pentru consumatorii non-casnici) și Muncii (pentru populație), diferențele pe care au plătit în prima fază. Sau, cel puțin așa ar trebui: de la buget ar trebui să se ramburseze cheltuiele făcute de furnizori pentru stat.
Din păcate, nu este așa! Potrivit raportului la 9 luni transmis la Bursa de Valori București (BVB) de către Grupul Electrica (în care statul român este cel mai mare acționar), ”la 30 septembrie 2023, subvențiile de încasat de pe segmentul de furnizare sunt în valoare aproximativă de 2.264,1 milioane de lei (din care 2.254,3 milioane de lei de la Ministerul Energiei), înregistrând o creștere cu 983,3 milioane de lei (de la 1.280,8 milioane de lei la 31 decembrie 2022). Din totalul de 2.254,3 milioane de lei, suma de 1.198,6 milioane de lei reprezintă cereri neîncasate și depuse la autoritățile statului până la data prezentului comunicat”.
Electrica are circa 3 milioane de clienți pentru care a plătit deja și, în consecință, are de încasat de la stat, potrivit comunicatului, 2,26 miliarde de lei. Celălalt mare furnizor, care deține și distribuții de energie, este PPC (fostul Enel România), care are tot aproximativ 3 milioane de clienți. Cum statul n-a plătit la Electrica, este clar că nu a plătit nici PPC! Adică cel puțin alte 2 miliarde de lei! Pe de altă parte, cum în România sunt aproximativ 9 milioane de clienți la energia electrică, extrapolând, putem spune, fără să greșim prea mult, că statul are să ramburseze 6 – 7 miliarde de lei furnizorilor! Și aceasta doar până în luna septembrie 2023! Până la sfârșitul anului, dacă se menține ”ritmul” de rambursare, furnizorii vor avea de încasat de la buget circa 9 miliarde de lei!
Potrivit legislației în vigoare, banii pe care statul îi decontează furnizorilor provin din Fondul pentru Tranziție Energetică, alimentat de producătorii și traderii de energie. Producătorii plătesc 100% taxă pentru energia vândută peste 450 lei/MWh, în timp de traderii plătesc 98% din încasările în plus față de prețul de cumpărare al energiei. Tot statul a dat un alt act normativ, prin care se introduce Mecanismul de achiziție centralizată de energie electrică (MACEE), iar prețul de achiziție se stabilește la 450 lei/MWh. Ceea ce înseamnă că se strâng foarte puțini bani de la producători! De asemenea, traderii aproape și-au înghețat activitatea, pentru că impozitul de 98% îi duce, practic, în pierderi și faliment!
Ceea ce presupune că statul ar trebui să deconteze sumele cheltuite de furnizori pentru plafonarea/compensarea facturilor în numele autorităților din alte fonduri, bugetare. Din păcate, statul ”nu suflă o vorbă” despre sumele pe care ar trebui să le ramburseze furnizorilor! Bugetul pentru anul 2024 nu numai că nu aduce aminte de rambursarea banilor cheltuiți de furnizori, dar diminuează bugetul Ministerului Energiei cu 63%! Iar Ministerul Energiei este cel desemnat să deconteze banii cheltuiți de furnizori pentru facturile consumatorilor non-casnici (industriali).
Dacă furnizorii nu-și primesc banii de la buget, nu vor avea nici de unde să plătească producătorilor clasici și regenerabili (nici certificatele verzi, nici bonusul de cogenerare), transportatorilor, distribuitorilor și nici bugetului de stat (TVA, accize)! Și, în consecință, nicio companie din sectorul energetic nu va putea funcționa sau, cel puțin, nu va putea funcționa normal!
Și, continuăm să credem, toate aceste ”giumbușlucruri” le fac autoritățile doar ca să aibă de unde să dea, anul viitor ”pomeni electorale”, având în vedere că vor fi patru rânduri de alegeri: europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale! Opinia noastră este că, până nu va avea loc un black-out ”de toată frumusețea”, autoritățile nu le va veni mintea la cap!