Acasă Analize Din ciclul ”mai dă-le, Nicule, 100 de lei”. Azi: plafonarea prețului la ”lumină” și gaze

Din ciclul ”mai dă-le, Nicule, 100 de lei”. Azi: plafonarea prețului la ”lumină” și gaze

de M G

În ultima perioadă, prețurile la energie electrică și gaze naturale au luat-o razna rău de tot! Nu numai în România, nu numai în Europa, ci peste tot în lumea largă! Dar, pe lângă ”concursul” prețurilor, asistăm la un concurs și mai mare pe plaiurile mioritice: cel al promisiunilor politicienilor! Care mai de care ”se înghesuie” să facă promisiuni poporului, pe principiul ”mai dă-le, Nicule, 100 de lei”, ca să-și plătească facturile! Un lucru este clar: într-o economie de piață, cine vrea să facă protecție socială, s-o facă pe banii lui, pe banii bugetului, nu pe banii companiilor și ai angajaților din acele companii! Plătesc suficiente taxe la buget ca să mai vină guvernanții să le ceară bani o dată în plus! Pentru că plafonarea prețurilor la energie și gaze naturale înseamnă să scoată bani din buzunarele angajaților companiilor din sectorul energetic! Banii trebuie să vină de la buget, nu ”de la popor, pentru popor”! Adică să se plafoneze facturile, cu bani de la buget!

Ca răspuns la creșterea exorbitantă a prețurilor la energie electrică și gaze naturale, reprezentanții PSD au depus în Parlament, luna trecută, un proiect de lege privind plafonarea prețului la energie. Aceasta ca răspuns la propunerea PNL de a acorda ajutoare bănești consumatorilor vulnerabili, pe de o parte, dar și celor cu venituri medii, pe de altă parte. PNL a propus și a și aprobat o Ordonanță de Urgență pentru compensarea consumurilor la energie și gaze (OUG 118/2021) și o lege pentru consumatorii vulnerabili (226/2021). Acum, liberalilor parcă li se pare că PSD a promis mai mult! Că ”le-a luat fața” în fața electoratului. Și, ca să nu rămână de căruță, vin și ei cu varianta plafonării!

„Am văzut evoluția prețurilor în ultima perioadă și am luat decizia ca Partidul Național Liberal și Guvernul să susțină plafonarea prețurilor la energie în România. Va fi o decizie luată în prima ședință de Guvern după ce se va rezolva criza (n.r. – politică). Vom susține plafonarea la prețurile pe care le vedem în această perioadă. De aceea, avertizez companiile care vor să profite de acest anunț în perioada următoare să nu se chinuie, pentru că vom folosi plafonarea la prețurile actuale”, a spus Cîțu, după ședința Executivului cu puteri și atribuții limitate pe care îl conduce după moțiunea de cenzură reușită a Opoziției.

Până la această declarație, Florin Cîțu a trecut prin mai multe variante! Luni, după ședința de Guvern în care a fost aprobată OUG 118/2021 privind compensarea, premierul Florin Cîțu a fost întrebat de presă când va fi efectuată o plafonare a prețurilor la energie și gaze în România. „În acest moment există o singură țară care are o pseudo-plafonare: Spania. Au propus și alte țări, dar nu există plafonări exact. Dacă la nivelul UE vedem că există o masă critică de țări care vor avea o plafonare a prețurilor la energie, vom lua și noi în discuție în acel moment”, a răspuns șeful Executivului.

Pe 15 septembrie, Cîțu spunea că Guvernul a discutat plafonarea prețului la gaze naturale. „Am discutat despre plafonarea prețului la gaze, vor fi în continuare discuții între Ministerul Energiei, Consiliul Concurenței și Comisia Europeană pe această temă. E important să nu distorsionăm foarte mult piața, căci, atunci, motivația de a investi dispare pentru companii. Vrem ca măsura să fie cât mai puțin invazivă, însă ne confruntăm, într-adevăr, cu o situație specială”, a spus Cîțu atunci.

Cu numai câteva săptămâni în urmă, adică la finalul lunii august, Florin Cîțu declara foarte clar și apăsat că Executivul nu va plafona prețurile la energie! Între timp se pare că s-a răzgândit!

Președintele și ministrul Finanțelor vorbesc și ei despre plafonare

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că este de acord cu plafonarea preţurilor la energie pentru această iarnă. „Da, sunt de acord cu această măsură, acum, pentru această iarnă, dar decizia este, evident, în altă parte”, a spus Iohannis.

Dan Vîlceanu, ministrul demis al Finanţelor, pare un pic mai nuanțat, spunând că nimeni nu îşi doreşte plafonarea preţurilor la energie, dar că s-a ajuns într-un moment în care preţurile în piaţă au crescut foarte mult.

„Există o discuţie (n.r. – privind plafonarea preţurilor la energie). Premierul a făcut un anunţ aseară (n.r. – miercuri, 6 octombrie 2021) şi atunci când va fi necesar va oferi toate detaliile. În momentul în care s-au găsit aceste soluţii, ele au fost anunţate. Premierul a făcut un anunţ şi sunt convins că, din punctul acesta de vedere, atunci când vom fi un Guvern plin veţi vedea şi soluţiile şi anunţul pus în practică. Este o politică pe care toate statele europene o iau în calcul, aceasta de plafonare atunci când ajungi la un moment la care ea este necesară şi nu trebuie să dăm o garanţie din punctul ăsta de vedere. Pur şi simplu există variante, există soluţii şi în momentul în care ele vor fi puse în practică, vor veni detaliile de rigoare. Nimeni nu îşi doreşte plafonarea preţurilor, dar am ajuns într-un moment în care preţurile în piaţă au crescut foarte mult. Am venit cu câteva variante pentru a oferi oamenilor un sprijin şi aici mă refer la consumatorul vulnerabil şi la acea schemă de sprijin. Acolo funcţionează foarte bine sprijinul pe care îl oferim, undeva la o factură de 90 de lei, aceasta se reduce cu 21 de lei, iar consumatorul practic va plăti 69 de lei, la un nivel ca la sfârşitul anului trecut”, a spus Vîlceanu potrivit Agerpres.

În viziunea oficialului, cei care au semnat contracte concurenţiale au un preţ mai mic la energie electrică, acum, şi au fost avantajaţi în actuala conjunctură de creştere a preţurilor. Totodată, Vîlceanu a estimat că „undeva la sfârşitul primăverii piaţa se va echilibra”.

Furnizorii susțin în continuare diminuarea sau chiar eliminarea TVA și a accizelor la energie

Plafonarea preţului la energie nu face decât să mute problema dintr-un loc în altul, iar soluţia propusă de furnizori se referă la reducerea sau chiar eliminarea accizei şi a taxei pe valoarea adăugată (TVA), a afirmat, joi, Laurenţiu Urluescu, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie din România (AFEER), într-o întâlnire cu presa.

El a fost întrebat dacă, în opinia sa, plafonarea preţurilor la consumatori este o soluţie pentru contracararea preţurilor mari. „Orice ingerinţă în piaţă nu este o soluţie; plafonarea nu face decât să mute problema dintr-un loc în altul. Aici depinde foarte mult şi cum se defineşte această „plafonare”. Unele ţări spun „plafonare” şi la compensarea parţială a facturii. În al doilea rând, depinde foarte mult de cum e definită „plafonarea”: poate fi de la compensare parţială, până la limitarea preţului angro, ceea ce înseamnă încurajarea exportului”, a explicat Urluescu.

De asemenea, întrebat care ar fi soluţia optimă, el a răspuns: „AFEER a propus încă de la început reducerea sau anularea TVA şi a accizei; astfel s-ar fi făcut simplu şi rapid o compensare directă, fără a complica schema de decontare. În plus, modificarea taxării la toţi consumatorii ar fi evitat efectul indirect asupra coşului de consum”, a mai explicat Laurențiu Urluescu.

De asemenea, Cristian Culea, membru în boardul director al Asociaţiei, a arătat că cei trei mari producători de electricitate – Hidroelectrica, Nuclearelectrica şi Complexul Energetic Oltenia – nu vin cu energie în piaţă pentru a răspunde la ofertele de cumpărare ale furnizorilor, ceea ce duce tot la scumpiri.

„Furnizorii vor să cumpere energia la preţul pieţei, dar volumele puse în vânzare de producători sunt mai mici şi pe termene mai scurte faţă de anul trecut. E uimitor că la acest preţ producătorii nu produc la capacitatea maximă; este un semn de întrebare. De asemenea, este de mirare că, la acest preţ, încă importăm energie”, a susţinut Culea. Pe de altă parte, acesta a explicat și că în România nu există suficientă producție pentru a acoperi cererea de energie electrică și gaze naturale. În plus, în această perioadă, există o lipsă importantă de apă, ceea ce creează dificultăți Hidroelectrica în a veni cu oferte care, dacă această lipsă de precipitații va continua, nu ar mai putea fi acoperite.

Potrivit reprezentanților furnizorilor, motivele majorărilor de preț din lumea întreagă sunt multiple: creșterea cererii de energie odată cu relansarea economiei mondiale, neputința sau chiar limitarea creșterii ofertei de energie și resurse energetice (petrol, gaze, cărbune) a producătorilor mondiali, nivel mult inferior al stocurilor de gaze la nivel european și mondial din cauza iernii trecute, care a fost foarte lungă, majorarea prețurilor certificatelor de carbon etc. Radu Luca, membru în Consiliul Director al AFEER, a declarat că, cel mai probabil, prețurile la electricitate și gaze pe piața europeană vor începe să revină spre normal la mijlocul sau chiar sfârșitul anului viitor. Pe de altă parte, Alexandru Elena a declarat că, un motiv în plus pentru Europa îl reprezintă comportamentul Gazprom, care a sistat livrările de gaze prin conductele ce tranzitează Ucraina. Potrivit acestuia, dacă nu vor fi reluate livrările prin Ucraina, prețul gazelor naturale va exploda în Europa, exact în timpul iernii!

OUG 114 rediviva

Reamintim, la sfârșitul anului 2018, PSD a adoptat celebra Ordonanță de Urgență 114, prin care se plafona prețul la energie electrică și gaze naturale. Rezultatul a fost că facturile consumatorilor casnici nu au scăzut deloc (ba, dimpotrivă, au crescut), producătorii au avut de suferit, iar investitorii în sectorul energetic și-au revizuit intențiile (un exemplu în acest sens fiind concernul american Exxon, care s-a retras din proiectul de explorare-exploatare a gazelor din Marea Neagră). Potrivit programului anunțat anterior, zăcământul de mare adâncime Neptun Deep ar fi trebuit să înceapă să producă încă din anii 2020 – 2021. Altminteri spus, acum am fi avut gazul nostru și nu ar fi trebuit să apelăm la importuri! Mai mult, gazul ar fi putut fi folosit pentru producerea de energie electrică (printre altele), ceea ce înseamnă că n-ar fi trebuit să importăm nici electricitate! Și-uite așa, din cauza plafonării prețului la producător la 68 lei/MWh prin OUG 114/2018 ”s-a reușit performanța” de a îndepărta investitorii și de a rămâne fără gaze suficiente pentru a acoperi consumul României! Și asta în condițiile în care consumatorii casnici n-au beneficiat de aceste prețuri! Facturile la populație au crescut cu toată plafonarea prețului! Pentru că, odată reglementat prețul, intervine legislația care prevede că furnizorii trebuie să-și recupereze eventualele pierderi!

Acum, autoritățile vorbesc despre o plafonare a prețului la furnizori. O idee ”minunată”! După ce au fost ”vinovații de serviciu” până s-a lămurit toată lumea că n-au avut nicio legătură cu majorările de prețuri din piață, după ce au avut pierderi și anul trecut, din cauza pandemiei, și anul acesta, din cauza relansării economice, acum se gândesc și guvernanții să le mai ”dea o palmă”! Pentru că diferența între prețul pieței, la care furnizorii cumpără energia și gazele, și tariful plafonat va fi suportat de furnizori! Cel puțin așa se întrevede! Asta, evident, până când furnizorii vor da faliment! Pentru că doar furnizorii cu grupuri energetice puternice în spate, care să le susțină, vor putea face față acestor presiuni. Cei ce vor suferi, în final, vor fi furnizorii români, tocmai pentru că nu au grupuri puternice în spate!

Sigur, au început să apară zvonuri în piață că unii furnizori vor să crească prețul la consumatorii casnici cu contravaloarea compensării din OUG 118/2021, de aceea liberalii vor acum plafonarea prețului final la consumatori. Ceea ce, din punctul nostru de vedere, nu este decât povestea cu drobul de sare! Iar dacă legislația se adoptă în funcție de zvonuri, nu știm ce să mai credem! Dacă unii furnizori vor încerca această variantă, există poliție, procuratură, ANRE, ANPC etc., instituții care pot interveni pentru ca legea să fie respectată!

Plafonarea prețului, la producători sau furnizori, este o mare inepție! Cu urmări cel puțin la fel de grave ca și cele pe care le-a avut ”sora” OUG 114/2018!

Susținem în continuare că singura variantă este plafonarea facturii! Iar diferența între factura curentă și corectă și cea plafonată să fie suportată de la bugetul de stat! Așa, piața va funcționa în continuare, fără intervenția statului, iar populația nu va suferi din cauza facturilor foare mari la electricitate și gaze!

din aceeasi categorie