Învinuirile din dosarul „celor 40 de hoţi de gaze”, acuzaţi că au favorizat compania Interagro, s-au „transformat” din „subminarea economiei naţionale” în „abuz în serviciu”. Conform Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), încadrarea s-a schimbat pe 10 februarie. La întrebarea Focus-Energetic.ro privind situaţia din acest dosar, DIICOT răspundea că solicitarea publicaţiei „îmbracă şi forma unei consultaţii juridice”! Răspunsul a fost dat tot pe 10 februarie! (vezi facsimile – solicitare DIICOT; raspuns DIICOT). Probabil că, după o lună, situaţia din dosarul „celor 40 de hoţi de gaze” nu mai reprezintă „consultaţie juridică”! De nepătruns sunt căile DIICOT!
Reamintim, la începutul lunii ianuarie 2012, DIICOT anunţa, într-un comunicat de presă, că s-a dispus „începerea urmăririi penale faţă de un număr de 40 de persoane, funcţionari publici cu funcţii de conducere din cadrul SNGN Romgaz SA, Ministerului Economiei, ANRE şi reprezentanţi ai unei societati comerciale din municipiul Bucureşti (n.r. – Interagro), pentru săvârşirea infracţiunilor de complot şi subminarea economiei naţionale, prev. de art. 167 alin. 1 şi art. 165 alin. 2 C.p. În sarcina învinuiţilor se reţine că au desfăşurat activităţi infracţionale care au produs un prejudiciu de 126.000.000 USD patrimoniului SNGN Romgaz SA şi bugetului consolidat al statului şi au avut drept consecinţă punerea în pericol a sistemul energetic naţional”.
“Activitatea infracţională (n.r. – a celor acuzaţi) a vizat modalitatea de contractare de către societatea comercială (n.r. – Interagro) a unor cantităţi considerabile de gaze naturale, la preţuri mult diminuate faţă de cele practicate de SNGN ROMGAZ SA, obţinerea de gaze naturale doar din producţia internă, cu eludarea reglementărilor legale în materie, precum şi menţinerea facilităţilor acordate societăţii, în condiţiile în care înregistra datorii semnificative la plata gazelor furnizate. Se mai reţine că activitatea infracţională a generat imposibilitatea repartizării de către SNGN ROMGAZ SA a rezervelor necesare pentru realizarea programului naţional de înmagazinare şi creşterea importului de gaze naturale, cu consecinţa punerii în pericol a Sistemul Energetic Naţional, ca ramură strategică a economiei naţionale şi subminării economiei naţionale”, se mai arăta în comunicatul DIICOT.
Printre acuzaţi se numără şi foştii miniştrii Varujan Vosganian şi Adriena Videanu, precum şi patronul Interagro, Ioan Niculae.
În urma modificărilor din Codul Penal, procurorii DIICOT au dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunilor, de la “complot” şi “subminarea economiei naţionale”, în “abuz în serviciu” şi “constituire de grup infracţional organizat”. Reprezentanţii DIICOT au confirmat schimbarea încadrării juridice a infracţiunilor din dosar, menţionând că această măsură a fost luată în 10 februarie, ca urmare a dispoziţiilor noului Cod Penal, intrat în vigoare de la 1 februarie, transmite Hotnews.
Reprezentanţii DIICOT au mai precizat că, în acest moment, dosarul se află în faza de urmărire penală şi au infirmat că fostul premier Emil Boc ar avea vreo calitate în dosar.


