Acasă Analize Din cauza leului, ne cresc preţurile

Din cauza leului, ne cresc preţurile

de GM

Devalorizarea puternică a leului faţă de moneda unică europeană, dar şi faţă de dolar se vede, din ce în ce mai mult, şi în buzunarele românilor. Primele au crescut ratele la bănci, apoi preţul carburanţilor. Se pregătesc ţigările, telefoanele şi chiriile. Ceea ce însaemnă că inflaţia, cel puţin pe lunile iulie şi august, ar putea “ieşi” din ţinta Băncii Naţionale a României (BNR).

Din cauza tulburărilor de pe sceana politică, euro a ajuns să depăşească cursul de 4,56 lei, iar dolarul – 3,73 lei. Ceea se vede, pe de o parte, în creditele la bancă, în chirii şi în plata altor servicii stabilite în euro (precum telefoanele sau biletele de avion), iar, pe de altă parte, în plata importurilor de materii prime (în primul rând, de petrol şi gaze naturale).

De exemplu, companiile petroliere Lukoil şi Rompetrol au majorat preţul benzinelor comercializate în staţiile proprii cu 9 bani/litru şi pe cel al motorinelor cu 8 bani/litru. Asta după ce, cu o zi în urmă, Petrom a majorat preţul benzinelor şi al motorinelor cu aceeaşi valoare. De remarcat, în urmă cu nouă zile, Lukoil majorase preţurile carburanţilor cu opt bani/litru, Rompetrol – cu şapte bani/litru, iar Petrom – cu 8 bani/litru. Tot din cauza devalorizării leului.

Reamintim, dacă la sfârşitul lunii iunie, cursul afişat de BNR era de 4,4494 lei/euro, iar un dolar valora 3,5360 lei, acum un euro face 4,5647 lei, iar un dolar – 3,7309 lei.

Astfel, chiar dacă preţul petrolului Brent (după care, practic, “se ghidează” piaţa românească) a ajuns la aproape 100 de dolari barilul (de la aproximativ 110 dolari spre sfârşitul lunii iunie), din cauza devalorizării monedei naţionale, preţul carburanţilor creşte pe piaţa locală.

Creşte şi preţul ţigărilor

Evoluţia cursului de schimb al leului, din ultima perioadă, va influenţa preţul ţigărilor, din cauza achiziţiilor de materii prime din import, chiar dacă accizele sunt plătite acum la cursul euro din octombrie 2011, a declarat directorul de comunicare al JTI România, Gilda Lazăr, transmite Agerpres.

“Evoluţia cursului este un element care ne afectează pe toţi, şi pe importatori şi pe exportatori. Cursul la accize este cel fixat pe un an, începând cu 1 ianuarie, la cursul din luna octombrie a anului precedent, ceea ce înseamnă că, în 1 ianuarie 2013, va fi un alt curs de acciză, care se va aplica pe tot anul, şi va exista clar o modificare de preţuri. Nu ştim cât de mare. Nu trebuie uitat că noi achiziţionăm materii prime la cursul zilei, fiind un decalaj, deci costuri suplimentare. Sunt mai multe decizii care pot sta la baza modificării preţului la ţigări”, a spus reprezentanta companiei JTI România.

Oficialul JTI România a arătat că, în perioada 2009-2010, cursul de schimb a urcat cu 16% şi a fost cel mai greu de suportat pentru producătorii de ţigări. “Deocamdată sperăm să fie doar o fază trecătoare, iar, după referendum, lucrurile să se calmeze”, a spus Gilda Lazăr.

În ceea ce priveşte accizele, ea a explicat că, potrivit calendarului UE, acestea trebuie să ajungă la nivelul de 90 euro la 1.000 de ţigarete abia în 2018, cu o creştere anuală de 3 euro al nivelului de accize, de la 1 iulie.

În prezent, 80% din preţul unui pachet de ţigări este dat de taxe, în principal accize şi TVA.

Leul impredictibil

Leul este impredictibil pe termen scurt, iar economia României este la limita de a fi afectată puternic pe termen mediu şi lung de actualele turbulenţe politice, se arată într-o analiză a casei de brokeraj Noble Securities.

Leul a suferit pe pieţele financiare una dintre cele mai abrupte scăderi faţă de moneda europeană, respectiv de peste 2% într-un interval relativ scurt (2,26% între 3 iulie – când au început evenimentele politice care au evoluat în turbulenţe cu ecou internaţional – şi vineri, 13 iulie, la închiderea pieţelor financiare; apoi tendinţa s-a menţinut, depăşindu-se nivelul de 4,5600 lei pentru un euro).

O scădere de o asemenea amploare constituie un şoc pentru orice piaţă, inclusiv pe termen mediu, prin implicaţiile posibile privind creşterea inflaţiei, scăderea abruptă a consumului, creşterea datoriilor restanţe către bănci, avertizează analiştii casei de brokeraj.

Inflaţia nu constituie un motiv de îngrijorare, cel puţin deocamdată, întrucât rata anuală a inflaţiei a fost de 2,04% în iunie 2012, după o scădere a preţurilor cu 0,04% faţă de luna mai; dacă deprecierea semnificativă a monedei naţionale continuă, însă, influenţa asupra inflaţiei poate fi notabilă pe termen mediu, în lipsa unor măsuri macroeconomice care să tempereze efectele.

Consumul intern va fi afectat dacă deprecierea leului se accentuează ca procent sau se menţine pe o perioadă mai mare de timp, constituind o frână importantă în realizarea creşterii economice prognozate pentru acest an, afirmă Noble Securities.

“De altfel, este foarte probabil ca prognoza PIB-ului României pe 2012 să suporte o nouă reviziuire negativă din partea organismelor financiare internaţionale, întrucât turbulenţele interne se adaugă situaţiei economice europene grele din acest an. Referitor la creditare, aceasta este deficitară în România, deşi Banca Naţională a României (BNR) a încercat stimularea sa prin măsurile luate în sensul scăderii dobânzii de politică monetară până la nivelul de 5,25%. Menţinute pe termen mediu, devalorizarea leului, neîncrederea în evoluţia economiei României şi în stabilitatea sa politică pot conduce la scăderea semnificativă a lichidităţilor de pe piaţă, a creditelor pentru capitalul de lucru şi pentru consum, cu efecte vizibile inclusiv în anul 2013”, se arată în analiza Noble Securities.

Deşi BNR a intervenit în piaţă pentru a limita căderea leului, investitorii au mizat pe scăderea monedei româneşti, atât ca urmare a turbulenţelor politice, cât şi în sens speculativ pe termen scurt şi mediu. Nivelul la care se va stabiliza moneda naţională este greu de întrevăzut, la fel şi momentul în care ar putea începe acest proces: depinde de evoluţiile de pe scena politică, de percepţiile şi ecourile internaţionale ale evenimentelor locale, cu efecte asupra sentimentului de încredere al investitorilor atât de pe pieţele financiare, cât şi directe.

“Leul este impredictibil şi greu controlabil pe termen scurt şi mediu, evoluţiile politice din România şi reacţiile interne şi internaţionale vis-a-vis de acestea conducând la o volatilitate greu de prognozat”, a spus Victor Safta, director general al sucursalei româneşti a Noble Securities.

“Indiferent care va fi evoluţia evenimentelor interne, ecourile economice şi monetare ale situaţiei actuale vor ajunge, cel mai probabil, până în anul 2013, chiar dacă – printr-un miracol – ar fi restabilite chiar de mâine liniştea şi încrederea instituţiilor financiare şi non-financiare din UE, precum şi cea a investitorilor români şi străini privind situaţia din România. Desigur că programele şi stimulentele de creştere economică, precum şi politica monetară inteligentă vor fi mai binevenite ca oricând şi vor putea atenua dificultăţile apărute”, a precizat reprezentantul în România al Noble Securities.

Un lucru este aproape sigur: din cauza influenţelor în preţul diferitelor bunuri şi servicii ale cursului leu/euro şi leu/dolar, inflaţia ar putea depăşi ţinta BNR, cel puţin în lunile iulie şi august. Conform Institutului Naţional de Statistică (INS), ponderea în Indicele Preţurilor de Consum (IPC – “unitatea de măsură” a inflaţiei) a carburanţilor este de 826 puncte, a ţigărilor – 609, gazelor – 328, telefonului – 497, fructelor meridionale – 112, chiriei – 95, transportului aerian – 7. În plus, sunt şi alte bunuri şi servicii ce se importă, astfel încât peste un sfert din ponderile din IPC sunt influenţate de cursul valutar. În conciţiile devalorizării leului cu aproximativ 10%, pare aproape normal ca ţinta BNR, de 3% plus/minus 1 punct procentual, să nu mai fie atinsă (cel puţin în lunile iulie şi august).

din aceeasi categorie