Acasă MediuDezvoltare Durabila Dezastru în pădurile din Maramureș

Dezastru în pădurile din Maramureș

de L M

A fost nevoie de o vizită de lucru în Maramureș a ministrului de la Păduri, pentru ca să se descopere că o pădure de peste 300 ha a dispărut de pe hartă. A fost tăiată la ras. S-a lăsat cu dosar penal, dar ministrul crede că jaful n-ar fi avut loc dacă nu ar fi fost și complicitatea autorităților de tot felul din zonă, pentru că este imposibil să nu vezi 100.000 mc de lemn pe drum.

Ministrul mediului, Apelor și Pădurilor, Costel Alexe, a efectuat  duminică, 1 martie, o vizită de lucru în zonă, pentru a vedea, la fața locului, efectele dezastruoase ale acestor acțiuni, care s-au desfășurat după o schemă infracțională foarte bine pusă la punct. Maramureș este în topul județelor cu cele mai multe tăieri ilegale din pădure, se arată într-un comunicat de presă al ministerului.

Garda Forestieră Cluj a constatat că, la Sighetu Marmației, pe raza Ocolului Silvic Sighet, s-a produs „cea mai mare tăiere ilegală din ultimii 5 ani”. Este vorba despre o suprafață de 340 de hectare. „Vorbim despre o cantitate uriașă de peste 100.000 de metri cubi de lemn și un prejudiciu financiar adus statului român de peste 12 milioane de lei. Iar prejudiciul de mediu adus naturii, speciilor și ecosistemelor de acolo, este inestimabil”, a spus ministrul Costel Alexe, în cadrul unei conferințe de presă, precizează comunicatul.

Potrivit demnitarului, Pentru aceste fapte s-a folosit o schemă infracțională foarte bine pusă la punct. Legislația românească obligă proprietarii de pădure ca, odată la 10 ani, să întocmească un amenajament silvic, iar în acesta sunt inventariate suprafețele și este stabilit foarte clar cât se poate tăia, când se poate tăia și ce metode de exploatare pot fi aplicate. În cazul de la Sighetu Marmației, se pare că în anul 2005, la momentul întocmirii amenajamentului silvic pentru această suprafață, în mod absolut inexplicabil, sute de hectare de pădure au fost scoase din proprietatea statului și încadrate la categoria „terenuri aflate în litigii”.

„Nu există niciun document care să ateste aceste litigii! În continuare, atâta vreme cât aceste terenuri nu mai erau în gestiunea sa conform amenajamentului, Ocolul Silvic Sighet nu a mai asigurat serviciile silvice, nici măcar cele de pază. Ceea ce a lăsat totul la îndemâna hoților. Timp de 10 ani, s-a tăiat tot ce se putea tăia, fără ca să se sesizeze cineva. Schema infracțională a mers mai departe: în amenajamentul din 2015,  suprafețele de pădure au fost reintroduse în proprietatea statului, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Statul avea din nou pădurile în gestiune, însă nu mai rămăsese niciun arbore în picioare”, a spus ministrul.

„Referitor la această acțiune de recuperare a suprafețelor de fond forestier în proprietatea publică a statului român, Garda Forestiera Cluj apreciază că aceasta s-a datorat faptului ca în perioada 2012-2014, la nivelul Ocolului Silvic Sighet, au fost efectuate mai multe controale, atât de Direcția Silvică cât și de către fostul ITRSV Cluj-Napoca, iar cu ocazia acestora s-au constatat mai multe ilegalități(…)”, a adăugat Alexe.

Cu toate că hoții au ras pădurea, natura a regenerat-o. „(…)cu ocazia deplasărilor în teren a angajaților Gărzii Forestiere Cluj, în toate parcelele și subparcelele analizate și parcurse în teren s-a constatat existența regenerării naturale, aceasta având vârste cuprinse între 5 și 10 ani, aspect care vine să confirme că tăierile ilegale au fost efectuate în urma cu cel puțin 5 ani de zile în urmă”, se arată în raportul Gărzii Forestiere Cluj.

„O spun foarte clar: Vreau să îi văd cu cătușe la mâini pe toți hoții de lemne din România! Fie că vorbim de cei de la Sighetu Marmației, făptașii din speța despre care v-am vorbit și toți complicii lor de prin instituții, fie de ceilalți care au adus Maramureșul în topul tăierilor ilegale, sau de toți hoții din restul țării. Această metodă foarte laborioasă a fost îndelung plănuită și suntem convinși că ea nu putea fi pusă în practică fără complicitatea unor angajați din instituțiile statului. Și mai cred ceva: cred că este o metodă pe care, dacă ne uităm cu atenție, o vom mai întâlni și prin alte părți”, a punctat ministrul Mediului.Controlul din Maramureș, de la Ocolul Silvic Sighet, a fost finalizat și, fiind vorba de fapte penale, întregul dosar a fost transmis către unitatea de parchet competentă.

 

din aceeasi categorie