Administrația Națională „Apele Române” (ANAR) a demarat procedurile pentru începerea celui mai mare proiect de până acum, din țara noastră, dedicat reducerii eroziunii costiere la Marea Neagră. Valoarea lucrărilor este considerabilă, de peste 155 milioane de euro, fără TVA. Lucrările realizate până acum la malul mării au dus la creșterea litoralului românesc cu peste 606 ha de plajă.
Pentru prima etapă a proiectului finanțat prin Programul Operațional Infrastructura Mare, Axa Prioritară 5 – Promovarea adaptării la schimbările climatice, prevenirea şi gestionarea riscurilor, Obiectivul specific 5.1 Reducerea efectelor şi a pagubelor asupra populaţiei cauzate de fenomenele naturale asociate principalelor riscuri accentuate de schimbările climatice, în principal, de inundaţii şi eroziune costieră, a fost publicat în SEAP, anunțul de participare pentru atribuirea contractelor de execuție lucrări având fixat ca termen limită pentru depunerea ofertelor data de 16 ianuarie 2018, informează ANAR.
Proiectul are o valoare estimată fără TVA de 707,761,710 lei, iar investiția trebuie finalizată în maximum 36 de luni de la data semnării contractului. Proiectul beneficiază de finanțare nerambursabilă europeană de 601.597.454 lei și fonduri de la bugetul de stat, contribuție proprie a statului roman, în cuantum de 106.164.256 lei (valori fără TVA). „Lucrările vizează o suprafață de protecție și reabilitare a 30,54 km de plajă”, precizează Administrația.
„Problema proceselor de degradare prin eroziune a litoralelor este considerată de multe state ca fiind de importanță națională. Eroziunea plajelor duce la pierderi de teritoriu, dar mai ales compromite ecosistemele mării costiere și valoarea socio-economică a zonei litorale, ceea ce poate duce la pagube însemnate pentru economia națională și dezvoltarea durabilă a țării”, se arată într-un comunicat de presă al ANAR. Monitorizarea multianuală a litoralului românesc a evidențiat tendința generală de degradare prin eroziune, intensitatea fenomenului fiind accelerată, în ultimul timp, și de efectele schimbărilor climatice, zona costieră a Mării Negre fiind deosebit de vulnerabilă.
Actul fundamental pentru promovarea si implementarea proiectelor de protecție costieră îl constituie „Master Planul zonei costiere” – document strategic al statului roman privind gestionarea evoluției liniei țărmului și a conservării biodiversității marine.
Lucrări vizate
În contextul obligațiilor ce au revenit Administrației Naționale „Apele Române”, după aprobarea Master Planului zonei costiere, în perioada 2012 – 2015, instituția a inițiat, implementat și finalizat programul costier aferent termenului scurt, și prin proiectul „Protecția și reabilitarea părții sudice a litoralului românesc al Mării Negre, în zona municipiului Constanța și Eforie Nord, județul Constanța” cu finanțare din POS Mediu, a fost protejată o lungime de coastă de 7,3 km în zonele Mamaia Sud, Tomis Nord, Tomis Centru, Tomis Sud și Eforie Nord. Totodată, prin același proiect a fost mărită suprafața plajelor eferentă acestor zone cu 60,66 ha.
Concomitent, ANAR a contractat, în februarie 2015, serviciile de „Asistență tehnică pentru pregătirea de proiecte Axa prioritară 5 – Reducerea eroziunii costiere faza II (2014 – 2020)” cu scopul de a încheia contractul de finanțare prin programul POIM pentru reabilitarea costieră a tuturor zonelor prevăzute la secțiunea – termen mediu, și anume: Edighiol si Periboina (punctele de descărcare la mare a apelor complexului lagunar Razelm – Sinoe), Mamaia Nord, Tomis (protecția costieră între portul Constanța și portul turistic Tomis), Agigea, Eforie (între portul Belona și zona Capul Turcului), Costinești, Olimp, Jupiter – Neptun, Balta Mangalia – Venus – Aurora, Mangalia – Saturn și 2 Mai.
Astfel, de cea mai mare finanțare va beneficia refacerea litoralului în zona Eforie, peste 402 milioane de lei, fără TVA, urmat de Mamaia, cu un proiect evaluat la 207 milioane de lei, tot fără TVA. Protecția și reabilitarea litoralului românesc al Mării Negre în zona Stăvilarelor Edighiol și Periboina va avea un proiect de aproape 35 milioane de lei, în zona Casino a portului Tomis este nevoie de 30 milioane d elei, iar la Agigea de 28,5 milioane de lei; costurile sunt fără TVA.
În cadrul acestor proiecte se vor realiza lucrări de apărări de mal, de diguri și epiuri marine (n.r. – un dig special). Vor fi reabilitate structuri existente, se vor înlocui echipamentele componente ale structurilor hidrotehnice, vor fi demolate structuri costiere existente și se vor realiza lucrări de înnisipare artificială.
Schemele de amenajare costieră pentru fiecare lot în parte au fost determinate în urma modelării modului de acțiune a valurilor asupra țărmului și a evoluției ulterioare implementării lucrărilor a liniei de coastă, astfel încât să se asigure realizarea unor proiecte de calitate, rezistente în timp la acțiunea agresivă a mării, în special în perioadele reci, completează comunicatul.


