Litoralul românesc se mărește de 810 milioane de euro, banii provenind din fonduri comunitare, prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), a anunțat ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș. Per total, bugetul de investiții al ministerului în 2019 crește foarte mult, permițând finalizarea a peste 130 de lucrări hidrotehnice.
„Pentru 2019, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare, Ministerul Apelor şi Pădurilor derulează 20 de proiecte, iar pentru 13 proiecte au fost încheiate contractele de asistenţă tehnică, valoarea totală a acestora fiind de aproximativ 39 milioane de lei, fără TVA. Reducerea eroziunii costiere Faza II 2014 – 2020 este cea mai mare investiţie prin POIM, cu o valoare a contractului de aproximativ 810 de milioane de euro, fără TVA”, a declarat ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneş, miercuri, într-o conferință de presă. Proiectul prevede construirea de diguri de protecție în mare și înnisiparea litoralului, ceea ce va conduce la creșterea suprafețelor plajelor cu aproximativ 2,5 milioane mp, a anunțat ministrul. De altfel, demnitarul a arătat că ține foarte mult la construirea digurilor de protecție. El a dat ca exemplu înnisiparea făcută la Eforie Nord, iar, din cauza lipsei acestui dig, mai mult de jumătate de plajă a dispărut din cauza eroziunii.
Acest proiect, aprobat prin HG nr. 667/2016, presupune două etape. În prima etapă au fost cuprinse în investiţie reabilitarea următoarelor zone: Stăvilare Edighiol şi Periboina, Mamaia, Tomis, Agigea şi Eforie (Centru şi Sud). Etapa a doua a proiectului, ce va demara anul viitor, după cum susține ministrul, are ca scop asigurarea protecţiei la eroziune a liniei ţărmului în zonele: Costineşti, Olimp, Jupiter – Neptun, Balta Mangalia – Venus – Aurora, Mangalia – Saturn şi 2 Mai.
Buget bogat
„În 2019, în bugetul Ministerului Apelor şi Pădurilor, aprobat de Parlament şi, sperăm, promulgat cât mai repede de către preşedinte, există o creştere pe investiţiile în domeniul gospodăririi apelor de 150%, faţă de anul 2018, când au existat 180 de milioane de lei”, a spus ministrul Apelor și Pădurilor.
„Din bugetul de stat avem finanţate lucrări în valoare de 199,8 milioane de lei plus surse proprii <Apele Române>, în valoare de 300 de milioane de lei, şi credite de angajament de 200 milioane de lei. Din suma totală, vor fi alocate fonduri pentru 60 de obiective care vor fi finalizate în 2019, cu o valoare de 251,69 milioane de lei. De asemenea, avem în vedere rezolvarea a peste 70 de puncte critice şi punerea în siguranţă a digurilor, cu o valoare de 130 de milioane de lei. Deci, mai sunt peste 70 de obiective cu rezolvarea acelor puncte critice. Am cerut directorului general al ANAR – <Apele Române> să dispună ca toate administraţiile bazinale şi serviciile de gospodărire a apei să evalueze la pas toate cursurile de apă pe care le avem în administrare şi să identifice punctele critice care, în cazul unor fenomene meteo extreme, ar putea să ne creeze probleme”, a spus Deneș. Demnitarul a precizat că, anul trecut, a vizitat peste 25 de judeţe de cel puţin o dată. „Vrem să identificăm aceste locuri unde au apărut probleme în dig, locuri în care au fost inundaţii în trecut şi să intervenim din timp şi să rezolvăm problemele, astfel încât să nu constatăm aceste deficienţe când vine apa mare. Per total, în acest an, vom finaliza peste 130 de lucrări, iar 36 vor fi finalizate în anii următori”, a spus Deneş.
În bugetul din acest an, va exista finanţare și pentru alte 36 de obiective, respectiv suma de 120 de milioane de lei, însă termenul de finalizare va fi anul 2020 şi ulterior.


