Acasă EconomieComunicatii & IT Cosmote ia tot

Cosmote ia tot

de GM

După 2 ani şi jumătate de la data lansării portabilităţii în România (n.r. – schimbarea furnizorului, cu păstrarea numărului de telefon), numărul de portări a depăşit cifra de 500.000, se arată într-un comunicat de presă al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM). Dintre acestea, 340.047 au fost numere de telefonie mobilă portate, iar Cosmote a primit cele mai multe: 126.671 numere.

Numărul de portări a crescut constant de la data lansării serviciului de portabilitate a numerelor, 21 octombrie 2008. În cele două luni din anul 2008 în care portabilitatea numerelor a fost posibilă au fost realizate peste 15.000 de portări, în 2009 – peste 180.000, iar în anul 2010 – numărul portărilor a crescut până la 221.219. Astfel, numărul mediu de portări realizate lunar a ajuns la 18.434, în 2010. Cele mai multe portări (25.331) au fost realizate în luna decembrie 2010. La 31 decembrie 2010, totalul de numere portate a ajuns la 417.139.

În data de 16 mai 2011 a fost depăşită cifra de 500.000 de numere portate. Astfel, până la această dată au fost portate 500.224 de numere, dintre care 340.047 numere de telefonie mobilă şi 160.177 numere de telefonie fixă. De la începutul anului 2011 şi până la această dată au fost portate un total de 83.085 de numere, dintre care 60.824 au fost numere de telefonie mobilă şi 22.261 au fost numere de telefonie fixă (o medie lunară de peste 18.000 de portări).

Se portează clienţii cu abonament

Cele mai multe numere de telefonie fixă au fost portate în Bucureşti (44.635 de numere), urmat de judeţul Cluj, cu 10.785 de numere portate, Timiş (10.756) şi Prahova (8.568).

În ceea ce priveşte telefonia mobilă, datele statistice arată că se portează mai frecvent utilizatorii cu abonament decât cei care folosesc o cartelă preplătită. Astfel, din numărul total de utilizatori de telefonie mobilă care s-au portat, 73% erau abonaţi postpaid şi 27% erau abonaţi prepaid.

În ceea ce priveşte numărul de portări realizate de către fiecare operator de telefonie mobilă în calitate de furnizor acceptor (portări către propria reţea), cele 340.047 de numere mobile portate se împart astfel: Cosmote a primit 126.671 numere, Vodafone  107.041, Orange – 101.973, RCS & RDS – 3.645 şi Telemobil – 717.

Cele 160.177 de numere de telefonie fixă au fost portate în reţelele a 31 de furnizori de servicii de telefonie fixă. Dintre acestea, cele mai multe numere au fost portate către reţelele UPC România (54.395), RCS & RDS (38.995), Orange (27.000), Vodafone (21.606) şi Romtelecom (10.599).

din aceeasi categorie