Administrația Națională „Apele Române” a dat, în jumătate de an, amenzi de aproape 5 milioane de lei, media unei sancțiuni fiind de peste 35.000 de lei. Cele mai multe sancțiuni au fost date pentru probleme legate de modul în care funcționează balastierele pe cursurile de ape. De altfel, au existat multe semnale publice privind exploatarea nisipusului și pietrișului din zone interzise, cele mai periculoase fiind cele în apropierea podurilor.
În prima jumătate a acestui an, inspectorii din cadrul Administrației Naționale „Apele Române” (ANAR) au aplicat amenzi în valoare totală de 4,75 de milioane de lei, din care aproape jumătate (respectiv 2,11 milioane de lei) au vizat exploatarea necorespunzătoare a agregatelor minerale (balastiere), se arată într-un comunicat de presă al Administrației. Controalele făcute de ANAR s-au lăsat și cu 5 sesizări către organele de cercetare penală.
Mai exact, au fost făcute 3939 de controale organizate, care s-au soldat cu 485 de sancțiuni, din care 351 au fost avertismente și 134 de amenzi. Astfel, 720 de controale la balastiere au condus la amenzi 2,11 milioane de lei. Alte 571 de controale au fost făcute la stații de epurare și sistemele de alimentare cu apă, iar valoarea amenzilor este de 335.000 de lei. Au fost verificați 1.066 agenți economici și primării privind modul de menținere a stării de salubritate a cursurilor de apă; au fost aplicate amenzi în valoare totală de 185.000 lei. Inspectorii ANAR au controlat 29 de iazuri miniere și de decantare, unde amenzile aplicate au fost în valoare de 110.000 lei. Iar pentru pentru 27 de poluări accidentale s-au dat amenzi în valoare de 220.000 lei.
„Pentru alte folosințe verificate unde s-au aplicat amenzi în cuantum de 1.796.000 lei”, precizează comunicatul.
„Activitatea de inspecție și control din cadrul ANAR are caracter continuu și vizează pe toți cei care nu respectă legislația în domeniul gospodăririi apelor. În cadrul controalelor, pe lângă sancțiuni, se stabilesc și măsuri (cu termen-limită) prin care se solicită readucerea apelor și a lucrărilor afectate la starea inițială, precum și, după caz, reglementarea/avizarea/autorizarea lucrărilor executate care au legătură cu apele”, completează comunicatul.


