Acasă MediuDezvoltare Durabila Controale pe ape

Controale pe ape

de L M

Balastierele, și nu numai, au fost controlate de inspectorii din cadrul Administraţiei Naţionale „Apele Române” (ANAR), de la începutul anului fiind date amenzi de 16 milioane de lei. Este rezultatul a 10.000 de controale, susține ANAR pe pagina sa de Facebook. De remarcat este faptul că, acum un an, autoritățile de mediu dădeau ca certă înființarea Radarului Balastierelor, care ajunsese chiar la faza de testare. Între timp, nu s-a mai amintit nimic despre acest proiect care avea ca scop stoparea exploatării ilegale a agregatelor de râu.

De la începutul acestui an până în prezent, inspectorii din cadrul Apelor Române au derulat 10.000 de controale și au aplicat sancțiuni în valoare de 16 milioane de lei, a anunțat ANAR pe pagina sa de Facebook. Cele mai multe amenzi au vizat nerespectarea obligațiilor contractuale de către operatorii economici sau activități ilegale pe plaje. Au fost făcute peste 1300 de controale, finalizate cu amenzi în valoare de peste 3 milioane de lei. Întreținerea necorespunzătoare a curățeniei cursurilor de apă și a malurilor în interiorul și în jurul localității s-a lăsat cu amenzi de aproape 2 milioane de lei, în urma a circa 4.000 de controale. Alte 8,5 milioane de lei au fost amenzi pentru cele aproape 5.000 de controale care au vizat alte activități din domeniul gospodăririi apelor.

Verificările au vizat și exploatarea necorespunzătoare a agregatelor minerale (balastiere), fără acte de reglementare sau în afara perimetrului. În urma a 96 de controale s-au dat amenzi de peste 2 milioane de lei. Aceste controale au fost efectuate de către echipe mixte formate din inspectori din cadrul Apelor Române, reprezentanți ai Gărzii de Mediu, ai Inspectoratelor Județene de Poliție și ai Jandarmeriei.

Cea mai recentă acțiune comună de verificare a activităților de exploatare a agregatelor minerale a avut loc în județul Argeș. Echipe de inspectori din cadrul „Apelor Române”, împreună cu reprezentanții Poliției Române – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice și ai Gărzii Naționale de Mediu au aplicat 16 sancțiuni în valoare de peste 200.000 de lei și au întocmit două dosare penale, precizează ANAR.

„Activitatea de control a Inspecției din cadrul Apelor Române este continuă, iar astfel de acțiuni, derulate în echipe mixte, vor avea loc până la finalul acestui an”, completează postarea Facebook.

 

din aceeasi categorie