Acasă Analize Consumatorul, în centrul Strategiei Energetice

Consumatorul, în centrul Strategiei Energetice

de M G
Corina Popescu

Corina Popescu

Consumatorii de energie trebuie să fie în centrul noii Strategii energetice pe care o pregăteşte Ministerul Energiei, iar acest document trebuie să ţină cont dacă utilizatorii pot plăti măsurile asumate, a declarat Corina Popescu, secretar de stat în Ministerul Energiei, în cadrul unei dezbateri privind Strategia Energetică a României 2016 – 2030, cu perspectiva anului 2050.

„Consumatorul trebuie să fie în centrul acestei strategii, pentru că ceea ce facem este pentru consumator şi nu putem avea un sistem energetic naţional fără consumatorul de energie electrică. Trebuie să vedem, totodată, dacă pot plăti consumatorii ce vrem noi să facem în această strategie, altfel nu va trebui să mergem mai departe cu anumite proiecte”, a spus Popescu.

Ea a adăugat că grupul de lucru pe partea de energie electrică din cadrul strategiei şi-a propus să introducă în analiză doar acele capacităţi de producere care sunt viabile şi pe care sistemul se poate baza.

„Partea de regenerabile reprezintă clar un viitor, există obligaţii la nivel european, există ţinte. Ce trebuie să stabilim noi este cum ajungem la ele şi să învăţăm din ce s-a întâmplat până acum. Până acum acest sector s-a dezvoltat foarte rapid, datorită schemei generoase, însă sistemul nostru nu era pregătit, mă refer şi la consumatori, şi la suportabilitate. Am avut peste 5.000 de MW instalaţi în trei ani, lucruri care nu s-au întâmplat în 20 de ani”, a mai spus Popescu.

Potrivit acesteia, din 2020 capacităţile de producere a energiei regenerabile vor fi capabile să funcţioneze fără subvenţii.

„Pe partea de regenerabile, e o problemă. A fost o schemă mult prea generoasă, aşa că a fost un dezechilibru încă de la început. Avem un grup de lucru care caută soluţii pentru cei existenţi. Încercăm să propunem în Parlament modificări ale legii regenerabilelor. Este dificil, pentru că regulile s-au schimbat de atâtea ori, încât nici Comisia Europeană nu mai înţelege ce este acolo”, a susţinut secretarul de stat.

Popescu a adăugat că este nevoie şi de resursele clasice de energie, însă, dacă până acum, sursele clasice au asigurat producţia de bază, iar regenerabilele pe cea de vârf, situaţia se va inversa.

Ministerul Energiei a organizat o dezbatere pe tema “Analizei Stadiului Actual“ al sistemului energetic al României, document finalizat de echipa de proiect a noii Strategii Energetice a României la mijlocul lunii februarie, şi a procesului de elaborare a Strategiei în sine.

Evenimentul a avut loc la Centrul de Conferinţe al Universităţii Politehnice Bucureşti.

din aceeasi categorie