Congresul de Energie şi Echipamente Electrice – CEEER 2014 va avea loc pe 9 şi 10 septembrie 2014, la Palatul Parlamentului, în Sala Nicolae Bălcescu. “Pentru cel de-al optulea an consecutiv, CEER 2014 îşi va realiza rolul consacrat între specialiştii de notorietate şi cei în formare, de a fundamenta, semnala, examina, discuta şi de a lua poziţie faţă de întrebările esenţiale pentru dezvoltarea domeniului“, se arată într-un comunicat de presă. La lucrările CEEER vor fi prezenţi peste 300 de participanţi, personalităţi din domeniu, persoane de decizie din instituţiile publice şi companiile din sector, cadre academice, asociaţii reprezentative, profesionişti practicieni, studenţi şi exponenţi ai mediului de afaceri.
“Plus valoarea informativă şi formativă a evenimentului constă în a aduce în atenţie şi elucida cele mai noi tendinţe strategice şi de implementare, produsele şi serviciile care se aplică şi cele de viitor. Alocuţiunile, discuţiile şi dezbaterile se disting prin complexitatea, competenţa şi expertiza participanţilor. Congresul de Energie si Echipamente Electrice – CEEER 2014 are ca motivaţie promovarea şi prezentarea, pe plan internaţional, dar şi naţional, a dezvoltării tehnologiei de vârf şi a gradului de dezvoltare ştiinţifică în domeniu“, se mai arată în comunicat.
Palierele de discursuri şi discuţii vizezază teme teoretice şi legislative, dar şi practice. CEEER 2014 a succedat Conferinţele de Echipamente şi Automatizări din România (CEEA), care, timp de 5 ediţii (2006-2011), au deschis toamna evenimentelor de profil din România. Congresul de Energie şi Echipamente Electrice se va desfăşura, tradiţional, în paralel cu Expoziţia de Echipamente Electrice şi Automatizări (IEAS), ajunsă, în acest an, la cea de-a X-a ediţie, aniversară.
CEEER 2014 este un forum unic prin complexitatea abordării temelor. Specialiştii participă consecvent la CEEER, pentru că le oferă avantajul de a-şi crea o imagine completă şi pertinentă pe teme de actualitate majoră: situaţia economică în contextul activităţii profesionale, capacitatea de piaţă, noile tehnologii, noi tendinţe şi inovaţii ale industriei. CEEER 2014 este un eveniment care stimulează inovarea şi creşterea gradului de sensibilizare a mediului economic, promovând integrarea programelor româneşti în programele internaţionale de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică.
CEEER 2014 oferă posibilităţi multiple de extindere a portofoliului de relaţii, permite un schimb eficient de idei, ajută la implementarea de soluţii punctuale pe plan naţional şi internaţional.
Printre temele de dezbatere din acest an se numără sursele regenerabile de energie, smart grid, economisirea energiei în clădiri şi transporturi, încălzirea electrică şi automobilul electric în contextul geostrategic actual, siguranţa echipamentelor electrice etc.
Pentru înscrierea la eveniment sau informaţii suplimentare se pot obţine de la nadia@dkevents.ro sau la 021.231.27.36.


