Intel Corporation a anunţat începerea colaborării cu Google, care are ca scop dezvoltarea businessului Intel în domeniul smartphone-urilor. Compania a anunţat, de asemenea, că inginerii Intel lucrează în prezent la o platformă de management al consumului de energie pentru sistemele Ultrabook™, care va ajuta la crearea de tehnologii pentru oferirea de dispozitive conectate în permanenţă. Paul Otellini (foto dreapta), preşedintele şi CEO-ul Intel, a făcut aceste anunţuri în cadrul Intel Developer Forum (IDF) din San Francisco.
Amintind că unul dintre obiectivele majore ale companiei este de a intra pe alte segmente de piaţă, Otellini a discutat despre eforturile recente ale Intel de a-şi creşte businessul în domeniul smartphone-urilor şi a prezentat un sistem care funcţionează pe platforma Android™, şi este dotat cu un procesor Intel® Atom™.
“Prin dezvoltarea platformei Android pentru smartphone-urile Intel cu consum redus de energie, vom aduce noi oportunităţi pentru inovare şi grad crescut de alegere. Această colaborare va duce ecosistemul Android mai departe”, a declarat Andy Rubin (foto stânga), Senior Vicepreşedinte al Departamentului Mobile al Google.
Anunţul de la IDF vine pe fondul iniţiativei celor două companii de a echipa produsele Google cu arhitectura Intel. Iniţiativa include Chrome OS, Google TV, Android Software Development Kit (SDK) şi Native Development Kit (NDK).
CEO-ul Intel a adăugat că inginerii companiei lucrează pentru a implementa în sistemele Ultrabook tehnologia pe 22nm “Ivy Bridge” la începutul anului viitor cu ajutorul tranzistorilor Tri-gate ai companiei. El a subliniat colaborarea dintre Intel şi Microsoft şi a argumentat că Microsoft 8 va fi o oportunitate pentru tablet PC-uri, device-uri hibrid şi alte sisteme, precum cele Ultrabook™.
Otellini a descris, de asemenea, o nouă platformă de management al consumului de energie, numită “Haswell”, ce va fi lansată în 2013, pentru sistemele Ultrabook™. Progresele din domeniul ingineriei şi tehnologiei pe bază de siliciu vor reduce consumul de energie în timpul modului standby pentru cipul “Haswell” din 2013 de până la 20 de ori comparativ cu modelele actuale.
CEO-ul Intel a declarat că se aşteaptă ca acest design să se schimbe, prin colaborările cu partenerii din industrie, ducând la o autonomie de peste 10 zile a bateriei în standby până în 2013. Progresele vor ajuta la oferirea de tehnologii prin care sistemele Ultrabook vor sta conectate la Internet în modul standby, păstrând actualizate e-mailul, social media şi conţinutul digital.
De asemenea, Otellini a estimat că platformele pentru consum de energie vor atinge niveluri inimaginabile în prezent. Cercetătorii Intel au creat un cip care-i permite unui computer să pornească doar cu ajutorul unei celule solare de dimensiunea unei ştampile poştale. Numită “Near Threshold Voltage Core”, această arhitectură Intel inovează tehnologia tranzistorilor, având un consum foarte redus de energie.


