Acasă MediuDezvoltare Durabila Codul Silvic la modificat, din cauza tăierilor ilegale. Din nou

Codul Silvic la modificat, din cauza tăierilor ilegale. Din nou

de L M

Codul Silvic va fi modificat din nou, scopul fiind de a reduce cât mai mult tăierile ilegale de lemn. Ministrul Mediului, Costel Alexe, care este și deputat, a depus un proiect de lege care vizează tocmai astfel de măsuri. Aceste măsuri au mai fost avansate și în anii trecuți, dar nu au avut succes, în special pentru că veneau din partea opoziției, oricare ar fi fost ea. Pe de altă parte, România este presată de procedura de infringement deschisă de Comisia Europeană, tocmai din cauza tăierilor ilegale, iar autoritățile trebuie să prezinte măsuri până pe 12 martie.

Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Costel Alexe a depus astăzi, în Parlament, un proiect de modificare a Legii nr 46/2008 privind Codul Silvic. Propunerile de modificări pentru Codul Silvic se referă, în primul rând, la combaterea tăierilor ilegale și a furturilor din păduri care, după adoptarea și promulgarea acestui act normativ, vor constitui infracțiuni, vor fi sancționate indiferent de valoare prejudiciului produs și vor intra sub incidență penală.

„Am declarat, încă de la preluarea mandatului de ministru, că vom crește sancțiunile pentru cei care încalcă legea silvică. Până acum nu era considerată infracțiune decât fapta care presupunea un prejudiciu mai mare de cinci ori decât prețul mediu al unui metru cub de lemn pe picior. Deși pot să îi înțeleg raționamentul, nu cred că era o măsură corectă. În niciun alt sector nu există ca furtul să fie sancționat doar cu o amendă, dacă e sub un anumit nivel. Furtul este furt, și trebuie pedepsit ca atare, a declarat ministrul Costel Alexe astăzi, la Parlament, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.

De asemenea, comercializarea lemnului în România va fi supusă unor noi modificări legislative în urma cărora valorificarea masei lemnoase se va efectua ca lemn fasonat și nu ca lemn pe picior, așa cum se realizează la acest moment. Această noutate adusă Codului Silvic, în primul rând, ar permite o valorificare superioară a lemnului, ar reduce cu mult abuzurile și ar aduce alinierea statului român la majoritatea statelor europene, în ceea ce privește această metodă de valorificare și comercializare a lemnului.

„La acest moment, circa 67% din masa lemnoasă se valorifică ca lemn pe picior, iar 33% ca lemn fasonat. Am constatat însă că, prin valorificarea preponderentă ca lemn pe picior, nu se pun în aplicare principiile referitoare la valorificarea superioară a lemnului, întrucât prin acest procedeu sortarea dimensională nu se realizează corespunzător. Atunci când vindem pe picior, în primul rând nu știm exact volumul de lemn pe care îl recoltăm. Ne bazăm, în schimb pe niște estimări. Acest tip de valorificare ca lemn fasonat permite ca volumul de lemn care se valorifică și care se transportă să fie determinat precis, prin măsurători individuale, pe fiecare piesă. Această măsură are și un impact important în lupta cu tăierile ilegale. Va deveni astfel imposibilă emiterea de avize de însoțire a materialelor lemnoase de către operatorul economic atestat care realizează prestația”, a menționat ministrul Mediului, care a precizat că măsura se va implementa într-o perioadă de 3-4 ani, pentru că necesită realizarea unei infrastructuri specifice, de la crearea de depozite și până la dotarea cu utilaje.

Proiectul legislativ se referă și la modalitatea prin care se inventariează și se marchează arborii ce urmează a fi exploatați, precum și la transportul acestora. S-a propus utilizarea de noi tehnologii și de soluții alternative pentru marcare și inventariere care vor fi folosite, inițial, sub formă de proiect pilot în cadrul ocoalelor silvice, iar echipamentele care își vor dovedi eficiența vor fi implementate, ulterior la nivel național. Pentru transportul materialului lemnos care urmează a fi exploatat se va utiliza noul SUMAL (n.r. – sistem informativ privind trasabilitatea lemnului), care este în curs de dezvoltare, și monitorizarea cu ajutorul hărților satelitare, pe baza coordonatelor GPS.

Totodată, se vor introduce noi prevederi care vor facilita preluarea în pază de către Ocoalele Silvice a suprafețelor de pădure care nu beneficiază de servicii silvice. „Vorbim despre suprafețe mici, de sub 30 de hectare, dar care, însumate, la nivel național, reprezintă aproximativ 200.000 de hectare. Pentru acestea, decontarea se va face în baza contractului de servicii silvice încheiat cu ocolul silvic nominalizat. În acest fel, vom reduce considerabil termenele pentru preluarea în pază a acestor suprafețe, extrem de expuse tăierilor ilegale”, a precizat Costel Alexe.

Chiar și pentru recreea cetățenilor au fost propuse măsuri, care prevăd amenajarea în fondul forestier național de poteci și trasee pentru mers, alergare și biciclete, care vor fi permise numai în situația în care nu implică tăieri de arbori sau defrișări și care se vor realiza din pământ, lemn sau pietriș.

„Ne dorim și vom face tot ceea ce ține de noi ca aceste modificări să intre cât mai repede în vigoare, deoarece ele sunt esențiale pentru îndeplinirea programului de guvernare în domeniul silvic. Măsurile sunt deja prezentate și asumate în fața partenerilor europeni, unele dintre ele fiind esențiale pentru clasarea procedurii de infringement deschisă de Comisia Europeană împotriva țării noastre, pentru domeniul forestier. Acestea, împreună cu dezvoltarea SUMAL, implementarea monitorizării prin hărți satelitare și întărirea capacității personalului silvic vor duce, cu siguranță, la reducerea drastică a tăierilor ilegale de lemn din România”, a transmis ministrul Alexe, completează comunicatul.

 

din aceeasi categorie