Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România va reveni în subordinea Ministerului Transporturilor, spune Alexandru Năstase, şeful Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, instituţia care coordonează în prezent activitatea CNADNR. Compania a funcţionat la Transporturi până în ianuarie 2013.
„În urma discuţiilor cu domnul prim ministru probabil că de mâine, când se va aproba ordonanţa de funcţionare a noului guvern, CNADNR va fi în subordinea Ministerului Transporturilor”, a afirmat Năstase.
Năstase a spus, la audierile din comisiile de specialitate din Parlament pe tema bugetului CNADNR din 2015, că anul viitor ar putea fi inauguraţi „mult mai mulţi kilometri” de autostradă decât în acest an, fără să avanseze însă o ţintă concretă în această privinţă.
Pentru anul viitor, CNADNR are planificată inaugurarea a 17 kilometri de autostradă, faţă de 56 km în 2014. Bugetul CNADNR a fost avizat marţi de trei comisii parlamentare, iar 92 de amendamente au fost respinse, marea majoritate pentru că iniţiatorii lor nu au fost în sală. Compania de Drumuri şi Autostrăzi va avea în 2015 un buget de 6,11 miliarde lei, în creştere cu 31% peste prevederile din acest an.
Singurul drum naţional de pâmânt din România nu va fi asfaltat nici în 2015
Autorităţile nu vor asfalta nici anul viitor DN 24 C Rădăuţi Prut-Manoleasa, singurul drum de pâmânt din România, alocând bani doar pentru expertize, nu şi pentru studiul de fezabilitate sau lucrările propriu-zise, deşi premierul Ponta declara în 2013 că şoseaua trebuie modernizată, în 2014.
„Am prevăzut bani în bugetul companiei să începem să facem expertize. (…) Este un mic pas, nu putem să alocăm deocamdată în buget sume de bani (pentru asfaltare, n.r.) pentru că nu avem în acest moment nici studii de fezabilitate, nici expertize făcute”, a mai declarat Alexandru Năstase, citat de Mediafax.
Mai mulţi parlamentari PDL şi PNL au solicitat, printr-un amendament, suplimentarea bugetului CNADNR din 2015 cu fonduri necesare modernizării acestui drum.
Contractul autostrăzii Comarnic-Braşov va fi semnat în 2015
Contractul pentru construcţia în concesiune a autostrăzii Comarnic – Braşov va fi semnat, probabil, anul viitor. Termenul anunţat de autorităţi pentru semnarea contractului a fost amânat de mai multe ori.
„Pentru 2015 se anunţă probabil închiderea şi semnarea contractului de concesiune”, a afirmat Năstase, fără să dea alte detalii.
În prezent sunt în derulare activităţile prealabile semnării contractelor de finanţare şi contractului de concesiune de lucrări publice.
Premierul Victor Ponta şi fostul ministru al Transporturilor Dan Şova s-au întâlnit în ianuarie, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii asocierii Vinci – Strabag – Aktor, care a câştigat licitaţia pentru construcţia tronsonului de autostradă Comarnic-Braşov, prilej cu care cele două părţi au semnat un memorandum de înţelegere. Ponta afirma atunci că autostrada Comarnic-Braşov, în lungime de 53 kilometri, va fi finalizată în 2017, la un cost estimat de 1,8 miliarde euro , lucrările de construcţie urmând să înceapă în aprilie.
În martie, Şova spunea că acordul pentru construcţia autostrăzii va fi semnat în iunie, nu în aprilie, aşa cum se anunţase iniţial, amânarea termenului fiind un lucru „eminamente pozitiv” întrucât statul a reuşit să obţină angajamentul ferm din partea BEI, BERD şi Banca Mondială pentru susţinerea proiectului.
La 24 iunie, dată la care şi-a anunţat demisia din funcţia de ministru al Transporturilor, Şova a afirmat că acordul va fi semnat „în perioada următoare”, motivul întârzierii fiind legat de discuţiile dintre constructori şi finanţatorii instituţionali.
Preşedintele Traian Băsescu i-a spus la 25 iunie noului ministru al Transporturilor, Ioan Rus, după depunerea jurământului, să fie atent la premisele contractării autostrăzii Comarnic-Braşov, precizând că, din informaţiile sale, s-au produs deja acte de corupţie.


