Acasă Stiri ExterneEuropa CEZ caută bani pentru extindere

CEZ caută bani pentru extindere

de GM

CEZ AS, cel mai mare producător de energie din Cehia, ar putea diviza, anul acesta, operaţiunile la divizia sa de energie regenerabilă pentru a vinde investitorilor o participaţie minoritară, transmite Bloomberg, preluat de Agerpres. Fondurile astfel obţinute vor fi folosite pentru a-şi majora capitalul, deoarece compania vrea să se extindă în Polonia, România şi Germania.

O decizie finală privind vânzarea, care ar putea fi realizată către investitorii instituţionali, cum ar fi companiile de asigurări şi fondurile de pensii, sau prin vânzarea de acţiuni la bursă, va fi probabil adoptată în primul trimestru, a anunţat purtătorul de cuvânt al companiei, Ladislav Kriz. Acesta nu a dat informaţii privind valoarea probabilă a activelor, care ar putea include turbine eoliene şi centrale solare în Cehia. “CEZ va utiliza probabil sumele obţinute pentru viitoare investiţii în sectorul energiei regenerabile peste hotare, de exemplu în turbine eoliene în Polonia. Ne aşteptăm la un interes ridicat din partea investitorilor, în ciuda incertitudinilor reglementărilor”, a declarat analistul Marek Hatlapatka, de la Cyrrus AS.

Recorduri în România

În România, CEZ construieşte o centrală eoliană de 600 megavaţi şi ia în considerare investiţii în Polonia şi Germania. Până în 2015 compania intenţionează să construiască centrale eoliene de 2.000 de megavaţi în Polonia, a anunţat în noiembrie directorul general Daniel Benes.

În noiembrie, publicaţia cehă “Lidove Noviny” a anunţat că CEZ ia în considerare vânzarea a 25% din divizia sa de energie regenerabilă pentru a obţine aproximativ 1 miliard de euro (1,3 miliarde de dolari).

Compania cehă şi-a redus expansiunea în ţările vecine din Europa Centrală şi de Est şi a oprit investiţiile pentru 2011 din cauza declinului preţului energiei electrice, care a rămas sub nivelul de anul trecut.

În România, la Fântânele, judeţul Mureş, CEZ a instalat 70 de turbine eoliene şi urmează încă 69 de turbine eoliene, Fântânele devenind astfel cel mai mare proiect eolian funcţional din ţară. În total, proiectul care presupune montarea a încă 101 turbine eoliene la Cogealac (Sud-Est) va fi operaţional anul acesta şi va fi la acel moment cel mai mare parc eolian pe uscat din România, investiţia fiind de 1,1 miliarde de euro.

din aceeasi categorie

Comments are closed.