Acasă MediuDezvoltare Durabila Cert compensații pentru costurile ridicate cu energia

Cert compensații pentru costurile ridicate cu energia

de L M

Românii vor fi sprijiniți să plătească facturile la energie și gaze naturale în această iarnă, dă asigurări premierul Florin Cîțu. Măsura ar urma să se aplice de la 1 noiembrie și până la sfârțitul lunii mai 2022. De remarcat este faptul că premierul a adus în discuție și un ajutor pentru consumatorii non casnici, pentru că, în lipsa lui, prețurile produselor lor ar duce la alte scumpiri care ar face viața și mai grea.

„Soluțiile pe care le preconizăm sunt pe termen foarte, foarte scurt, pentru această iarnă”, a declarat premierul Florin Cîțu, la la dezbaterea online „Plafonare versus compensare” organizată de DC News.

„Vrem să facem ceva care să nu fie doar pe termen scurt. În acest moment, vreau să mă asigur că ceea ce facem pe partea de compensare o să fie rapid, simplu şi să nu implice foarte mult consumatorul. Şi aici vreau să fie foarte clar, vorbesc de consumatorul casnic şi noncasnic, pentru că e vorba şi de IMM-uri şi de companii mici care nu au aceeaşi putere de negociere ca o companie mare. Deci, vorbim şi de consumatorul casnic şi de consumatorul noncasnic. Soluţiile vor fi pentru ambele categorii şi vom avea această soluţie cât mai curând, ca să intre în vigoare de la 1 noiembrie”, a explicat Cîţu.

Varianta de compensare gândită de Guvern se vrea a fi una simplă și transparentă, care să se încadreze într-un model ce poate fi aplicat și în alte situații excepționale, precum cea de acum, cu explozia prețurilor la gaze și electricitate. El a dat ca exemplu sumele pe care le vor primi părinții care stau cu copii acasă, în cazul în care se închid școlile și grădinițele; este o soluție care poate fi aplicată ori de câte ori apare o astfel de situație.

Premierul a dat asigurări că bugetul de stat are sumele necesare pentru achitarea compensațiilor. „Aş vrea ca românii să fie ok. Nu pot să fie foarte liniştiţi, e o situaţie excepţională în toată Europa, dar vreau să se asigure că nu vor fi lăsaţi de izbelişte în această iarnă, că avem aceste soluţii pentru ei şi aici vorbesc, repet, de consumatorul casnic şi non-casnic. Să fie clar, pentru că dacă nu ne gândim la consumatorul non-casnic putem să avem efecte perverse sau distorsionări la care nu te aştepţi. Foarte simplu, dacă nu ne ocupăm de consumatorul non-casnic, vom vedea că preţurile la produse or să crească foarte mult, o inflaţie foarte mare şi, după aceea, apare acea problemă cu preţuri, dobânzi etc. şi nu vreau să ajungem acolo. De aceea, ne ocupăm şi de compensarea pentru consumatorul non-casnic”, a completat Cîţu.

Potrivit acestuia, beneficiari vor fi aproximativ 5,3 milioane de gospodării, adică aproape 10.000.000 de persoane. „Asta era schema pe care discutam noi, vedem care este forma finală. Deci, o mare parte din populaţia României va beneficia în această iarnă de acest ajutor”, a spus Florin Cîţu.

Cât privește plafonarea prețurilor, premierul nu este un mare adept al acesteia. „Aici trebuie să fim foarte atenţi! Pe de o parte, România este producător de energie şi electrică şi pe gaz şi, atunci, aş vrea să ne asigurăm că nu vom afecta planurile de investiţii ale companiilor. Ştiţi foarte bine, intervenţia brutală în plafonarea preţurilor poate să aibă alte implicaţii pe partea de investiţii pentru aceste companii, dar, dacă la nivelul Uniunii Europene se ajunge să avem majoritatea ţărilor care să meargă şi spre plafonare, nu are cum România să nu adopte şi ea această strategie, da”, a completat premierul Florin Cîţu.

Banii din certificate CO2 pentru certificate CO2

De altfel, nici Ministerul Energiei nu este de părere că măsura plafonării prețurilor ar fi soluția pentru criza prețurilor din prezent.

„Depinde de cel fel de plafonare vorbim: prețul la producător sau la furnizor. La poducători nu plafonează nimeni. Am îndepărta investitorii. Ar fi o măsură extremă, care nu aduce plusvaloare”, a declarat Niculae Havrileț, consilier în Ministerul Energiei.

Potrivit acestuia, este o mare problemă cu industriile cu risc de relocare din cauza prețului energiei și a gazelor naturale. „O parte importantă din prețul CO2, la nivelul a 300 milioane de euro, va fi gestionată de Ministerul Energiei”, a anunțat Havrileț. Oficialul ministerial nu a dat detalii cu privire la modul în care costurile cu certificatele de emisie de gaze cu efect de seră vor fi susținute din banii obținuți de statul român tocmai din vânzarea de certificate CO2.

din aceeasi categorie