În sfârşit, la o săptămână de la declaşarea protestelor la Târgu Jiu, ministrul Energiei face o declaraţie oficială! El arată că trebuie scos “din zona intereselor particulare” Complexul Energetic Oltenia.
„Soarta Complexului Energetic Oltenia stă în mâinile Ministerului Energiei și a sindicatelor din Târgu Jiu. De aceea, e timpul să recunoaștem unde am greșit. Ministerul Energiei trebuie să recunoască faptul că a stat ani de zile impasibil la ce se întâmpla acolo și acum trebuie să își asume greșelile, indiferent de cine a fost ministru. Sindicatele trebuie să recunoască și ele că, uneori, s-au lăsat purtate de orgolii sau au fost influențate de grupuri de interese, care nu aveau de-a face cu interesul celor pe care îi reprezentau”, se arată într-o declaraţie de presă a ministrului Energiei, Victor Grigorescu.
“Situația se poate repara într-un singur fel: punând acum interesul companiei mai presus de orice altceva. Într-o companie cu o pierdere financiară-record, oamenii riscă să își piardă locurile de muncă. Singura soluție este oprirea devalizării companiei. Celor care gândesc că e nevoie de o schimare radicală le spun că au dreptate. Este exact momentul unei schimbări radicale. Dar nu una în stradă, ci una care să recunoască greșelile făcute și care să pună capăt furtului din companie. Cine își dorește să salveze Complexul Energetic Oltenia trebuie să își asume că acum e momentul să scoatem această societate din zona intereselor particulare ale celor care au lucrat din greu la falimentarea ei”, mai spune ministrul Energiei.
De altfel, şi managerul interimar al Complexului Energetic Oltenia, Laurențiu Ciobotărică, este pregătit să devină “inamicul numărul 1” al grupurilor de interese, care gravitează în jurul companiei, susțin surse din complex, citate de Pandurul.ro. Acesta s-ar fi exprimat către colaboratori că vrea aprecierea gorjenilor, nu pe a grupurilor de interese și că o parte din pierderile de 350 de milioane de euro din ultimii doi ani sunt cauzate de susținerea financiară a firmelor de casă, a partidelor politice ori a cluburilor sportive. Ciobotărică ar fi spus că va face tot ce este necesar pentru a salva compania.
Reamintim, Complexul Energetic (CE) Oltenia (CEO) a anunţat că va supune aprobării Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) mutarea sediului social al companiei în Capitală. Ceea ce a declanşat un întreg “iureş” la Târgu Jiu: minerii din Jilţ au refuzat să lucreze, PNL cere demiterea ministrului Energiei, Victor Grigorescu, iar unii lideri de sindicat au intrat în greva foamei. Greva foamei a început luni, 15 februarie, cu cinci sindicalişti, iar treptat numărul a crescut până la 21, ultimul fiind preşedintele PNL Gorj, Dan Vîlceanu. Gabriel Căldăruşe, preşedintele SMEO, spune că la această oră mai sunt 18 sindicalişti care continuă greva foamei, transmite Pandurul.ro.
Câţiva dintre greviştii foamei au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar unii au trebuit să renunţe la protest. Ovidiu Priporeanu, şef departament SMEO la Cariera Roşia, a fost nevoit să înceteze protestul la recomandarea medicilor. Medicii, care merg de cel puţin două ori pe zi la greviştii foamei, au constatat că există risc de preinfarct. Priporeanu este al treilea sindicalist luat cu ambulanţa, după Sorin Păducel şi Vasile Basarabă.



3 comentarii
Citind materialul de mai sus am constatat lafel ca dvs ca GRIGORESCU nu are solutii Din raportul TRTANSELECTRICA rezulta ca in ultimile doua zile .. zile de repaus … Romania a importat in medie 500 megawatiora in fiecare ora .. in timp ce la Gorj stau in rezerva activa 3000 de megawati instalati si pregatiti sa produca IN CONCLUZIE ADMINISTRAREA SISTEMULUI DERAPEAZA CONSTANT
Interes politic si pe cale de consecinta electoral, la vedere.
Interes pur economic, la bisnitarii politruci, la purtator.
Sperăm să nu scoată ceo dintr-un sistem de interese, pentru a-l băga în alt sistem de interese, la fel de nociv!
CEO nu are probleme de organizare iar dacă sunt, nu vor putea fi rezolvate centralizat; reconsiderarea centrelor de cost si restructurarea fiecăruia, după costurile realizate este singura soluţie corectă!
Sindicate nu există,doar 5-6 lideri nemuritori care garantează linistea sefilor noi: iar aceştia ii cred, ca proştii!
Comments are closed.