Acasă MediuDezvoltare Durabila CE “a uitat” să deconteze banii pe POS Mediu

CE “a uitat” să deconteze banii pe POS Mediu

de GM

korodi 1România solicită Comisiei Europene (CE) să deconteze plăţile făcute în cadrul proiectelor derulate prin Programul Operaţional Sectorial (POS) Mediu. Ministrul Mediului Attila Korodi a ajuns să ceară sprijinul directorului general al DG Regia pentru rezolvarea problemei, în condiţiile în care sunt mai mult de două luni de când România a trimis documentele de plată la Bruxelles.

Ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice (MMSC) Attila Korodi i-a transmis miercuri, 22 octombrie 2014, o scrisoare lui Walter Deffaa, directorul general al DG REGIO, prin care solicită sprijinul Comisiei Europene pentru efectuarea plăţilor pentru cererile de rambursare aferente POS Mediu, aflate în autorizare la nivelul Comisiei Europene, ce au o valoare totală de aproximativ 200 milioane de euro, se arată într-un comunicat de presă al MMSC

”Principala preocupare pe care o avem, până la sfârşitul acestui an, este aceea de a accelera proiectele aflate în implementare, care întâmpină numeroase piedici, în special din cauza faptului că unii contractori se confruntă cu situaţii de incapacitate de plată, insolvenţă sau chiar faliment. În acest sens, prioritatea noastră este aceea de a asigura un flux financiar adecvat, la nivelul autorităţilor contractante”, se arată în scrisoarea transmisă de ministrul Attila Korodi. Ca demersul să fie cât solid, ministrul a transmis şi toate măsurile ce au fost luate la nivelul MMSC, pentru a reduce timpul de procesare a plăţilor către beneficiari, fără ca acest lucru să afecteze sistemul de monitorizare şi control.

Pentru Programul Operational Sectorial de Mediu, în cursul anului 2014, Comisia Europeană a transferat până în prezent României suma de 451 milioane de euro, la care se adaugă suma de 200,7 milioane de euro în procesare la nivelul Comisiei Europene, pentru care a solicitat urgentarea transferului, respectiv 80 milioane de euro în procesare la nivelul Autorităţii de Certificare şi Plată şi al Autorităţii de Management, precizează documentul. Evoluţia implementării proiectelor a fost destul de bună, de la un grad de absorbţie pentru POS Mediu de doat 4% în mai 2012, la peste 40% în prezent.

Solicitarea ministrului Attila Korodi a fost transmisă în contextul în care CE întârzie plăţile către România, unele solicitari de plată fiind transmise cu aproape două luni în urmă.

 

din aceeasi categorie