Acasă Stiri InterneGaze Cătălin Niță, FPPG: ”Suntem în gară, trenul deja s-a pus în mișcare și noi ne gândim încă dacă să ne urcăm în el!”

Cătălin Niță, FPPG: ”Suntem în gară, trenul deja s-a pus în mișcare și noi ne gândim încă dacă să ne urcăm în el!”

de M G

Experții prezenți la cea de-a IV-a ediție a Conferinței internaționale Romanian International Gas Conference (RIGC 2021) au atras atenția că suntem în al 12-lea ceas în ceea ce privește exploatarea gazelor de mare adâncime din zona exclusivă a României la Marea Neagră. În perioada 13 – 15 decembrie 2021 are loc la București, în format hibrid, RIGC 2021, sub tema: „Sectorul gazelor naturale, între imperativele decarbonării, accesibilitatea prețurilor și securitatea aprovizionării”. Evenimentul este organizat de către Federația Patronală Petrol și Gaze cu sprijinul Energy Policy Group. Tema celei de-a doua zile a dezbaterilor s-a referit la „Importanța gazelor naturale în tranziția energetică din România”.

La circa zece ani de când au fost descoperite zăcăminte importante de gaze naturale în Marea Neagră, în zona de apă adâncă, România nu reușește să extragă aceste resurse, care ar asigura independență energetică, locuri de muncă și venituri însemnate la bugetul de stat. Cadrul legal care să permită demararea producției offshore trebuie aprobat cât mai rapid.

„Noi exploatăm gaze naturale de peste 110 de ani și petrol – de peste 160 de ani”, a declarat Cătălin Niță, directorul executiv al Federației Patronale Petrol și Gaze (FPPG), în cea de-a doua zi a RIGC 2021. ”Avem un pionierat în România pe care nimeni nu l-a pus la îndoială niciodată în ceea ce privește explorarea și exploatarea resurselor de țiței și gaze. Deci, avem un avantaj imens, avem forță de muncă calificată, avem investitori dispuși să investească în această țară, dar lipsesc lucruri elementare. Lipsește voința de a face lucruri să se întâmple. Întotdeauna ne uităm la ce au făcut cei din Vest, cum și-au implementat legile și reglementările și îi admirăm. Dar când trebuie să facem noi, ne oprim înainte să facem lucrurile să se întâmple”, a mai spus Cătălin Niță

Acesta a adăugat că avem un cadru legislativ primar învechit, care trebuie actualizat conform realității curente, și, totuși, nu reușim. „Discutăm de tehnologii pe care nici cele mai avansate țări în cercetare nu au reușit să le stăpânească cu adevărat. Discutăm despre zeci, sute de megawați de hidrogen verde din offshore, dar noi nu reușim să aducem la mal gazul explorat de zece ani. Facem investiții de sute de milioane de euro în infrastructura de transport de gaz și totuși nu reușim să punem gazul pe care îl avem în pământ în acea conductă. Discutăm despre securitate energetică și noi nu suntem în stare să fim independenți când avem atâtea resurse”, a mai spus directorul executiv al FPPG.

Totodată, el a întrebat dacă altă țară ce ar fi avut resursele României, specialiști în domeniu, investitorii dispuși să vină cu banii proprii să le scoată ar fi stat pe gânduri dacă să le extragă sau nu. „Acum 50 de ani, Norvegia nu exista pe harta gazului mondial. Noi, în anii ’70, construiam platforme marine și foram în Marea Neagră de mică adâncime. Nu este păcat de toți acești ani să tot stăm pe gânduri, să ne tot gândim ce să facem în continuare!? Suntem atât de aproape. Ne trebuie puțină claritate și puțină maturitate să dăm drumul efectiv la ceva ce știm să facem. Oportunitatea nu o să stea după noi. Suntem în gară, trenul deja s-a pus în mișcare și noi ne gândim încă dacă să ne urcăm în el! Ceea ce nu-mi explic, nu are logică, din păcate”, a mai spus Cătălin Niță.

La rândul său, Franck Neel, membru al Directoratului responsabil pentru activitatea Downstream Gas în cadrul OMV Petrom și președinte al FPPG, a declarat că România importă aproximativ 20% din necesarul de gaze naturale și, dacă nu se investește în exploatarea resurselor din Marea Neagră, vom ajunge să importăm circa 50% din necesar până în 2030, în funcție de evoluția cererii. „De aceea este important să se deblocheze rezervele din Marea Neagră. Așteptăm în continuare modificarea legii care ne permite să avem cadrul fiscal și stabilitatea necesară pentru acest proiect”, a spus Franck Neel.

Potrivit acestuia, companiile concesionare au nevoie de circa 4 ani pentru a dezvolta un astfel de proiect de mare adâncime, astfel că autoritățile trebuie să accelereze procesul de reglementare care să permită demararea investiției. Demararea producției de gaze naturale din perimetrele offshore e cu atât mai importantă în contextul tranziției energetice: România se bazează pe acest combustibil pentru a reduce emisiile de carbon în diferite sectoare, precum  industrie, transporturi, energie.

din aceeasi categorie