Programul „Casa Verde Fotvoltaice” nu are noroc să se deruleze cât de cât normal. Ediția din acest an se prefigura a fi una oarecum normală, dar belelele se țin lanț. Programul a avut parte de atac informatic, procuratura a fost sesizată pentru scurgeri de informații, pentru ca, în cele din urmă, să fie suspendat cu totul. Justiția a decis acest lucru, pentru ca să dea timp să se judece de ce Administrația Fondului pentru Mediu nu a validat un instalator. Partea proastă este că 77.000 de cetățeni așteaptă să-și pună panouri fotovoltaice, iar Tribunalul Bihor nici nu a decis când va începe procesul pentru tranșarea problemei legate de nevalidarea unui instalator.
„Începând de astăzi, 26 septembrie 2023, Programul Casa Verde Fotovoltaice se suspendă ca urmare a Hotărârii Curții de Apel Oradea nr. 199/2023 în dosarul 3168/111/2023 prin care se admite cererea formulată de reclamanta Dhelectric Systems SRL, în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu”, se arată într-un comunicat de presă al AFM. .
„Prin această decizie s-a dispus suspendarea executării Deciziei de soluționare a contestației privind respingerea dosarului de validare al reclamantei Dhelectric Systems SRL ca și instalator publicat pe site-ul AFM în data de 28 august 2023 și suspendarea întregii proceduri de publicare a listei instalatorilor validați, de alegere a acestora de către beneficiari și de încheiere a contractelor de participare și de finanțare până la soluționarea definitivă a cauzei ce face obiectul dosarului 3168/111/2023”, precizează comunicatul.
Administrația Fondului pentru Mediu dă asigurări va depune cerere de recurs la Curtea de Apel Oradea în vederea deblocării și reluării Programului Casa Verde Fotovoltaice 2023 „în cel mai scurt timp”.
ADS susține că „a respectat întocmai toate procedurile privind validarea/invalidarea instalatorilor” prevăzute în Ghidul de finanțare a Programului Casa Verde Fotovoltaice, inclusiv în cazul respingerii dosarului depus de Dhelectric Systems SRL.
Potrivit Administrației, totul a pornit pe 12 mai 2023, când ADS a cerut Dhelectric Systems SRL să prezinte în termen de5 zile lucrătoare atestatul emis de ANRE de tip B sau alte atestate care includ competențele de tip B. Acesta este un document care lipsea de la dosa, dar este obligatoriu pentru validarea instalatorului. AFM a ținut să atragă atenția că toate procedurile au fost derulate ărin intermedulaplicației informatice.
„Ca urmare a neîncărcării documentului lipsă în aplicația informatică în termen de 5 zile lucrătoare, dosarul instalatorului Dhelectric Systems SRL a fost respins. Decizia de respingere a dosarului a fost contestată de instalatorul Dhelectric Systems SRL. „De asemenea, în urma reanalizei în cadrul Comisiei de soluționare a contestațiilor, s-a confirmat motivul de respingere, decizie ce a fost postată în data de 28 august 2023 pe site-ul AFM.
„Administrația Fondului pentru Mediu va depune toate eforturile pentru a clarifica situația și pentru a debloca și relua Programul Casa Verde Fotovoltaice în cel mai scurt timp”, completează comunicatul ADS.