Directorul general al Regiei Nationale a Padurilor (RNP) Romsilva, Gheorghe Mihăilescu, a fost revocat din funcție, marți, 4 februarie 2020, de către membrii Consiliului de Administrație. Decizia a venit foarte repede după ce ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor și-a arătat nemulțumirea profundă cu privire la managementul fostului director. Mihăilescu a ocupat funcția de director în urma unei selecții în baza OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor de stat și a înlocuit un alt șef ales în același mod. Directorul interimar este un silvicultor cu vechime, care a ocupat funcții importante în conducerea Romsilva mai mulți ani. De fapt, nici Consiliul de Adminsitrație „nu se simte prea bine”, ales tot prin selecție și care a înlocuit CA-ul precedent desemnat similar.
Mandatul directorului general al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, Gheorghe Mihăilescu, a fost revocat marți, 4 februarie a.c., de membrii Consiliului de Administratie. Consiliul de Administrație l-a desemnat pe Codruț Ion Bîlea director general provizoriu, pe o durata de 4 luni, începând de miercuri, 5 februarie a.c.”, se arată într-un comunicat de presă al Romsilva.
Potrivit documentului, în perioada următoare va fi demarat procesul de selecție pentru un nou director general, procedură ce se va derula în bazaOUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.
Cât privește directorul interimar, Codruț Bîlea a absolvit cursurile Facultății de Silvicultură și Exploatări Forestiere a Universității „Transilvania” din Brațov în 1988 și a început cariera profesională ca inginer în cadrul Institutului de Cercetari și Amenajari Silvice. Din 1990 a îndeplinit funcții de execuție și conducere în cadrul Ocolului Silvic Curtea de Argeș și al Direcției Silvice Argeș, iar din 2007 a ocupat funcțiile de consilier al directorului general și director al Departamentului Fond Forestier, în aparatul central al Romsilva.
Revocarea șefului RNP, mesaj de transparență
Decizia Consiliul de Administraţie al Romsilva, de revocare a directorului general, reprezintă un mesaj clar de transparenţă şi avem nevoie de profesionişti în fruntea instituţiilor publice, de oameni integri, care nu fac rabat de calitate şi pun interesul public mai presus de comenzi politice sau interese personale, a scris marţi, pe Facebook, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, informează Agerpres.
„Am promis că voi dispune de o analiză serioasă şi obiectivă a activităţii tuturor instituţiilor aflate în coordonarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor şi că nu accept compromisuri, trunchieri şi jumătăţi de măsură! Consider că astăzi Consiliul de Administraţie al Romsilva a transmis un mesaj clar de transparenţă şi deschidere la cerinţele societăţii, ale mass media, inclusiv ale aparatului de lucru al instituţiei, oameni de bună credinţă dedicaţi silviculturii şi naturii. Avem nevoie de profesionişti în fruntea instituţiilor publice, de oameni integri, care nu fac rabat de calitate şi pun interesul public mai presus de comenzi politice sau interese personale”, precizează Alexe.
În viziunea şefului de la Mediu, multe instituţii ale statului au intrat într-un cerc al neîncrederii şi de aceea este nevoie de o abordare nouă în sistem.
„La preluarea mandatului le-am transmis tuturor colegilor şi colaboratorilor Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor că mi se pare firesc şi nu le cer nimic supraomenesc, nimic ilegal, nici măcar să schimbe o virgulă, ci doar sa fim mai buni, mai eficienţi, mai implicaţi şi să ne susţinem reciproc în acţiunile noastre. Astăzi, sunt tot mai convins că se pot schimba lucrurile în bine!”, a subliniat oficialul.
Romsilva administrează pădurile aflate în proprietatea publică a statului român, aproximativ 48% din totalul pădurilor la nivel naţional, şi are circa 16.500 de angajaţi la nivelul celor 41 de direcţii silvice, administraţiile a 22 de parcuri naţionale şi naturale şi a celor 12 herghelii de stat.


