Acasă Economie BRUA faza I, gata până în 25 noiembrie

BRUA faza I, gata până în 25 noiembrie

de M G

“Investiţiile Transgaz depăşesc oarecum interesul naţional: este vorba de proiectul BRUA, care se desfăşoară pe teritoriul a patru ţări – Bulgaria, România, Ungaria, Austria. Obiectivul BRUA a fost acela de a asigura diversificarea surselor de gaz pentru ţările europene, prin asigurarea legăturii între conducta TAP, care aduce gazele din Azerbaidjan cu, să spun, Baumgarten, care este, practic, un punct de conectare, de unde gazul se poate duce în toată reţeaua europeană de gaz. Şi aici pot să vă spun c,ă din discuţiile pe care le-am avut cu domnul director general (n.r. – Ion Sterian, director general Transgaz), pot să vă spun că pe teritoriul României investiţia, prima fază a conductei BRUA, se va finaliza în cursul acestui an, sperăm noi până în 25 noiembrie”, a declarat premierul Ludovic Orban, cu ocazia unei vizite de lucru la Transgaz.

Șeful Guvernului a mai precizat că “Transgaz are proiecte de investiţii în cursul acestui an în valoare de 1,1 miliarde de euro, proiecte de investiţii extrem de importante, care vizează atingerea unor obiective nu numai de interes naţional, ci şi unor obiective care sunt în beneficiul Uniunii Europene (…). Salut finalizarea unui proiect de suflet – gazoductul Ungheni-Chișinău, care va permite cetățenilor Republicii Moldova să beneficieze de gazul românesc“.

Pe de altă parte, Ludovic Orban a făcut referire și la gazele din Marea Neagră. ”Am să mă refer la proiectul de extindere a reţelei prin gazoductul Podişor – Tuzla, cu o lungime de 308 kilometri, care face legătura între zăcământul de gaz pentru care există licenţă de explorare şi exploatarea pentru consorţiul Exxon – OMV, un zăcământ extrem de important, deci face legătura între zăcământul de gaz de la Marea Neagră şi conducta BRUA. Un proiect extrem de important, care reprezintă un angajament din partea noastră că susţinem această investiţie de începere a exploatării gazelor naturale la Marea Neagră, asigurând conectarea zăcămintelor de gaz într-un termen coordonat cu termenul începerii exploatării, cu, practic, reţeaua de transport europeană de gaz natural”, a mai spus premierul.

De asemenea, Ludovic Orban a vorbit și despre planul de lucrări pentru dezvoltarea magistralelor de gaze pe care le desfășoară Transgaz, prin care se urmărește conectarea cât mai multor localități la sistemul național de transport.

La rândul său, Antonel Tănase, secretarul general al Guvernului (autoritatea publică în coordonarea căreia se află Transgaz), a arătat că “la 1 iulie, Executivul a lansat Planul Național de Investiții și Relansare Economică, un proiect pe 10 ani, în valoare de peste 100 de miliarde de euro, context în care Transgaz și-a propus proiecte de extindere a rețelei de peste 17 miliarde de lei până în 2026”.

“Numai în anul 2020 sunt recepționate proiecte în valoare de 1,1 miliarde de euro”, a subliniat Tănase. Potrivit secretarului general al Guvernului, “aproximativ 5,6 milioane de cetățeni români vor beneficia, până în 2026, de gaze naturale româneşti”.

“Consumul de gaze în România va crește în următorii ani cu peste 8 miliarde metri cubi. În medie, consumul anual este de 10 miliarde metri cubi, ceea ce înseamnă o creștere foarte mare, de circa 80%. (…) Din partea populației sunt cereri de racordare pentru 4,4 miliarde metri cubi, iar pentru centrale electrice prin cogenerare – pentru alte 3,5 miliarde metri cubi. În total, consumul de gaze al României va crește cu peste 8 miliarde metri cubi în următorii ani, ceea ce face necesară exploatarea gazelor din Marea Neagră cât mai urgent”, a spus, la rândul său, directorul general al Transgaz, Ion Sterian.

SNTGN Transgaz SA este operatorul tehnic al Sistemului Național de Transport (SNT) și răspunde de funcționarea acestuia în condiții de calitate, siguranță, eficiență economică și protecție a mediului înconjurător. În îndeplinirea misiunii asumate, compania desfășoară activitatea de transport gaze naturale în conformitate cu prevederile legislației și reglementărilor europene și naționale în vigoare privind transportul gazelor naturale prin conducte.

din aceeasi categorie