Acasă Stiri ExterneAmerica Bonusurile directorilor mai mari decât taxele către stat

Bonusurile directorilor mai mari decât taxele către stat

de GM

bani-dolari 2Cel puţin aşa se întâmplă în America, unde 7 dintre cele mai mari 30 de companii americane au acordat anul trecut directorilor lor pachete salariale mai mari decât impozitele plătite fiscului american.

Un studiu publicat de grupurile de reflexie Institute for Policy Studies şi Center for Effective Government, arată că fiecare dintre directorii de la Boeing, Ford, Chevron, Citigroup, Verizon, JPMorgan Chase şi General Motors a fost recompensat, anul trecut, cu un pachet mediu de 17,3 milioane de dolari, transmit AFP şi Reuters, preluate de Agerpres.

În schimb, cele şapte companii, care, în 2013, au raportat profituri nete de 74,4 de miliarde de dolari, nu au plătit niciun impozit statului federal, profitând de o serie de facilităţi fiscale, care le-au permis chiar să beneficieze de rambursări de la fisc în valoare de 1,9 miliarde de dolari.

Constructorul aeronautic Boeing i-a acordat anul trecut directorului său general, James McNerney Jr., un pachet salarial de 23,3 milioane de dolari, în timp ce compania, care a înregistrat un profit de 5,95 miliarde de dolari, nu a plătit taxe, pentru că a profitat de prevederile referitoare la investiţiile în dezvoltare şi producţie. Mai mult, fiscul american a restituit Boeing suma de 82 milioane de dolari.

”Faptul că firmele recompensează o persoană, indiferent de talentul său, mai mult decât contribuie la serviciile publice necesare pentru succesele sale comerciale sunt o dovadă a lacunelor grave existente în codul nostru fiscal”, estimează cele două grupuri de reflexie.

Marile companii americane utilizează în mod frecvent tehnici de optimizare fiscală pentru a evita plata impozitului federal pe profit, care, la 35%, este unul din cele mai mari din lumea industrializată. Studiul susţine că, dacă cele şapte companii ar fi plătit un impozit de 35%, Guvernul federal ar fi strâns 25,9 miliarde de dolari.

din aceeasi categorie