Acasă MediuDezvoltare Durabila Bicicleta bate maşina

Bicicleta bate maşina

de GM

biciclete masiniVânzările de biciclete noi le-au depăşit, în ultimii ani, în România, pe cele de automobile noi, numai în 2012 acestea ridicându-se la 380.000 de unităţi, în comparaţie cu cifra de aproape 70.000 de automobile comercializate la nivel naţional, arată rezultatele celui mai recent studiu GfK Cars & Drivers.

Conform cercetării, cele mai multe biciclete se găsesc în mediul rural, acolo unde, pentru 20% dintre locuitori, este singurul mijloc de locomoţie, informează Agerpres. Astfel, regiunile în care locuitorii pedalează cel mai mult sunt: Banat – Crişana – Maramureş şi Muntenia. La polul opus se situează municipiul Bucureşti şi zona Dobrogei. Din datele GfK reiese faptul că 30% dintre românii care au maşină sunt şi posesori de bicicletă, iar 2% din populaţie deţine atât un scooter, cât şi o bicicletă.

Totodată, intenţia de cumpărare a unui automobil este mai accentuată în oraşele medii şi mari decât în Bucureşti. Un procentaj de 6% dintre români doresc să îşi achiziţioneze o maşină în următoarele 12 luni, mare parte dintre ei orientându-se spre modele second-hand.

Studiul a fost realizat în luna iunie pe un eşantion reprezentativ pentru populaţia cu vârsta de minimum 15 ani. Marja de eroare este de 3%.

din aceeasi categorie