Preţul petrolului a ajuns la un nivel nemaiîntâlnit de 12 ani: sub 30 de dolari pe baril. În acest moment, ”bătălia” între hidrocarburi şi regenerabile pare să fie câştigată de, încă, cea mai importantă resursă energetică a planetei: ţiţeiul.
De când „pitecantropul s-a transformat în om”, lumea a avut nevoie de energie. Mai întâi a fost lemnul, apoi, revoluţia industrială a adus în prim-plan cărbunele. Un moment important în Istoria Petrolului îl constituie anul 1903, când Henry Ford prezintă “Modelul A”, o maşină cu motor pe bază de benzină (până atunci, maşinile funcţionau pe bază de abur). De remarcat, după numai 10 ani, în 1913, deja în lume mergeau un milion de maşini şi camioane cu motoare ce funcţionau pe benzină sau motorină.
Totuşi, marea cotitură în înlocuirea cărbunelui cu petrolul ca principal combustibil al lumii a avut loc în anul 1913, când Prim Lordul Amiralităţii, nimeni altul decât Winston Churchill, a hotărât trecerea flotei Marinei Regale britanice de pe cărbune, pe petrol. Decizia, foarte disputată în epocă, în condiţiile în care Marea Britanie avea extrem de mult cărbune, dar nu deţinea resurse proprii de ţiţei, a ridicat pentru prima dată problema petrolului la nivel de interes de securitate naţională. De remarcat, în vara anului 1914, toată marina britanică trecuse deja pe petrol, iar flota americană făcuse acelaşi lucru.
“Securitatea aprovizionării” nu mai era garantată, astfel că Marea Britanie trebuia să protejeze accesul la rezervele de petrol din Orientul Mijlociu, ceea ce însemna menţinerea unei flote în Marea Mediterană (cam la fel cum astăzi Statele Unite menţin Flota a Cincea în Mediterana). Din acel moment, securitatea naţională avea să fie legată de capacitatea de a asigura accesul la resursele externe de petrol.
Într-un timp extrem de scurt, ţiţeiul a ajuns în epicentrul politicii internaţionale. Şi, de 100 de ani, tot acolo se găseşte! Şi aceasta pentru că economia globală depinde de petrol pentru aproximativ 39% din nevoile sale energetice, în timp ce în transporturi depinde în proporţie de 90%!
Preţuri sub 30 de dolari barilul
Demarat la miijlocul anului 2014, când ajunsese la aproximativ 115 dolari/baril, trendul descendent al preţului ţiţeiului se menţine şi în prezent. Petrolul Brent, de referinţă pe piaţa europeană, a ajuns la 29,20 dolari/baril, iar cel de referinţă pe piaţa americană, WTI (West Texas Intermediate, cunsocut şi ca Texas light sweet), a coborât la 29,65 dolari/baril. „Coşul” OPEC a coborât şi mai mult, la 25 dolari barilul. De sâmbătă, 16 ianuarie, s-au ridicat şi sancţiunile împotriva Iranului, astfel că preţul ţiţeiului va continua să scadă.
Traderii şi analiştii cred că evoluţia descendentă va continua, pe fondul incertitudinilor economice din China (ceea ce va afecta cererea, în sensul scăderii acesteia), al aprecierii dolarului, dar şi al faptului că activităţile extractive, din Houston şi până în Riyadh, vor continua (adică oferta va creşte).
Analiştii de la Barclays, Macquarie, Bank of America Merrill Lynch, Standard Chartered şi Societe Generale au redus estimările referitoare la preţurile petrolului. Analiştii Standard Chartered sunt cei mai pesimişti, anticipând că preţurile ţiţeiului ar putea coborî până la 10 dolari pe baril. Morgan Stanley şi Goldman Sachs se aşteaptă la un preţ de 20 de dolari pe baril pentru petrolul Brent, pe fondul aprecierii dolarului.
Americanii, cu “un picior în groapă“
O treime dintre companiile de petrol şi gaze din Statele Unite ar putea intra în faliment sau în restructurare masivă până la jumătatea anului 2017, din cauza prăbuşirii preţurilor petrolului, relatează Wall Street Journal, citând Wolfe Research, transmite Mediafax.
Pentru unele dintre aceste companii, supravieţuirea va fi posibilă dacă preţul petrolului va reveni la cel puţin 50 de dolari pe baril, consideră analiştii.
Peste 30 de companii mici de petrol şi gaze din Statele Unite, care deţin active cumulate de peste 13 miliarde de dolari, au solicitat deja protecţia legii falimentului, potrivit firmei de avocatură Haynes&Boone.
Scăderea preţurilor materiilor prime şi, în special, a preţului petrolului, reprezintă un risc semnificativ pentru perspectivele economice, din cauza ameninţărilor vizând o destabilizare socio-politică în ţările producătoare, a avertizat agenţia de evaluare financiară Standard and Poor’s (S&P), citată de EFE şi preluată de Agrpres.
Economistul şef al S&P, Jean-Michel Six, consideră că ideal în cazul petrolului ar fi să existe o stabilizare, deoarece o mai mare scădere va reduce şi mai mult cererea din exterior a producătorilor şi, în plus, ar anticipa o creştere ulterioară, ce ar fi de necontrolat.
Şi economia Rusiei este pusă în pericol
Economia Rusiei este pusă în pericol de perspectiva ca preţurile petrolului să se menţină la un nivel scăzut o lungă perioadă de timp, a spus ministrul Economiei de la Moscova, Alexei Uliukaiev, citat de MarketWatch.
„Intrăm într-o nouă normalitate economică”, a arătat, adăugând că cel mai mare risc nu este faptul că preţurile petrolului ar putea scădea la 20 de dolari pe baril, ci faptul că perioada ar putea fi foarte lungă.
Ministrul de Finanţe Anton Siluanov a susţinut punctul de vedere al lui Uliukaiev, afirmând că preţurile ţiţeiului vor rămâne mult timp la un nivel scăzut, iar ministerul pe care îl conduce va revizui bugetul pentru a ţine cont de acest fapt. Siluanov a spus că Guvernul va propune o reducere de 10% a cheltuielilor bugetare şi că deficitul bugetar ar fi zero dacă preţurile petrolului ar fi de 82 de dolari pe baril. Bugetul anului 2016 este construit pe un preţ al petrolului de 50 de dolari pe baril, dar guvernul rus a anunţat recent că estimarea referitoare la cotaţia ţiţeiului ar putea fi revizuită.
Inversarea pieţei
Într-o piaţă liberă, în care tot petrolul ar fi la îndemâna oricui şi-ar permite să-l cumpere, companiile petroliere ar produce, întotdeauna, mai întâi, petrolul cel mai accesibil, deoarece costurile de producţie sunt cele mai mici. Pe măsură ce petrolul facil ar fi epuizat, companiile s-ar orienta spre acel petrol din ce în ce mai scump, ceea ce ar face preţurile să crească gradual şi, simultan, ar transmite, din timp, un semnal de alarmă pe piaţă, care i-ar determina pe consumatori să folosească mai puţin petrol.
Pentru că OPEC-ul deţine majoritatea resurselor de petrol ieftin, uşor de extras, şi controlează cantitatea produsă, companiile occidentale sunt silite să producă mai întâi petrolul scump şi să ceară pe el un preţ mai mare, pentru a-şi acoperi costurile de producţie. Ceea ce permite şi ţărilor OPEC să ceară aceleaşi preţuri, chiar dacă au costuri mai mici, în acest mod crescându-le profiturile.
Această „inversiune” a pieţei (producerea, mai întâi, a petrolului scump), determinată de controlul OPEC asupra producţiei (adică a ofertei şi, în consecinţă, asupra preţului), a ţinut efectiv preţurile mondiale la niveluri cel puţin duble faţă de o piaţă liberă, situaţie care nu numai că încurajează formarea de stocuri suplimentare, dar şi maschează multe dintre schimbările pe termen lung ale rezervelor.
Rezervele mondiale certe de ţiţei sunt de circa 1.300 miliarde de barili, dintre care 270 miliarde de barili în ţările non – OPEC. Conform Agenţiei Americane de Observaţie Geologică, rezervele mondiale dovedite se situează în jurul a 1.700 miliarde de barili, dintre care circa 700 miliarde de barili în ţările non – OPEC, iar petrolul nedescoperit se situează în jurul a 900 miliarde de barili. Cum rezervele pot fi recuperate, în cel mai fericit caz, maxim 80%, din cele 2.600 miliarde de barili reprezentând ţiţeiul descoperit şi cel nedescoperit încă pot fi folosite circa 2.000 miliarde de barili. La această cantitate se adaugă alte 700 miliarde barili, reprezentând ţiţeiul ce poate fi recuperat din zăcămintele abandonate. Astfel, în total, oferta mondială de petrol recuperabil ar fi de circa 2.700 miliarde de barili.
Agenţia Internaţională pentru Energie (AIE) prognozează că, în anul 2035, producţia de ţiţei (n.r. – petrol convenţional, precum şi cel din surse neconvenţionale) va ajunge, în scenariul de referinţă, la 111 milioane barili/zi. Ceea ce ar însemna că ar mai fi petrol pentru aproximativ 66 de ani!
Influenţele asupra preţului petrolului
Ţiţeiul este o marfă tangibilă, cu cerere şi livrare fizică. Totuşi, deşi, zilnic, se consumă, la nivel mondial, aproximativ 90 milioane de barili, tranzacţiile (sub orice formă, inclusiv fel de fel de derivate ce au ca activ suport petrolul) ajung la aproximativ 900 milioane de barili zilnic!
Evident, cea mai importantă influenţă asupra preţului ţiţeiului o generează raportul dintre cerere şi ofertă care, la rândul lor, sunt influenţate de o serie de factori. De asemenea, preţul este influenţat de factori sezonieri, de către speculatori, precum şi de “jocul” de pe pieţele valutare, de cursurile de schimb, în special de cursul dolar/euro.
Atunci când economia mondială este pe creştere, se majorează şi cererea de energie, deci şi de petrol. China, devenit cel mai mare consumator de energie din lume, în detrimentul Statelor Unite, care au deţinut această poziţie mai bine de un secol, a început să dea semne de “încetinire”, ceea ce afectează cererea mondială de petrol.
Noile condiţionalităţi de mediu la nivel mondial, asumate pentru a reduce poluarea şi schimbările climatice vor afecta, la rândul lor, recerea, în sensul scăderii acesteia.
Orice eveniment care perturbă oferta de petrol influenţează inevitabil preţul acestuia. Factori precum condiţiile atmosferice extreme, războaie, terorism, frământari politice, decizii OPEC privind producţia, adică factori ce influenţează oferta au darul de a mişca preţul petrolului în sus sau în jos. Acum, după ce OPEC a decis să păstreze nealterat nivelul de producţie, deşi cererea este în scădere, iar Iarnul începe să livreze cantităţi importante în plus, nu ne putem aştepta decât la o scădere în continuare a preţului ţiţeiului.
Un alt factor ce poate influenţa preţul ţiţeiului îl reprezintă cel sezonier. Pe parcursul lunilor reci se consumă mai multă păcură decât pe parcursul lunilor calde. Pe de altă parte, în lunile de vară, de concedii, în Statele Unite se observă o creştere a preţului la benzină, ca reacţie la creşterea cererii. În perioada uraganelor din Golful Mexic preţul petrolului este, de asemenea, extrem de volatil, atâta timp cât fenomenele meteo împiedică buna desfăşurare a activităţii rafinariilor situate în acestă zonă, ceea ce influenţează oferta de produse petroliere.
Rolul speculatorilor în determinarea preţului petrolului a fost adus în atenţia dezbaterilor globale, mai ales în urma spike-urilor din vara anului 2008, când preţul internaţional a atins cele mai mari cote: aproape 150 dolari/baril. În timp ce speculatorii sunt cunoscuţi ca utili pieţei, pentru a-i conferi lichiditate, faptul că traderi fără nevoi de livrare fizică a mărfii au puterea de a mişca semnificativ preţul a atras atenţia întregului glob. Pentru speculatori, aspectul cel mai important nu este cel privind cererea şi oferta reală de petrol, ci sentimentul general privind evoluţia viitoare a cotaţiilor.
Un alt factor ce influenţează preţul petrolului îl reprezintă valutele. Datorită faptului că petrolul este cotat în dolari americani, mulţi dintre factorii care influenţează dolarul au un impact important şi pe piaţa petrolului. În general, preţul petrolului evoluează invers proporţional cu întărirea dolarului (având în vedere că SUA sunt cea mai puternică economie a lumii). Un dolar mai puternic înseamnă că este nevoie de mai puţini dolari pentru a cumpăra un baril de petrol.
De exemplu, în 2008, când petrolul aproape a atins 150 dolari/baril, cursul era de circa 1,6 dolari pentru un euro. Astăzi, cursul este de aproximativ 1,06 dolari pentru un euro.
De remarcat, un dolar din 1973 valorează, astăzi, 5,52 dolari, în condiţiile în care inflaţia mondială în această perioadă a ajuns la 452,5%. În 1973 a avut loc primul şoc petrolier, după embargoul impus de OPEC în timpul războiului arabo-israelian. Războiul de Yom Kippur a declanşat „spirala”, care a dus la majorarea preţului ţiţeiului cu 400% în doar şase luni, de la 3 la 12 dolari barilul. Astfel, preţul de astăzi al unui baril Brent sau WTI ar echivala cu aproximativ 5,4 dolari din 1973. “Coşul” OPEC este echivalent cu 4,5 dolari din 1973.
Influenţele petrolului asupra economiei
Asigurând 39% din necesarul de energie al lumii, influenţa petrolului şi a preţului acestuia asupra economiei mondiale este major. Toate componentele economiei sunt influenţate de preţul la energie, de la inflaţie şi şomaj, până la produsul intern brut. Mai mult, având în vedere că, practic, nu există componentă economică în care să nu se folosească petrol sau vreun derivat al acestuia, orice mişcare “în sus” a preţului ţiţeiului antrenează mişcări pe toate celelalte pieţe, având efect multiplicator în economie. Pe de altă parte, atunci când preţul petrolului scade, influenţele sunt mai mici.
Analizând efectele şocurilor petroliere din 1973-1974, 1979-1980 şi 2007-2008 se poate afirma că rezultatul global al unei creşteri spectaculoase a preţului petrolului îl constituie un efect negativ net asupra economiei mondiale. Se poate observa că majoritatea scăderilor economice, înregistrate după anul 1970 în toate ţările lumii, au fost precedate de creşteri rapide ale preţului petrolului. Un studiu estima că o creştere de 10 dolari/baril este posibil să inducă o scădere economică globală cu 0,5% . Totuşi, se poate constata că nu există o relaţie liniară între cele două variabile, neputându-se afirma că există un efect simetric al unei variaţii a preţului petrolului. Astfel, dacă o creştere masivă a preţului antrenează recesiune economică, o scădere nu declanşează neapărat un boom economic!
În anii în care preţul petrolului a crescut vertiginos („şocurile petroliere”), economia mondială a avut de suferit. Evident, mai puţin cea a statelor producătoare şi exportatoare de petrol. De asemenea, produsul intern brut pe locuitor a fost profund influenţat de preţul petrolului. Astfel, ţările cele mai dezvoltate au avut creşteri modice ale PIB per capita, faţă de petrostate.
De asemenea, producţia industrială a avut de suferit, în 1975 scăzând sub cea din 1972 în cele mai industrializate ţări ale lumii.
Şoferi bucuroşi, invetiţii amânate
Prăbuşirea neaşteptată a preţurilor petrolului a fost „o alinare” pentru buzunarele a milioane de consumatori din toată lumea, însă, în acelaşi timp, a avut un efect „devastator” în industria petrolieră şi un impact „catastrofal” în multe ţări care depind de producţia de petrol, relatează BBC Mundo.
Frânarea investiţiilor petroliere în 2015 a atins cifre şocante. Mai exact, circa 380 miliarde dolari în mari proiecte au fost anulate sau amânate la nivel mondial. Este vorba de o valoare a investiţiilor de dimensiunea întregii economii a Columbiei sau Africii de Sud. Sunt investiţii care au dispărut de pe piaţa mondială din cauza unor preţuri ale petrolului care au ajuns sub pragul de 30 dolari/baril, de la un nivel de 100 dolari/baril, în mai puţin de un an.
Aceste pierderi nu includ nenumăratele iniţiative de mărime mică sau medie din industria petrolieră, care, de asemenea, „au sucombat” în această nouă era a combustibilului ieftin.
Impactul pierderilor din toate aceste proiecte se va măsura în zeci de mii de locuri de muncă pierdute şi în miliarde de dolari mai puţin în impozite pentru ţările care aşteptau profituri din această producţie.
Consultantul internaţional Wood Mackenzie a publicat, recent, un studiu, semnalând că 68 de megaproiecte petroliere sunt oprite din cauza noilor condiţii de pe piaţa petrolului. Conform acestuia, valoarea proiectelor amânate este de 380 miliarde dolari, iar proiecte care însumează 27 miliarde barili, în rezerve, nu vor fi, momentan, dezvoltate comercial. De asemenea, a fost suspendată o producţie de 2,9 milioane barili/zi.
Nu este surprinzător că proiectele care presupuneau costuri mai ridicate de exploatare au fost primele suspendate.
În acest caz, explorările offshore, în platforme submarine, au pierdut mai mult comparativ cu alte modalităţi de producţie a hidrocarburilor.
Acest colaps al investiţiilor va duce la o producţie zilnică de petrol mai mică în noi zăcăminte. Schimbările de planuri vor determina o întârziere în exploatarea a 2,9 milioane barili pe zi până în deceniul următor, semnalează Wood Mackenzie.
În medie, semnalează studiul, proiectele amânate au nevoie de un preţ internaţional a petrolului de 62 dolari/baril pentru a fi rentabile. Şi, cum petrolul este cotat la mai puţin de jumătate faţă de acest nivel, este clar că multe dintre planurile industriei petroliere, cândva profitabilă, sunt la pământ.
Studiul menţionează, de asemenea, ţările care au suferit cele mai multe pagube în industria petrolieră. Cazul cel mai paradoxal este, se pare, cel al Statelor Unite ale Americii. Economia americană, în ansamblul său, a beneficiat de un mare impuls în urma scăderii preţurilor la energie, însă industria sa petrolieră a primit o lovitură puternică.
SUA, împreună cu Canada, Kazahstan, Nigeria şi Norvegia sunt ţările cu cea mai mare producţie suspendată, totalizând circa 90% din proiectele menţionate în studiu. Iar viitorul apropiat nu este prea promiţător.
Pierderi acum, venituri mai mari mai încolo
Deşi pare paradoxală, decizia OPEC la ultima reuniune, în decembrie 2015, are sens: membrii cartelului împuşcă mai mulţi iepuri dintr-o lovitură!
Primul “iepure împuşcat” de un preţ atât de scăzut al petrolului este cel asupra concurenţei: pur şi simplu o omoară! Majoritatea producătorilor din cadrul OPEC au costuri de producţie extrem de mici, de sub 10 dolari/baril, ba chiar şi sub 5 dolari/baril. În schimb, metodele de extragere a petrolului neconvenţional, precum cel de şist, sau al celui off shore au costuri mult mai mari, de peste 40, chiar 50 de dolari barilul. Evident, în aceste condiţii, OPEC scapă de concurenţa acestora, ceea ce începe să se vadă: firmele americane dau faliment, proiecte off shore se amână.
Un “alt iepure” îl reprezintă Federaţia Rusă. Cum veniturile din exportul de petrol și gaze reprezintă aproximativ 50% din veniturile bugetare ale Guvernului rus, un preţ scăzut al hidrocarburilor pune Moscova “cu botul pe labe”!
În fine, poate cel mai important aspect îl reprezintă “bătălia” petrolului cu regenerabilele. Reamintim, atunci când au avut loc şocurile petroliere, economia ţărilor dezvoltate a scăzut, a crescut inflaţia şi şomajul, s-a redus nivelul de trai. Singura care a avut de câştigat a fost productivitatea muncii: confruntate cu lipsa de petrol şi, în consecinţă, de energie, statele dezvoltate au trebuit să investească în noi tehnologii, care au dus la creşterea productivităţii muncii.
Mai mult, marile creşteri de preţ din anii ’70 au dus la producerea unor maşini mai mici, cu arderi mai eficiente şi cu un consum de carburanţi mai redus.
Recent, la Paris, a avut loc COP 21, cea mai importantă reuniune la nivel mondial, care a pus problema reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră, pentru a limita schimbările climatice şi efectele acestora. Cărbunii, petrolul şi gazele naturale sunt cei mai mari poluatori la nivel mondial. Evident, la Paris s-a discutat despre înlocuirea producerii energiei electrice pe bază de cărbune şi petrol cu cea din surse regenerabile, precum şi despre faptul că, printre altele, autoturismele ar trebui să-şi diminueze consumul de carburanţi, ba chiar să nu-i mai folosescă deloc, multe ţări, precum Germania, subvenţionând masiv achiziţia de maşini electrice.
Astfel, marii producători de petrol şi gaze naturale se văd “obligaţi” să ia măsuri. Iar cea mai importantă o reprezintă diminuarea preţurilor! La un preţ atât de mic al ţiţeiului, cine mai vrea să dea o mulţime de bani ca să scadă consumul de carburanţi la maşini!? Sau cine mai acceptă să subvenţioneze “cu bani grei” sursele regenerabile, atât timp cât ai la dispoziţie un petrol atât de ieftin?!
De aceea credem că, în prezent, petroliştii câştigă bătălia cu regenerabilii! Problema o reprezintă viitorul. În momentul în care nu vor mai avea nici concurenţa petrolului neconvenţional, nici pe cea a regenerabilelor, marii producători de petrol, care acum pierd bani, vor câştiga însutit: vor vinde petrolul la ce preţ vor vrea, cel mai probabil din nou spre 150 dolari/baril, ba chiar şi peste!
