Unul dintre criteriile de adoptare a Acordului de la Paris a fost îndeplinit – 60 de țări au depus documentele de ratificare a documentului; mai trebuie ca și totalul emisiilor de carbon provenite de la statele semnatare să atingă, cumulat, pragul minim. Se așteaptă ca în următoarea lună să se îndeplinească și acest criteriu, astfel că Acordul de la Paris să intre învigoare. Între timp, România abia a lansat în dezbatere publică proiectul de lege de ratificare a Acordului, dar mai este nevoie și de votul Parlamentului, lucru destul de greu de obținut, mai ales acum, în prag de campanie electorală.
În ultima perioadă, au depus documentele de ratificare 31 de state, astfel că numărul părților a ajuns la 60 de state, peste cele 55 necesare pentru intrarea în vigoare a Acordului, se arată într-un comunicat de presă al UNFCCC. Valoarea cumulată a emisiilor de gaze cu efect de seră a acestor state ajunge la 47,6% din emisiile globale, nivelul minim pentru ca Acordul să devină valabil fiind de 55% din emisiile totale la nivel mondial. Printre ultimele state care au depus documentele de acceptare se numără țări importante, cu mare potențial de poluare, precum Argentina, Brazilia sau
Belarus.
„Așteptăm cu nerăbdare atingerea pragului final, care va fi cel mai târziu în 30 de zile, pentru declanșarea procesului de intrare în vigoare. Și anume, cel puțin 55% din emisiile globale de gaze cu efect de seră să fie acoperite de către părțile care au ratificat, acceptat, aprobat sau au aderat la Acordul de la Paris cu depozitar al ONU”, a declarat Patricia Espinosa, secretarul general al UNFCCC. Ea așteaptă ca acest moment să fie atins cu ocazia reuniunii privind clima de la Marrakech, Maroc, din noiembrie 2016.


