Întârzierile în transpunerea legislației comunitare cunosc un trend de creștere, atrage atenția Răzvan-Horaţiu Radu, agentul guvernamental pentru Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE). Partea bună este că numărul procedurilor de infringement rămâne relativ constant.
Grupul de Lucru Contencios UE (GLCUE) a avut prima reuniune trimestrială din acest an. Agentul guvernamental pentru Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), Răzvan-Horaţiu Radu, care coordonează acest grup, „a subliniat reprezentanţilor instituţiilor participante că, deşi numărul total de acţiuni este constant, există o tendinţă ascendentă a întârzierilor în transpunerea legislaţiei europene”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe.
„De asemenea, Răzvan Horaţiu Radu a solicitat instituţiilor reprezentate în GLCUE să îşi intensifice eforturile pentru a asigura o abordare proactivă şi preventivă în contextul acţiunilor în care România este implicată şi să identifice mecanisme de natură să asigure atât transpunerea în termen a directivelor UE, cât şi aplicarea corectă a dreptului UE. În acest scop, MAE, prin agentul guvernamental pentru CJUE, va oferi sprijinul necesar pentru o diseminare corespunzătoare a legislaţiei UE şi a jurisprudenţei CJUE”, precizează comunicatul.
Grupul de Lucru Contencios UE (GLCUE) este un grup interministerial permanent format din reprezentanţi ai tuturor ministerelor, dar şi ai altor instituţii ale administraţiei publice centrale şi locale, constituit în vederea asigurării unei cooperări interinstituţionale eficiente în pregătirea reprezentării României înaintea CJUE. Agentul guvernamental gestionează în prezent 53 de acţiuni în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor, dintre care 51 în fază precontencioasă şi 2 acţiuni în faza contencioasă. În ceea ce priveşte cele 51 de acţiuni aflate în faza precontencioasă, 24 privesc transpunerea sau aplicarea incorectă a dreptului UE, iar 27 vizează necomunicarea măsurilor naţionale de transpunere a directivelor.
De la data aderării şi până în prezent, România nu a suferit nicio condamnare în faţa CJUE pentru neîndeplinirea obligaţiilor de stat membru.


