Normal, toată lumea este îngrijorată din cauza prețurilor la energie. Toată lumea înseamnă chiar toată lumea, nu doar toată lumea din România! Și aceasta pentru că energia, sub orice formă ar fi (electrică, termică, gaze, carburanți), este înglobată în costurile tuturor celorlalte produse și servicii, chiar dacă într-o măsură mai mare sau mai mică. Serviciile bancare sunt influențate de prețul electricității, măcar pentru că angajații băncii trebuie să aibă lumină la ghișeu, iar imprimanta nu merge decât cu curent! Roșiile se transportă cu mașina, care consumă carburanți; îngrășămintele se fac din gaze. Tot ce ne înconjoară înglobează energie! Iar, dacă energia se scumpește, evident, totul se scumpește. Scumpirea poartă un nume: inflație! Se pune problema ca prețurile la energie electrică și gaze naturale să se reglementeze (cel mai probabil, la un nivel inferior celui din prezent). Dar, dacă reglementăm prețul la curent și gaze, pe motiv că s-au scumpit foarte tare, de ce să nu-l reglementăm și pe cel la benzină și motorină? Că și prețul carburanților a crescut la niveluri extrem de mari! Iar dacă le reglementăm pe acestea, de ce să nu le reglementăm măcar pe cele la produsele din coșul minim de consum? Mai ales că, la un moment dat, chiar și ANPC propunea plafonarea prețurilor produselor de strictă necesitate! Legea trebuie să fie egală pentru toată lumea! Nu poate discrimina legislația privind prețul curentului electric de cea privind prețul îngrășămintelor chimice sau cartofilor! Și, dacă le reglementăm pe toate, ce facem? Ne întoarcem în comunism?
În aceste zile se pune din ce în ce mai mult problema re-reglementării prețurilor la energie electrică și gaze naturale. Și aceasta pentru că acestea au atins niveluri exagerate! Din păcate, acestea sunt prețurile! Cauzele sunt multiple, atât externe, cât și interne. Pe de o parte, creșterea cererii în toată lumea, scăderea ofertei, tensiunile geopolitice dintre Rusia și Ucraina, dar și cele comerciale dintre Rusia, SUA și Uniunea Europeană au dus prețul internațional al gazului, în anumite momente, și la 2.000 dolari/1.000 mc (circa 9.000 lei/1.000 mc sau 160 euro/MWh, aproximativ 800 lei/MWh). Acum, prețul a ajuns la ”numai” 93 euro/MWh (adică 465 lei/MWh). Un preț ”normal” al gazelor ar trebui să fie de circa 80 lei/MWh (mai mic vara și mai mare iarna).
Gazele naturale sunt utilizate și pentru producția de energie electrică. Astfel că și prețul curentului crește din cauza gazului. În plus, politica ”verde” a Comisiei Europene a introdus o schemă prin care ”poluatorul plătește”. Mai exact, poluatorii trebuie să achiziționeze certificate CO2. O termocentrală pe cărbune trebuie să cumpere un certificat CO2 pentru fiecare megawatt de electricitate produs, iar o termocentrală pe gaze – un certificat pentru fiecare 2 MWh produși. Iar prețul certificatelor a explodat! Dacă, la începutul anului trecut, era de circa 30 euro/certificat, la sfârșitul anului a ajuns la aproximativ 90 euro/certificat!
Altminteri spus, la prețul energiei, se adaugă prețul certificatului CO2. De exemplu, la Complexul Energetic Oltenia (CEO), costul de producție este de circa 250 lei/MWh, la care se adaugă prețul certificatului CO2 (aproximativ 500 lei). Astfel, prețul la care vinde CEO, ca să-și acopere toate costurile, ajunge la circa 750 lei/MWh. Și aceasta doar din cauza certificatelor CO2, ”o invenție” a Bruxellesului, pentru ca, până în 2030, emisiile de gaze cu efect de seră să scadă cu 55%, iar până în 2050 Uniunea Europeană să atingă neutralitatea climatică.
Ceea ce înseamnă că, sub acest preț, de circa 750 lei/MWh, CE Oltenia (care tocmai a primit aprobarea pentru ajutor de stat de 2,7 miliarde de euro în vederea restructurării) va avea pierderi și va intra în faliment. Iar acest preț va fi ”un barem” pentru prețurile de pe piața din România. Același preț (de circa 150 euro/MWh) va fi un reper și pentru prețurile din Germania, Polonia, Spania etc., țări care au producție de energie din cărbune. Altminteri spus, în viitorul apropiat, în toată Europa, greu se va găsi energie cu mult sub acest preț, de 150 euro/MWh!
Cauzele interne ale creșterii prețurilor la gaze și curent
Pe lângă aceste cauze externe, nu pot fi neglijate cauzele interne și, în primul rând, lipsa investițiilor în capacități noi de generare a energiei electrice, dar și în noi zăcăminte de gaze naturale. Din 1990, în România s-au finalizat unele proiecte începute înainte de 1989 – cele două reactoare nucleare de la Cernavodă (1.400 MW în total) și câteva hidrocentrale (circa 600 MW) -, și s-au construit ”de la zero” centrala Petrom de la Brazi (860 MW) și fermele eoliene și fotovoltaice (circa 4.000 MW, dar care produc intermitent energie). Evident că, în aceste condiții, România, de unde exporta aproximativ 10 TWh/an, a ajuns importator net de energie (aproximativ 2 TWh/an).
Pe de altă parte, nu s-a investit nici în producția de gaze naturale, nici onshore, nici offshore. Zăcămintele din Marea Neagră nu au început să fie exploatate din cauza legislației, care pare făcută special să alunge investitorii! Deși s-a tot vorbit despre o legislație care să atragă investițiile, de ani de zile nu s-a făcut nimic! În plus, nici Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) nu a mai scos perimetre la licitație! Runda X de licitații (ultima!) a avut loc în anul 2009. Acum mai mult de 12 ani! Dacă s-ar fi scos la licitație perimetre pentru explorarea/exploatarea de hidrocarburi (gaze naturale și petrol), până acum era imposibil să nu se mai găsescă ceva gaze, onshore (pe pământ) sau offshore (în Marea Neagră). Și n-ar mai fi trebuit să importăm de la ruși, singurul exportator de gaze în România!
La fel de adevărat este că și legislația privind energia electrică este neatractivă pentru investiții! Până exact pe 31 decembrie 2021, când s-a publicat OUG 143 (care transpune Directiva europeană 944 din 2019), contractele bilaterale directe erau strict interzise în România. Mai exact, prin Legea 123/2012 a energiei și gazelor naturale, producătorii de electricitate erau obligați ca întreaga cantitate produsă să o vândă transparent, public, centralizat şi nediscriminatoriu. Adică numai pe ”bursa de energie” Opcom. Problema este că, pe Opcom, pot tranzacționa doar deținătorii de licență de producere sau furnizare de energie. Iar licența de producere se obține doar după ce grupul energetic este pus în funcțiune. Ceea ce a împiedicat investițiile! Pentru că investițiile se fac, în primul rând, cu bani împrumutați (nimeni n-are atât de mulți bani încât să nu aibă nevoie de credite!). Iar băncile cer garanții. Cea mai uzuală garanție este reprezentată de contractele de vânzare a energiei. Deși peste tot în lume este posibil să închei contracte înainte de a produce ceva, în România era imposibil! Un viitor producător nu putea să vândă pe Opcom pentru că nu avea licență, iar după ce devenea producător și avea licență trebuia să vândă toată marfa pe Opcom (adică un contract anterior, încheiat în afara Opcom, era nul!).
Chiar și producătorii din surse regenerabile au garantat împrumuturile în bănci cu viitoarele certificate verzi pe care ar fi urmat să le primească (pentru că nu le interzicea legea) și nu cu energia electrică pe care ar fi urmat să o producă! Evident că, în aceste condiții, nimeni n-a mai investit nimic în generarea de electricitate!
Nici OUG 143/2021 nu este ”prea brează”! Art. 28 al Ordonanței prevede că ”în vederea menținerii unei lichidități adecvate a pieței de electricitate, producătorii aflați în portofoliul statului român (…) au obligația să tranzacționeze cel puțin 40% din producția anuală de energie electrică prin contracte pe bursele de energie electrică, pe alte piețe decât PZU, PI și PE. Sunt exceptate de la această prevedere capacitățile de producere puse în funcțiune după data de 1 iunie 2020.” Altminteri spus, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Complexul Energetic Oltenia, ELCEN București, obligatoriu trebuie să vândă pe bursă! Iar producătorii de stat asigură aproximativ 80% din consumul intern de energie electrică.
Facturi greșite. Oare?
Autoritățile statului au mult de lucru! Pe de o parte, ANRM să dea urgent drumul la licitațiile pentru concesionarea perimetrelor măcar onshore pentru explorarea/exploatarea hidrocarburilor, aceasta fiind cea mai simplă activitate pe care ar trebui să o facă autoritățile! În al doilea rând, să modifice legislația pentru a putea fi exploatate gazele la mare adâncime din Marea Neagră. În al patrulea rând, să adopte o legislație care să atragă investițiile, inclusiv ale companiilor în care statul este acționar majoritar. În fine, nu în ultimul rând, să intervină doar când este și cum este cazul!
Măsurile paleative luate până acum de către autorități doar încearcă să ”îndulcească” simptomele crizei energetice, pentru un timp extrem de scurt, fără, însă, a înlătura cauzele! Plafonarea și compensarea facturilor la energie și gaze nu au reușit decât să bulverseze și piața, și populația!
Consumatorii casnici s-au trezit cu facturi uriașe, în special la gaze naturale, dar nici cele la energie electrică nu sunt așa de mici! Singura explicație ce li s-a dat a fost că ”facturile sunt greșite”. Adevărat, unele chiar au fost greșite, dar 10 – 20 – 100 – 1000 de facturi greșite, dintre cele circa 12 – 13 milioane de facturi de gaze și curent emise lunar nu înseamnă nimic la nivelul țării! Sigur, cei 10 – 20 – 100 – 1000 de români care au primit aceste facturi, unii oameni în vârstă, puteau să și moară de inimă – la propriu! – la vederea unei facturi de 22.000 lei, în condițiile în care pensia e de doar 1.200 lei! Dar, la nivel de țară, aceste facturi cu adevărat greșite nu înseamnă, practic, nimic! S-a pus problema celor aproximativ 2 milioane de facturi greșite la energie electrică. În urma calculelor – corecte, de data aceasta! – diferențele între facturile greșite și cele corecte au fost, în majoritatea cazurilor, de sub un leu!
Nimeni nu le-a spus consumatorilor că, de fapt, acestea sunt prețurile! Iar prețul, împreună cu cantitatea de gaze sau curent consumate, formează factura! Iar prețurile sunt atât de mari din cauzele pe care le-am prezentat.
Sigur, o variantă pentru scăderea facturilor ar fi scăderea consumurilor. Dar aceasta nu este o soluție: ar trebui să se renunțe la confort, să se stea în frig și pe întuneric, pentru a avea o factură suportabilă. Și, oricum, niciun om politic nu le va spune românilor ”mai puneți-vă o haină în plus!”, ca pe vremea comuniștilor!
Reglementarea prețurilor, o idee nefericită
Drept pentru care, politicienii au găsit ”soluția”: dacă nu pot ”să umble” la consum, atunci trebuie ”umblat” la prețuri, pentru a scădea factura! Iar cea mai simplă soluție ar fi reglementarea acestora. Problemele generate de o astfel de abordare sunt multiple și nu fac decât ”să bramburească” și mai mult piața și pe toți actorii din această paiță, de la producători, transportatori, distribuitori, furnizori, consumatori și chiar și bugetul statului!
Pe de o parte, producătorii de energie au încheiate contracte pentru acest an încă din anul 2020. Practic, marii producători au deja vândută 70 – 80% din producția estimată de energie electrică și gaze naturale. De cealaltă parte, furnizorii serioși (și cei mai mulți dintre ei așa sunt) au deja cumpărată 70 – 80% din energia pe care trebuie să o livreze clienților în acest an. Potrivit platformei PC – OTC, administrată de Opcom (”bursa de energie” de la București), prețurile pe acest an variază între 700 și 950 lei/MWh. Altminteri spus: dacă autoritățile se gândesc să reglementeze prețurile la producători (cel mai probabil, la cei deținuți de stat), oricum aceștia nu vor avea suficientă energie pentru a acoperi consumul populației (care ajunge la circa 13 – 14 TWh într-un an), pentru că deja au vândută majoritatea producției. Mai mult, chiar dacă reglementează prețul la producători, furnizorii deja au energia achiziționată, la prețuri între 700 și 950 lei/MWh. Altminteri spus, dacă, de exemplu, autoritățile vor să reglementeze prețul la producători la 100 de lei/MWh, nu pot reglementa decât aproximativ 30% din cantitatea de energie rămasă nevândută. Cum furnizorii au deja achiziționată 70% din energie la prețuri de aproximativ 800 lei/MWh, prețul la consumatorul final tot n-are cum să scadă sub 600 lei/MWh (0,6 lei/kilowattoră)! Aproape dublu față de prețul de 336 lei/MWh (0,336 lei/kWh), prevăzut în Ordonanța privind plafonarea și compensarea facturilor (OUG 3/2022). De remarcat, la acest preț se adaugă tarifele de transport, distribuție, certificate verzi, bonus de cogenerare, accize și TVA!
Pe de altă parte, dacă autoritățile reglementează prețul atât la producător, cât și la furnizor (adică se reglementează prețul final la consumator), nu vor reuși decât să creeze o harababură completă, în toată piața de energie!
Producătorii (cel puțin cei de stat) fie nu vor avea suficientă energie pentru populație și vor livra o cantitate mai mică la preț reglementat, fie vor fi obligați să cumpere de pe piața liberă, la prețurile din piața liberă, și apoi să revândă energia în pierdere, la prețuri reglementate, mai mici decât cele cu care au cumpărat, către furnizorii ce livrează energia pentru populație. Furnizorii, care deja au energia cumpărată la prețuri mari, vor trebui să vândă consumatorilor casnici la prețuri mici, reglementate. Adică vor intra direct în pierderi enorme și producătorii, și furnizorii!
Ideea rezilierii milioanelor de contracte deja încheiate de producători și furnizori este atât de nebunească încât pur și simplu nu o luăm în discuție!
Statul ruinează companiile din energie
Nimeni nu va putea face față prețurilor reglementate, iar furnizorii serioși, care și-au asigurat din timp energia pentru clienți, vor intra în faliment. Sigur, dacă ar fi vorba despre o companie cu poziție dominantă, care folosește o astfel de metodă (de a vinde sub costuri, pentru ”a scăpa” de concurență), s-ar spune că utilizează ”prețuri de ruinare” (pentru că încearcă să-i ruinezi pe alții, nu pe ea însăși!), metodă interzisă atât de legislația internă, cât și de cea europeană privind competiția. Dar, când te ruinează direct statul, nu mai există nicio denumire în legea concurenței!
De-a lungul timpului, statul a mai impus prețuri finale pentru furnizori, dar aceste pierderi întotdeauna le-au fost recunoscute și, apoi, statul i-a ajutat pe furnizori ca, în timp, să-și recupereze pierderile de la consumatori. Singura problemă a fost că s-au recuperat mai mulți bani decât pierderile înregistrate, pe motiv de inflație, devalorizarea leului, dobânzi bancare etc.! Practic, prin această metodă, a recunoașterii și recuperării pierderilor, statul le-a băgat unor furnizori milioane și milioane de euro în buzunare!
Trebuie remarcat și că, indiferent cu cât ar vrea să vândă producătorii, prețul va ajunge, inevitabil, la cel al pieței! Există o Uniune Europeană, care s-a înființat plecând tocmai de la libera circulație a mărfurilor (așa cum sunt gazele naturale și energia electrică). Mai mult, există o Uniune Energetică. Adică electricitatea și gazele circulă liber prin Europa.
În România, legea obligă producătorii să vândă energia electrică ”la vedere”, pe bursa Opcom: toată lumea știe cine vinde, ce cantitate, pentru ce perioadă și ce preț cere. După care furnizorii și traderii, practic, ”licitează” pentru cantitatea de energie. Și, pentru că România nu reușește să-și asigure consumul național din producția internă (altminteri spus, cererea este mai mare decât oferta), evident, prețurile cresc!
Nici măcar nu este nevoie ca, la ”licitațiile” pe Opcom, să participe furnizori care să fie companii ce funcționeze în România! Pot să fie traderi internaționali, care cumpără energia la preț mult mai mare decât cel cerut de producător și apoi o duc la export, creând un deficit și mai mare pe piața internă! Adică prețurile vor crește în continuare, având în vedere că acest deficit înseamnă o cerere și mai mare, alături de o ofertă mai mică.
Iar ceea ce se exportă, poate la prețuri mai mici decât prețurile internaționale, trebuie ”compensat” prin importuri, la prețuri mai mari.
România nu își poate permite să interzică exporturile de energie electrică și gaze naturale. Dacă ar interzice exporturile, nu ar mai putea, practic, nici să importe! Iar România nu-și mai asigură singură nici consumul intern de electricitate, nici de gaze naturale!
Dacă se reglementează prețurile la curent și gaze, ar trebui reglementate și celalalte prețuri
Autoritățile spun că trebuie reglementate prețurile la energie electrică și gaze naturale pentru că au crescut foarte mult!
Potrivit unui comunicat al Institutului Național de Statistică (INS), prețul la gaze a crescut în decembrie 2021 cu 51,57% față de decembrie 2020, iar prețul energiei electrice a crescut cu 14,92%. Adevărat, aceste creșteri procentuale sunt limitate, pentru că INS a luat în calcul legea plafonării și compensării, care a intrat în vigoare la 1 noiembrie 2021.
Totuși, nu sunt singurele majorări de preț! Cartofii, de exemplu, erau, în decembrie 2021, cu 24,89% mai scumpi decât în decembrie 2020, uleiul – cu 27,17% mai scump, energia termică – cu 14,27% mai scumpă, serviciile poștale – cu 22,50% mai scumpe, zahărul – cu 11,28% mai scump, mălaiul – cu 14,90% mai scump.
La mijlocul lunii ianuarie 2021, potrivit datelor Comisiei Europene (Dg Energy, ”Weekly oil bulletin”), prețul mediu al unui litru de benzină ”la pompă” (adică cu toate taxele incluse) era de 4,919 lei, iar de motorină – 4,938 lei. Conform aceluiași buletin săptămânal, la mijlocul lunii ianuarie 2022, prețul mediu al benzinei, cu taxele incluse, era de 6,464 lei/litru, iar al motorinei – 6,401 lei/litru.
Ceea ce înseamnă că, în medie, românii plătesc acum cu 31,4% mai mult pe benzină și cu 29,6% mai mult pe motorină față de începutul anului 2021.
De remarcat, potrivit aceluiași Institut Național de Statistică, din totalul cheltuielilor de consum, românii cheltuie cel mai mult pe mâncare (32,4%) și apoi pentru locuință, apă, electricitate, gaze și alți combustibili (15,7%).
În principiu, același Institut ar fi trebuit să calculeze și valoarea coșului minim de consum, potrivit legii 174/2020. N-a reușit anul trecut!
În schimb, încă din 2020, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) propunea autorităților impunerea unui plafon la prețurile produselor de strictă necesitate pentru populație.
„În contextul pandemiei declanșate de noul coronavirus (…) Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) propune, pe o perioadă determinată, plafonarea prețurilor produselor de strictă necesitate care fac parte din coșul minim de consum lunar – așa cum este el definit de lege – , în scopul protejării cetățenilor în fața unor posibile creșteri bruște și substanțiale de prețuri”, transmitea ANPC într-un comunicat de presă din martie 2020. „În egală măsură, în magazinele de retail se impune aplicarea unor limite rezonabile privind cantitățile din același produs vândute unei singure persoane, pentru a permite accesul tuturor consumatorilor la respectivul produs și pentru a preveni eventuale sincope în aprovizionare”, arăta ANPC.
Ideea revine pe masa autorităților! Ungaria deja a introdus plafoane de preț la câteva alimente de bază, precum pâinea, zahărul, uleiul, carnea de porc și laptele.
Așa că și la București reîncep calculele pentru introducerea unui ”mercurial”. De ce nu și a celebrei ”cartele” la zahăr, ulei etc. Ca în timpul dictaturii comuniste!
Și, când se va renunța la ”mercurial” și ”cartelă”, ce se va întâmpla? Prețurile vor crește, potrivit legilor economice (la fel de implacabile ca și legea gravitației!) chiar mai mult decât dacă piața ar fi fost lăsată liberă!
De aceea, din punctul nostru de vedere, cea mai proastă soluție este reglementarea prețurilor! Piața ar trebui să fie liberă! Dacă populația și companiile nu-și pot permite aceste prețuri, atunci autoritățile trebuie să acorde ajutoare! Țintite, însă! Nu alandala și în devălmășie, ca acum!
Autoritățile trebuie să țină cont de opiniile și propunerile specialiștilor atât din piața de energie, cât și din piața produselor agro-alimentare! Și să nu mai vină cu propuneri aiuristice!
