Acasă Stiri InterneNuclear Astăzi se opreşte reactorul 2 de la Cernavodă

Astăzi se opreşte reactorul 2 de la Cernavodă

de M G

Unitatea 2 a centralei nucleare de la Cernavodă va intra în programul de oprire planificată, începând de astăzi, reactorul urmând să fie deconectat de la sistemul energetic naţional la ora 11:00, a anunţat Nuclearelectrica. Durata opririi planificate este de 32 de zile.

„Opririle planificate reprezintă proiecte complexe, iniţiate cu 24 de luni anterior datei planificate, având o echipă de management de proiect, grafic de realizare, planificare de resurse umane şi bugetare corespunzătoare”, subliniază reprezentanţii Nuclearelectrica într-un comunicat de presă.

În perioada opririi planificate, se vor efectua activităţi din programul de mentenanţă preventivă şi corectivă, programul de inspecţii, cel de de testare obligatorie pe perioada opririlor planificate, precum şi programul de implementare modificări.

Lucrările aferente programului de oprire planificată a Unităţii 2 se vor executa în condiţii de siguranţă pentru personalul centralei, public şi mediul înconjurător, conform procedurilor aprobate utilizate la CNE Cernavodă, se mai arată în comunicat.

Oprirea reactorului a început de la ora 08.00; dacă, la ora 07.49, Nuclearelectrica producea cu ambele reactoare 1.389 MWh, la ora 08.10 producţia a început să scadă, ajungând la 1.300 MWh. Deocamdată, cum vântul nu bate, Hidroelectrica şi Complexul Energetic Oltenia sunt companiile care produc în plus, pentru a compensa scăderea de producţie a Nuclearelectrica.

din aceeasi categorie