Acasă EconomieIndustrie ARR estimează venituri de 68,2 milioane lei în acest an

ARR estimează venituri de 68,2 milioane lei în acest an

de GM

Autoritatea Rutieră Română (ARR), aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, estimează pentru acest an venituri totale de 68,2 milioane lei şi şi-a bugetat cheltuieli totale de peste două ori mai mari, de 147 de milioane de lei.

Potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli publicat în Monitorul Oficial, ARR şi-a rezervat pentru cheltuieli cu deplasările interne şi în afara ţării 837.000 lei, cheltuielile cu personalul ridicându-se la 25,8 milioane lei. Autoritatea are aproape 440 de angajaţi, iar câştigul mediu brut lunar este de 3.622 lei pe salariat.

De asemenea, ARR cheltuieşte 3,2 milioane lei cu chiriile şi estimează că va avea venituri din concesiuni şi închirieri de 63.000 lei.

O altă instituţie aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă, şi-a bugetat venituri totale de 14,4 milioane lei pentru acest an, din care 6,6 milioane lei sunt venituri din alocaţii de la buget, iar restul din prestări servicii.

Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă estimează pentru acest an cheltuieli totale de 14,8 milioane lei, din care cele cu personalul sunt de 5,3 milioane lei. Instituţia are aproape 100 de angajaţi, câştigul mediu brut lunar fiind de 3.456 lei pe persoană.

din aceeasi categorie