Acasă Mediu Arabii lasă petrolul pentru soare

Arabii lasă petrolul pentru soare

de GM

Emiratele Arabe Unite, una dintre cele mai bogate ţări în petrol din Golf, au inaugurat, la sfârşitul săptămânii, Shams-1, cea mai mare centrală din lume bazată pe energie solară concentrată, care va alimenta circa 20.000 de gospodării cu electricitate şi a cărei realizare a costat 600 de milioane de dolari, relatează AFP, preluat de Agerpres.

Având o capacitate de 100 de megawaţi, aceasta este cea mai mare centrală din lume de acest gen, a declarat Sultan al-Jaber, directorul Masdar din Abu Dhabi, compania care implementează proiectul prin care EAU îşi propun să acopere din surse regenerabile 7% din necesarul de energie al ţării.

Shams-1 asigură, în prezent, 10% din producţia mondială de energie solară concentrată, a adăugat Jaber în cadrul ceremoniei de inaugurare.

Parcul solar, format din şiruri lungi de oglinzi parabolice, care concentrează radiaţia solară, acoperă o suprafaţă echivalentă cu 285 de stadioane de fotbal, aflată în deşert, în apropiere de Madinat Zayed, o localitate la circa 120 km la sud-vest de Abu Dhabi, Capitala federaţiei Emiratelor Arabe Unite.

Masdar controlează 60% din proiect, lansat în iulie 2010, iar companiile Total (Franţa) şi Abengoa Solar (Spania) împart egal restul de 40%.

din aceeasi categorie