Valoarea totală a proiectelor aprobate în sectorul de apă din Programul Operaţional Sectorial Mediu se ridică la 3,367 miliarde de euro, fără TVA, din care 2,599 miliarde de euro reprezintă contribuţia Uniunii Europene, a anunţat, luni, 13 iunie 2011, şeful Direcţiei Programare şi Evaluare din MMP, Florian Burnar, la Forumul Regional al Apei.
„În sectorul de apă sunt 31 de proiecte aprobate. Vorbim în mare parte despre proiecte majore de infrastructură de peste 50 de milioane de euro”, a spus Florian Burnar, precizează Agerpres. Potrivit acestuia, proiectele din sectorul de apă au valori extrem de mari. Cel mai mic proiect ca valoare este de 26 de milioane de euro, realizarea unei staţii de epurare la Eforie Sud, dar sunt şi proiecte de circa 200 de milioane de euro la Cluj, Sălaj, Constanţa sau Braşov.
„Fiecare proiect de asemenea anvergură include, de regulă, între 15 şi 20 de contracte de servicii şi lucrări, ca atare există o multitudine de oportunităţi pentru potenţialii investitori”, a precizat Burnar.
8 proiecte pentru 2011
Din punct de vedere al proiectelor aflate în stadiile de pregătire sau aprobare, în sectorul de apă mai există opt astfel de proiecte, care se estimează că vor fi aprobate în cursul acestui an.
Din acestea, două proiecte sunt deja la Comisia Europeană (Bacău – 118 milioane de euro şi Galaţi – 130 milioane de euro), iar alte şase se află în curs de finalizare (Botoşani şi Argeş – cu câte 102 milioane de euro, Maramureş – 120 de milioane de euro, Vâlcea – 100 milioane de euro, Mehedinţi – 73 milioane de euro şi Harghita – 76 milioane de euro).
„O situaţie sintetică comparativă la nivelul axelor din POS Mediu se poate vedea că pe Axa 1 – Sectorul de apă avem practic în acest moment toate fondurile angajate. Cu cele două proiecte care sunt încă la CE – Galaţi şi Bacău – vom fi peste alocarea POS-ului”, a subliniat Florian Burnar.
Riscuri
În cazul altor patru proiecte (Caraş Severin – 107 milioane de euro, Deva-Hunedoara – 107 milioane de euro, Bucureşti – 353 milioane de euro şi Vaslui – 100 de milioane de euro) există riscul de a nu fi aprobate anul acesta.
„Mai sunt trei proiecte – în Caraş, Vaslui şi Bucureşti – şi aşteptăm ca pe final de an să avem şi în aceste trei cazuri aplicaţiile aprobate. Celelalte proiecte sunt foarte avansate. Este o problemă de zile – cum sunt proiectele de la Botoşani sau Argeş şi Maramureş sau de câteva săptămâni la celelalte până când aceste proiecte vor fi aprobate de Autoritatea de Management şi transmise la Comisia Europeană”, a precizat reprezentantul MMP.
Alocarea financiară pe POS Mediu este de 5,6 miliarde de euro, din care 4,5 miliarde de euro reprezintă contribuţia comunitară, iar 1,1 miliarde de euro contribuţia naţională. Alocarea financiară pe Axa prioritară 1 – Extinderea şi modernizarea sistemelor de apă şi apă uzată se ridică la circa 2,776 miliarde de euro.


