Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) nu furnizează suficiente informaţii, astfel încât consumatorii să înţeleagă reglementările din domeniu, a declarat preşedintele Ligii Asociaţiilor de Proprietari Habitat, Mihai Mereuţă, în cadrul conferinţei “Locul și rolul consumatorilor în piața de energie”, organizată de către Asociaţia Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER) şi publicaţia Energynomics.
„Reglementările emise de ANRE ar trebui să fie mai bine monitorizate de către specialişti, întrucât scapă multe nebunii, dar noi nu avem suficienţi specialişti ca să putem ţine pasul cu ANRE. Oricum, trecând peste bila albă cu numărul de telefon gratuit şi cu comparatorul de oferte, ANRE, din punctul de vedere al transparenţei, are multe, multe restanţe. Este un monument de netransparenţă. Aş vrea să văd această transparenţă instituţională, nu să cunoşti pe cineva să afli o informaţie care ar trebui să fie furnizată instituţional”, a spus Mereuţă.
El a dat drept exemplu preţul energiei termice, pe care ANRE nu l-a publicat deloc de peste un an, de când a preluat şi această atribuţie de la ANRSC.
Mereuţă a criticat şi Ministerul Muncii, care ar fi trebuit să elaboreze o definiţie a consumatorului vulnerabil, să se ştie cu exactitate ce consumatori au dreptul să plătească un preţ mai mic la energie electrică.
„Fiecare instituţie are acum propria definiţie a consumatorului vulnerabil. Sunt mari restanţe la sistemele de asistenţă socială care să vină ţintit, pe problemele reale ale omului. Sunt mari probleme. Aici consumatorul vulnerabil este o poezie şi, dacă evaluaţi câţi nu au energie pentru că sunt cu adevărat consumatori vulnerabili, suntem la coada Europei fără niciun studiu”, a arătat Mereuţă.
Verificări înainte de semnarea unui contract
Consumatorii casnici de energie trebuie să ia legătura cu furnizorii şi să verifice datele din comparatorul de preţuri de pe site-ul ANRE, înainte de a semna un contract cu o altă companie de electricitate, a declarat, la rândul său, Claudiu Dumbrăveanu, director general în cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE).
De la 1 ianuarie 2018, piaţa de electricitate este complet liberalizată, iar consumatorii casnici au la dispoziţie un comparator de preţuri, pe site-ul ANRE, unde pot consulta ofertele furnizorilor, în cazul în care vor să treacă la o altă companie de electricitate.
Totuşi, ANRE avertizează că furnizorii sunt cei care introduc datele pe această platformă, iar autoritatea doar o găzduieşte şi au fost cazuri în care au fost sesizate date eronate.
„Recomandăm clienţilor ca, înainte de a lua decizia finală după ce vizualizează platforma, să discute întâi cu furnizorii, să verifice datele de acolo. După ce fiecare consumator studiază ofertele de pe platformă, să ia legătura cu furnizorul. Am primit sesizări şi vom încerca să remediem disfuncţionalităţile”, a spus Dumbrăveanu.
Acesta a susţinut că, pe o piaţă liberă, nu mai trebuie să vorbim de preţuri mici, ci de preţuri corecte. „Un consumator informat este unul care conduce la o piaţă sănătoasă şi corectă”, a subliniat oficialul ANRE, parafrazând titlul campaniei derulate de AFEER de peste doi ani, “Un consumator informat este un consumator protejat”.
Claudiu Dumbrăveanu a precizat că, în factura fără TVSA plătită de consumatorii casnici, în medie, pe ţară, 45,2% reprezintă achiziţia de energie electrică, 29,8% este tariful de distribuţie, 5,9% cel de transport, 8,1% reprezintă costurile de furnizare, 8,6% – cele cu certificatele verzi, 2,2% – contribuţia pentru cogenerare şi 0,1% – acciza.
“Este îmbucurător faptul că dezbaterile pe această temă suscită un viu interes din partea consumatorilor”, a declarat, la rândul său, Ion Lungu, preşedintele AFEER. “Consumatorii au devenit mult mai sofisticaţi, au mult mai multe cunoştinţe, sunt mult mai informaţi. De aceea, preţul nu mai reprezintă singurul criteriu pe care se bazează consumatorii în alegerea unui furnizor. Acum sunt importante şi serviciile asociate, calitatea acestora, dar şi relaţia cu furnizorul, care trebuie să fie una cât mai prietenoasă. Campania pe care o derulăm, “Un consumator informat este un consumator protejat”, dar şi eforturile depuse de furnizori, precum şi ale autorităţilor, ale ANRE, au făcut ca, acum, clienţii, inclusiv unii dintre cei casnici, să devină buni cunoscători ai pieţei, exigenţi în relaţia cu furnizorii, ceea ce reprezintă un lucru pozitiv. Astfel, şi furnizorii sunt obligaţi “să se reinventeze”, să vină cu servicii conexe, iar echipele de vânzare să fie din ce în ce mai prezente pe teren. Vor exista pachete de finanțare a serviciilor oferite consumatorilor, vor fi promovate programe de fidelizare. Energia verde va fi un atuu în promovarea serviciilor, iar rolul comunicațiilor și digitalizării va fi într-o continuă creștere”, a mai spus Ion Lungu.